CSŞDT al AŞM a aprobat 19 proiecte de finanţare în cadrul Concursului proiectelor comune de cercetare între Academia de Ştiinţe a Moldovei şi Fondul de Cercetări Fundamentale din Belarus, organizat pentru a doua oară, conform Acordul de colaborare încheiat între părţi la 3 mai 2007. Aceste proiecte de cercetare au încadrat savanţi moldoveni din 10 institute academice şi 4 universităţi.
Cele mai multe proiecte – 5 la număr – le-au obţinut în cadrul acestui concurs reprezentanţii Institutului de Fizică Aplicată pe Direcţia strategică: nanotehnologii, inginerie industrială, produse şi materiale noi (directori de proiecte Viorel Gologan, Piotr Hadji, Vladimir Sergentu, Ernest Aruşanov, Nicolae Enachi). Tot în acest domeniu au câştigat câte un proiect şi Institutul de Chimie (Nicon Ungur), Institutul de Inginerie Electronică şi Nanotehnologii „D. Ghiţu” (Lidia Ghimpu) şi Universitatea Tehnică din Moldova (Nicolae Sârbu).
2 proiecte i-au revenit Institutului de Genetică al AŞM pe Direcţia strategică: biotehnologii agricole, fertilitatea solului şi securitatea alimentară (Nicolae Balaur şi Pavel Chintea). De asemenea, s-au încadrat în această tematică cu câte un proiect Institutul de Pedologie, Agrochimie şi Protecţie a Solului „N. Dimo” (Valerian Cerbari) şi Universitatea AŞM (Angela Port).
În această competiţie a proiectelor de cercetări comune au câştigat câte un proiect, dar pe altă Direcţie strategică: Valorificarea resurselor umane, naturale şi informaţionale pentru dezvoltarea durabilă, Institutul de Microbiologie şi Biotehnologie (Valeriu Rudic), Institutul de Zoologie (Galina Buşmachiu), Institutul de Matematică şi Informatică (Gheorghe Mişcoi), Universitatea de Stat din Moldova (Serghei Cataranciuc), Institutul Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice (Gheorghe Paladi), Centrul de Etnologie al Institutului Patrimoniului Cultural (Veceaslav Stepanov).
Direcţia strategică: biomedicina, farmaceutica, menţinerea şi fortificarea sănătăţii este reprezentată printr-un singur proiect, obţinut de Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „N. Testemiţanu” (Teodor Ţârdea).
Realizarea celor 19 proiecte de cercetări comune va demara cu începere de la 1 aprilie 2010 şi va dura până la 31 decembrie 2011. Pentru anul curent a fost aprobat volumul de alocaţii bugetare în sumă de 1425 mii de lei, inclusiv pentru cercetări fundamentale – 1050 mii de lei, iar pentru cele aplicative – 375 mii de lei.
Tatiana Rotaru,
Centrul Media al AŞM
|