La 3 iulie 2017, președintele AȘM, acad. Gheorghe Duca, a participat la Conferința științifică internațională „Cercetarea și inovarea – modelarea viitorului”, care s-a desfășurat la Bruxelles, Belgia. Evenimentul a avut drept scop de a formula viziuni și recomandări strategice în vederea sporirii impactului programelor europene de cercetare-inovare asupra viitorului.
În cadrul evenimentului, Comisarul European pentru Cercetare, Știință și Inovare, Carlos Moedas a subliniat rolul și importanța științei și inovării în modelarea viitorului, comparând dezvoltarea sustenabilă cu o reacție chimică, când mai multe elemente adunate pot da un surplus de energie și crea elemente cu proprietăți noi. Oficialul european a anunțat despre formarea unui consiliu consultativ care va include oameni merituoși din domeniul cercetare-inovare. Totodată, capacitățile existente ale comunității de discutare și dezbatere a problemelor ce vizează cercetarea și inovarea vor fi fortificate prin întruniri sistematice a reprezentanților statelor membre ale Programului cadru al Uniunii Europene pentru Cercetare și Inovare Orizont 2020, precum și a țărilor asociate.
Printre cele mai importante subiecte de pe agenda evenimentului a fost prezentarea viziunilor și recomandărilor Grupului la nivel înalt (HLG) privind maximizarea impactului programelor europene de cercetare și inovare. Pascal Lamy, președintele Grupului, a descris cele 11 recomandări incluse în raport, printre care: rolul primar al cercetării și inovării în spațiul comunitar și consolidării bugetelor naționale alocate pentru acest sector; crearea unei reale politici de inovare a UE, care va crea noi piețe de desfacere; educația și investițiile în oameni care vor produce schimbări în viitor; transformarea cooperării internaționale în domeniul cercetării-inovării într-o marcă comercială a UE; mobilizarea și implicarea cetățenilor etc.
La eveniment a participat Mailis Reps, Ministru al Educației și Cercetării din Estonia, care a vorbit despre experiența Estoniei în domeniul respectiv, și a subliniat că agricultura, energia, cunoașterea deschisă și competitivitatea sunt prioritățile de bază ale politicii naționale estoniene. Totodată, în Estonia fiecare minister dispune de un reprezentant al comunității științifice, care se află în subordinea Agenției Naționale pentru Cercetare – fapt ce stimulează elaborarea și monitorizarea politicilor din domeniu pe orizontală.
Dl Lamy a menționat că în epoca globalizării, investițiile în cercetare și inovare devin din ce în ce mai importante pentru formarea unui viitor european mai prosper, în care succesul depinde de producerea și transformarea cunoașterii în inovații. Cercetarea și inovarea joacă un rol crucial pentru viitorul economiilor avansate, iar știința și educația – sunt elementele care produc diferența în consolidarea productivității și stimularea competitivității.
Președintele AȘM a avut întâlniri bilaterale cu: Comisarul Carlos Moedas, care și-a reiterat sprijinul pentru continuarea participării active a Republicii Moldova în programele europene pentru cercetare-inovare și performanța obținută de Republica Moldova, care se plasează în top-ul Parteneriatului Estic; Vladimir Šucha, Directorul General al Centrului Comun de Cercetare (JRC), care a făcut un schimb de opinii asupra oportunităților de extindere a cooperării dintre comunitatea științifică a Moldovei și JRC; Robert-Jan Smits, care a vorbit despre problemele și oportunitățile participării Republicii Moldova în cadrul Programului Orizont 2020 și s-a convenit să se continue dialogul.
La finele evenimentului Comisarul Moedas a remarcat că „Europa are nevoie de știință, iar știința, la rândul său, are nevoie de Europa”.
Centrul Media al AȘM
|