O clipă de la hotarul dintre 28 februarie și 1 martie îi aparține academicianului Gheorghe Duca. La Mulți Ani binecuvântați!

2017-03-01
 

Omagiem astăzi un om, o personalitate, un dăruitor de timp... Deși anul acesta calendarul pe februarie ne-a lipsit de ziua de 29, totuși, o clipă de la hotarul dintre 28 februarie și 1 martie ar fi frumos să i-o dedicăm unei personalități remarcabile din viața științifică, culturală și politică a țării. Este vorba de academicianul Gheorghe Duca, doctor habilitat în chimie, profesor universitar, fondator al Școlii științifice Chimia ecologică, președinte al Academiei de Științe a Moldovei.

La această răspântie de anotimpuri, acad. Gheorghe Duca sărbătorește o nouă aniversare din ziua nașterii, ani marcați de bucurii și tristeți, de împliniri și frământări, de aprecieri și critici, dar toți trăiți cu rost și cu rod, drept mărturie servindu-ne realizările sale în domeniul cercetării, multitudinea de lucrări științifice, monografii, dar și invenţiile ştiinţifice aplicate în practică, la scară industrială, între care menționăm: Procedeul de reciclare a deşeurilor de mase plastice cu implementarea tehnologiei de reciclare a deşeurilor de mase plastice, realizată în baza unui proiect de transfer tehnologic; Procedeul de autoclavare a deşeurilor medicale infecţioase cu implementarea Tehnologiei de tratare a deşeurilor medicale infecţioase, realizată în baza altui proiect de transfer tehnologic; Procedeul de obţinere a compoziţiei fungicide ultradisperse, cu implementarea tehnologiei de obţinere a fungicidului de contact pe bază de cupru; Studiul şi obţinerea compusului Enoxil cu proprietăţi antioxidante, demarat în cadrului unui Program de Stat; Procedeul de denocivizare a deşeurilor obţinute în urma demetalizării vinurilor cu hexacianoferat (II) de potasiu cu implementarea tehnologiei de denocivizare a deșeurilor vinicole cu conținut de hexacianoferat (II) de potasiu ș.a.
 
La ceas aniversar, precum este firesc, omenește, mai multe personalități notorii din domeniile cercetării, culturii, artei, care cunosc bine activitatea științifică și managerială a acad. Gheorghe Duca, au ținut să facă aprecieri, referințe și să transmită urări de sănătate savantului. Centrul Media al AȘM se raliază urărilor de sănătate, de prosperitate, adresate de colegi și prieteni, dorindu-i academicianului Gheorghe Duca multă sănătate, succes în dezvoltarea științei moldave și internaționale, forțe noi pentru perfecționarea managementului academic, spre binele țării și al cetățenilor ei. 
 
La mulți ani binecuvântați, dle acad. Gheorghe Duca!
Să rămâneți și de-acum încolo omul care petrece iarna și vestește Primăvara!
 
A consemnat:
Eugenia Tofan,
șef Centrul Media al AȘM
 
Academicianul Ion Tighineanu, prim-vicepreședinte al AȘM   

Trenul european accelerat nu avea nicio șansă să plece din gara Chișinău fără comunitatea științifică și asta datorită faptului că în fruntea comunității se afla acad. Gheorghe Duca
În decursul ultimilor două decenii, academicianul Gheorghe Duca a avut o contribuție  considerabilă la dezvoltarea științei în țara noastră. Voi menționa doar două aspecte. La intersecția secolelor, în timpuri de grea cumpănă pentru știința autohtonă, acad. Gheorghe Duca a reușit să aducă de peste ocean, din SUA, programe ale fondului pentru cercetare și dezvoltare civilă, mai multe milioane de dolari, care au jucat rolul unui colac de salvare pentru cercetătorii noștri. 
În al doilea rând, venind în fruntea Academiei, dl acad. Duca a reușit o consolidare fără precedent a comunității științifice din țara noastră care a dinamizat cu mult viața științifică și inovațională din Republica Moldova. Anume această consolidare și dinamizare ne-a permis să ne asociem la programele europene, Republica Moldova fiind prima țară în Parteneriatul Estic și comunitatea statelor independente, care a reușit această performanță. În decembrie 2006, dl Daniel Descoutures de la Comisia Europeană a exclamat de la tribuna AȘM următoarele: „Spre Chișinău vine un tren accelerat și dacă o să reușiți să urcați în acest tren veți ajunge departe”. Am reușit. În context pot să menționez, că trenul european accelerat nu avea nicio șansă să plece din gara Chișinău fără comunitatea științifică a țării noastre și asta datorită faptului că în fruntea comunității se afla acad. Gheorghe Duca, care fructifică, de obicei, 100% din șansele ce i le oferă viața.    
  
Compozitorul-academician Eugen Doga  
 
Academia trebuie să fie o Casa Mare a spiritului național        
Aniversările sunt și niște momente menite să marcheze nu doar vârsta celui care jubilează, dar și totalizarea activității sale și oamenii care îl omagiază. Noi avem un președinte care are la activ foarte multe și frumoase realizări și nu numai în ceea ce privește activitatea institutelor academice. Președintele Gheorghe Duca a putut consolida colectivele, le-a întinerit, lucru foarte important, nu doar pentru Academie, dar și pentru societate și pentru înșiși tinerii, pentru că lor le aparține viitorul. Președintele Duca este interesant de activitatea fiecărui cercetător, fiecărui savant, fiecărui om de creație. Chiar eu personal, de fiecare dată, îi simt umărul și cred că nu numai eu, dar și mulți dintre membri ai Academiei.
Consider că Academia trebuie să existe în pofida tuturor problemelor și doritorilor de a o desființa. Aș dori să ne consolidăm și mai mult, Academia trebuie să fie, într-adevăr, o Casă Mare a spiritului național, pentru că la Academie se concentrează toate ideile inovatoare, toată informația despre istoria, cultura și identitatea noastră. De aceea, aș dori ca guvernanții noștri, elita politică să se întoarcă cu fața spre Academie, spre oameni de știință, de creație, să avem această conexiune, să ne simțim ca o familie. Noi suntem o familie integră a acestei mici țări, o familie mare și puternică și în mijlocul acestei familii este, desigur, Academia de Științe, creierul care radiază cele mai avansate și cele mai frumoase perspective și realități. Academia este, într-adevăr, creierul acestei națiuni și acesta trebuie folosit la expertize, analize, la tot ce ține de situația politică, economică, socială, culturală, istorică etc.
De ziua sa, i-aș dori președintelui Gheorghe Duca sănătate, fiindcă el a ajuns la vârsta cea mai productivă.  Să fie vertical, pentru că are realizări care îi dau acest drept, iar noi îl vom susține și vom merge înainte.
 
Acad. Alexandru Roșca
 
Președintele Academiei, Gheorghe Duca, a dat dovadă de facultăți, pe care le-a pus în serviciul instituției pe care o conduce         
Eforturi majore, un comportament onest, o conduită foarte atentă în relațiile cu colegii de serviciu, cu subalternii și, desigur, cu întregul mediu academic și extra-academic. Pe parcursul acestor 13 ani, președintele Academiei, Gheorghe Duca, a dat dovadă din plin de astfel de facultăți, pe care le-a pus în serviciul instituției pe care o conduce, asigurând în cadrul ei un climat moral psihologic favorabil, o conlucrare fructuoasă atât în mediul academic propriu-zis, cât și în întreaga comunitate științifică din republică. Profit de acest frumos prilej, legat de jubileul pe care îl va sărbători, să-mi exprim profundele sentimente de gratitudine, pentru inteligența, exigența, loialitatea cu care am fost tratat, inclusiv, pe parcursul celui de-al doilea mandat al meu, fiind în funcția de academician-coordonator al Secției de Științe Umanistice și chiar după expirarea acestui mandat.
 
 Academicianul Nicolae Andronati
 
Grație președintelui Duca avem multiple acorduri de colaborare        
Cu prilejul aniversării, îi dorescacademicianului Gheorghe Ducamultă sănătate și succes anume în organizarea științei și în organizarea Academiei. Consider că dl președinte, în afară de faptul că e un savant notoriu, cu merite științifice recunoscute în lume, dumnealui este și un foarte bun conducător. Grație președintelui Duca, căruia îi aparține ideea de asociere la programele comunitare de cercetare, avem multiple acorduri de colaborare, avem relații foarte bune cu comunitățile științifice din diverse țări, fapt ce oferă oportunități majore cercetătorilor noștri de a participa în proiecte comune, a câștiga bani și a-și crea un viitor demn. Dacă facem o retrospectivă a activității președintelui Duca, vom vedea un palmares bogat atât în ceea ce privește realizările profesionale, cât și capacitățile manageriale. 
  
Dr.hab. Constantin Manolache, directorul Bibliotecii Științifice Centrale „A. Lupan” (Insititut) a AȘM
 
Academicinul Gheorghe Duca, enciclopedist       
Meditând asupra unei laturi deosebite a personalității domnului academician Gheorghe Duca, precum este activitatea enciclopedică, gândul mă duce la exemplele înaintașilor noștri, personalități marcante, fiecare la timpul său: Nicolae Milescu Spătaru, Dimitrie Cantemir, Gheorghe Asachi, Mihai Eminescu, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Nicolae Iorga ș.a., care au reușit din plin să-și pună în aplicare cunoștințele vaste, fiecare în domeniul său.  Preocupările și activitatea cotidiană a academicianului Gheorghe Duca, președintele Academiei de Științe a Moldovei, converg cu acțiunile marilor înaintași, care, de altfel, îl inspiră în munca științifică, publică, administrativă, dar și în cea de cercetare enciclopedică.
Relațiile noastre de colaborare s-au instituit și s-au diversificat odată cu demararea elaborării Enciclopediei Moldovei în 10 volume. În calitate de președinte al Colegiului de redacție al Enciclopediei Moldovei, academicianul Gheorghe Duca coordonează și expertizează principiile teoretico-metodologice ale cercetărilor enciclopedice din Institut, totodată, fiind autor de articole la compartimentele Chimie și Știință. Trudind asupra volumelor enciclopedice, cu rezonanță intensă în țară și peste hotare și distinse cu premii, precum „Republica Moldova. Ediție enciclopedică”, „Sângerei: oameni, istorie, spiritualitate”, „Simbolurile naţionale ale Republicii Moldova”, „Dicționar poliglot de chimie ecologică”, ne-am convins că academicianul Gheorghe Duca este o personalitate cu viziuni enciclopedice. M-a frapat angajarea dumnealui în examinarea manuscriselor lucrărilor menţionate, prin raționamente profunde şi judicioase. Recent, cu implicarea nemijlocită a Domniei Sale, a fost lansat volum I al Enciclopediei Moldovei.
Voi menționa că Omul de Omenie, cercetătorul notoriu în domeniul chimiei ecologice, managerul ştiinţei, omul de cultură, diplomatul fin, membrul Guvernului, prin calitățile sale, confirmă spiritul și abordările enciclopedice ale academicianului Gh. Duca. Suntem siguri că opera complexă a academicianului Gheorghe Duca va rezista în timp, constituind, totodată, un exemplu privind abordarea științifico-enciclopedică și deontologică profesională.
 
Dr.hab., prof. Ion Gagim, rector al Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi
 
Președintele Duca a inițiat construirea filialei Bălți a AȘM, un important potențial esențial și cultural care trebuie neapărat valorificat și dezvoltat
Academicianul Gheorghe Duca, președintele AȘM, este o personalitate complexă în manifestările sale, este complex sub aspect de capacități, sub aspect de abilități, dar și de rezultatele obținute. Dl Gheorghe Duca are o gândire integrală și dinamică complexă, dumnealui judecă în categorii de întreg, categorii de sistem. Totodată, dumnealui vede și nuanțele și iată această corelare dintre întreg și nuanțe este caracteristic abordării problemelor de către dl acad. Gheorghe Duca, aș aduce poate două exemple ca să argumentez cele spuse - unul de ordin exterior sub aspect de structură și al doilea sub aspect de fond, de conținut. Mă refer, în primul rând, la faptul că dl președinte a inițiat și a contribuit la construirea filialei Bălți a AȘM, sesizând în zona de nord a Republicii Moldova că există un important potențial esențial și cultural care trebuie neapărat valorificat și dezvoltat. Președintele Duca, cca 10 ani în urmă, în 2006, a inițiat deschiderea acestei filiale, care are misiunea de a monitoriza, coordona, dezvolta activitatea de cercetare, inovare și de transfer tehnologic din zona de nord a Republicii Moldova în colaborare cu instituțiile care sunt acolo, cu Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți care, de asemenea, are un potențial intelectual important, cu Institutul de Cercetări „Selecția” și alte structuri din zona de nord a republicii. În acești ani s-a reușit realizarea unor lucruri importante și frumoase. Cel puțin, în ultimii doi ani au fost organizate și desfășurate două conferințe pe problematica cercetărilor din zona de nord a Republicii Moldova. Totodată, în acești ani au fost elaborate peste 50 de proiecte de inovare și transfer tehnologic, mai mult de jumătate din acestea fiind câștigate prin concurs și finanțate, împreună cu agenții economici din zona de nord a republicii, cu inventatorii și alte structuri, alte persoane.        
Sub aspect de conținut. Îmi aduc aminte că, în cadrul unui for științific, dl președinte, a formulat un gând care, pe mine ca specialist în domeniul culturii, m-a marcat. „Noi trebuie să avem grijă nu numai de sănătatea fizică, dar și de acea spirituală a societății noastre”, a afirmat academicianul, prin aceasta manifestând susținere și promovând oamenii de cultură. A susținut alegerea și primirea în rândurilor academicienilor a celor mai de vază, notorii personalități ale culturii noastre, cum este Ion Druță, Maria Bieșu, Eugen Doga, Gheorghe Mustea, Dumitru Matcovschi și alte personalități.  
Este un lucru important după mine, deoarece acad. Gheorghe Duca, fiind chimist de formație, a văzut această relație, aproape directă uneori, între chimie și poezie. Chimia și poezia fac corp comun, dacă e să privim pe fundamente, pentru că după cum se zice, toate sunt una și iată că dl academician vede lucrul acesta și susține arta, susține cultura. Anume prin aceasta cred eu că Domnia Sa contribuie în mod esențial la dezvoltarea societății noastre nu doar sub aspect științific. Susținerea domeniilor științelor naturii, dar și al științelor spiritului, pentru că acesta este omul în plinătatea sa. În rest, îi doresc dl academician Gheorghe Duca, mulți și frumoși ani.
 
Viorica Gladchi, Decan, Facultatea de Chimie şi Tehnologie Chimică, USM
 
Dl Duca este un manager iscusit care cunoaște potențialul fiecărui membru al echipei
Am fost doctoranda academicianului Gheorghe Duca. După o întrerupere de 10 ani de la absolvirea universității, m-am adresat academicianului Duca cu rugămintea de a realiza teza de doctor în științe chimice sub conducerea Domniei Sale. De atunci a și început colaborarea noastră. Deoarece teza mea ținea de problemele ecologice ale apelor, am realizat mai multe expediții ecologice, inclusiv, în perioada anilor 90, împreună cu echipa din care făceau parte nu numai cercetători științifici, dar și studenți, și savanții din străinătate. Acad. Duca a participat nu numai ca membru al echipei, dar și ca manager al activităților realizate în bazinul râului Prut, și la răspândirea informației de educație ecologică, dar și la realizarea experimentelor și analizelor hidrochimice în condițiile de câmp. Numai datorită energiei și activităților de coordonare a mișcărilor de organizare a echipei a fost posibile aceste expediții ecologice la care la toate a participat și dl acad. Duca.
Dl Duca este și om de știință remarcabil, este și un manager iscusit care cunoaște potențialul fiecărui membru al echipei și are un dar format pe parcursul vieții de a organiza echipă ca un organism integru, în care fiecare să se simtă personalitate, iar rezultatele finale să fie valoroase și remarcabile pentru toată echipa, pentru tot domeniul de chimie ecologică, în cazul nostru. 
Aș vrea să menționez că dânsul niciodată nu a stat degeaba.  Avea el un slogan pe care îl repeta mereu: „Mai bine să lucrezi degeaba, decât să stai degeaba”. În anii 1980, dumnealui a fost acel care a început să promoveze domeniul protecției mediului și a considerat că chimiștii nu sunt numai acei care poluează mediul, dar le revine și o misiune enormă de a repara aceste greșeli cauzate mediului, pe parcursul timpului. În acest sens, dumnealui a introdus în programele universitare un curs nou numit Chimie Ecologică, iar în anii 1990 a format o catedră nouă la Universitatea de Stat din Moldova, Catedra Chimie Industrială și Ecologică. Ulterior, a creat două organizații neguvernamentale Teranostra și Temeco pentru atragerea finanțelor, cunoscută fiind perioada anilor 90 destul de grea pentru finanțarea cercetărilor științifice. Chiar dacă mai târziu a plecat să activeze în structurile guvernamentale, niciodată nu a uitat de Alma Mater și de Catedră Chimia Industrială și Ecologică. Ținea cursuri de Chimie ecologică studenților și nu doar atât. A contribuit la dotarea laboratoarelor cu echipament modern, performant care ne-a oferit posibilitatea să participăm în diverse programe și proiecte naționale și internaționale. Grație implicării Domniei Sale, am avut o bună colaborarea cu parteneri din SUA, Franța, Rusia, Ucraina, România și multe alte țări. Dincolo de toate, am beneficiat de grija și sfaturile lui părintești. 
 
Dr. Iulian Filip, poet, scriitor, folclorist    
 
Nu se confundă ducătorii de cruce cu ceilalți...
Sunt norocos să cunosc pe inimă proprie (pe cord deschis) câțiva președinți ai Academiei de Științe și cinci primari ai capitalei. La Departamentul Cultură al Primăriei Chișinău am activat timp de 16 ani, exact perioada în care Gheorghe Duca era președintele Comisiei parlamentare pentru știință, cultură, învățământ, medii de informație. Erau anii când cabinetele se schimbau cu rapiditate și numai nebunii (ca în toate timpurile) se bucurau de schimbarea domnilor miniștri cam în fiecare an. Cred că erau anii mei buni – activam la scenă deschisă cu un calendar anual de proiecte, programe, concursuri, festivaluri, moderând și cicluri de emisiuni tv, beneficiind de o echipă echilibrată la primărie, dar și una la Departamentul Cultură. Eram pețit și pentru alte funcții…
Anterior, îl descopeream pe Gheorghe Duca implicat în mișcarea de pregătire a evenimentelor culturale transfrontaliere, care culminau cu celebrele Zile Dante Alighieri.  Relația lui Gheorghe Duca cu oamenii de știință și de cultură din patria lui Dante nuanța deosebit dialogul neolatin, ce se înfiripa, având de element nuclear proaspătul înființat Liceu roman-italian Dante Alighieri (Lilia Filip era director-fondator al  Liceului și eu  m-am trezit… prins în horă).
În calitate de președinte al Comisiei parlamentare îl descopeream neliniștit  la formarea guvernelor, care să se mențină, să facă treabă… În această stare de spirit Gheorghe Duca mă tot propunea de ministru al Culturii aci într-un proiect, aci în altul de cabinet. Îmi plăcea, în acest sens, cum mă disputa cu primarul general, Serafim Urecheanu…
Înțelegeam ce înseamnă să înfiripi o echipă. Înțelegeam ce înseamnă să descoperi oameni talentați și să-i atragi în proiecte ori chiar să-i angajezi. Înțelegeam efortul lui Gheorghe Duca să-și pună umărul la fortificarea  normalității.
Nu mai știu pe timpul cărui președinte al Academiei am plecat de la Academie - știu că timp de 30 de secunde am scris cererea, care mi-a fost semnată/aprobată și nimeni nu m-a oprit. Dar știu că după ce am  plecat de la Primărie (după 16 ani am scris o cerere similară ca cea de la Academie), după ce am activat în administrația lui Mihai Cimpoi la USM  timp de patru ani, un cuartet unanim de oameni dragi mă convingea s[ revin la Academie – Gheorghe Duca, Mihai Cimpoi, Vasile Bahnaru și Valeriu Matei. Tot timpul mi-a fost drag folclorul, mi-i drag folclorul – am fost invitat unde mi-i drag să fiu la locul meu.
Zilele acestea maximele lui Grigore Vieru mi-s de camerton la pornirea unei schițe de portret academicianului Gheorghe Duca, născut pe... muchia frontierei iarnă-primăvară. Zice poetul: „Există două feluri de curaj: unul de a face prea multe în viață, stârnind invidia celorlalți; altul – de a nu face nimic, stârnind disprețul public”. Aidoma lui Vieru, care beneficia de un spectru amplu de aprecieri, dar nu ducea lipsă de răuvoitori, și Gheorghe Duca are nevoie de reperele celebrului britanic Winston Churcill: „Ai dușmani? Bravo! Înseamnă că ai făcut ceva, cândva în viață”. Că tot Churcill punctează: „Dacă te-ai opri să arunci cu pietre în toți câinii care te latră, nu ai mai ajunge unde-ai pornit.”
Am lucrat la Academie în ani foarte diferiți pe timpul președinților foarte diferiți – pot compara. Văzătorii nu-i confundă pe oamenii faptelor cu ceilalți – spectatorii, criticii, plângăreții, deprimații, pesimiștii, ironicii, neîncrezătorii, cinicii, spunătorii, turnătorii (mai adăugați fiecare ceea ce vi se pare că mi-a scăpat din galerie)..., –  întotdeauna mai mulți pestetot, în toate timpurile. Ducătorii de cruce sunt mai puțini – întotdeauna, pestetot. Din păcate, Grigore Vieru are dreptate...  Dar îmi place că are dreptate și Albert Einstein, care a surpins exact felul de a fi al acestor constituții de oameni rari, care se apucă de... cruce, oricât de grea ar părea: „Există lucruri care știm că sunt  imposibil de realizat, până vine cineva care nu știe acest lucru și le realizează.” 
Am apucat acele timpuri de la Academie, le-am cercat pe cont propriu.
Le citesc și pe cele actuale – complicate, incomparabil mai complexe.
Ultima polemică (aprinsă!) cu academicianul Gheorghe Duca am susținut-o acum o săptămână, iar motivul e reconceperea Arhivei de Folclor a Academiei. Eram în echipă cu directorul Institutului Patrimoniu Cultural Victor Ghilaș, care trebuia să se grăbească la nunta fiului în America, altfel...  
Sănătate și poftă de toate, Domnule Președinte, inclusiv de asemenea polemici cu subalterni-coechiperi pătimași, cărora le pasă, ca și Dvs, de... încotro ducem crucea!
 
Dr. Lidia Romanciuc, director Centrul Proiecte Internaționale, discipol
 
Este un privilegiu să poţi fi ani în şir în preajma unui mare savant, dascăl, să vezi cum, sub ochii tăi, formează din ucenicii săi oameni, cum ajută pe fiecare din ei să crească profesional
Trăiesc un moment de excepţie, cu totul memorabil, întrucât îmi revine onoarea să omagiez personalitatea  dlui academician, profesor, Gheorghe Duca, Preşedintele Academiei de Stiinte a Moldovei, o personalitate care s-a remarcat printr-o bogată activitate stiințifica, didactică,  de-a lungul a peste şase decenii, care i-a adus un prestigiu recunoscut. La acestea se adaugă trăsăturile morale care atestă că în activitatea sa s-a simţit răspunzător nu numai profesional, ci şi în relaţiile cu oamenii, ceea ce dă măsura angajamentului faţă de sine însuşi şi lumea în care trăieste, conferindu-i şi o autoritate morală care-i întregeşte identitatea.
Există oameni „binecuvântaţi de Dumnezeu”, dispuşi să ajute şi care trăiesc nu numai pentru ei, influenţând în bine viaţa celor care au avut şansa să le stea prin preajmă o perioadă de timp. Un astfel de om este  si dl.acad. Gh. Duca, a cărui carieră a fost legată, în cea mai mare parte, de Academia de Stiinte a Moldovei şi care a contribuit decisiv la bunul nume atât la nivel național, cât si internațional, pe care îl are în aceasta  perioadă.
Este dificil a cuprinde într-un cadru restrâns o personalitate de nivelul acad. Duca, de aceea, voi selecta doar câteva repere semnificative, care să constituie un cadru definitoriu al activităţii  Domniei Sale, în calitate de presedinte al Academiei de Stiinte a Moldovei.
Datorită eforturilor depuse de acad. Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, la 11 octombrie 2011, la Bruxelles, a fost semnat Memorandumul de Înţelegere
între Uniunea Europeană şi Republica Moldova privind asocierea Republicii Moldova la cel de-al Şaptelea Program Cadru al Comunităţii Europene pentru Cercetare şi Dezvoltare Tehnologică, de către Comisarul European pentru Cercetare, Inovare şi Ştiință, dna Maire Geoghegan-Quinn şi acad. Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Este primul program al UE, la care Republica Moldova este asociată integral. Republica Moldova devine prima țară din cadrul Parteneriatului Estic şi din ţările CSI și a doua inclusă în cadrul Politicii Europene de Vecinătate, care obține statutul de țară asociată la PC7, începînd cu 1 ianuarie 2012.
Pe parcursul acestei perioade au fost depuse peste 300 de proiecte din care 58 au fost susţinute financiar de către Comisia Europeană. Dl acad. Gheorghe Duca nu s-a limitat doar la semnarea Memorandumului,  dar a creat  o platforma funcţională la nivel naţional cu  activităţi concrete cum ar fi:  Reţeaua Punctelor Naționale de Contact; Reprezentanța oficială a comunității științifice și a  experților naționali în Comitetele  de Program ale  Programului PC7, aderarea la Programul pan-european EURAXESS; Carta  Europeană a Cercetătorului și Codului de Conduită și Recrutare a Cercetătorului; Academia de Științe a Moldova a elaborat cadrul instituțional necesar pentru asigurarea unei participări eficiente a instituțiilor din ţаră în cadrul Programului H2020.
La 1 iulie 2014, la Brussels, Republica Moldova a semnat, concomitent cu statele din Balcanii de Vest (Republica Macedonia, Muntenegru, Serbia, Albania şi Bosnia şi Herţegovina), Acordul de Asociere la Programul European pentru Cercetare-Inovare Orizont 2020.
Astfel, urmare a semnării în data de 27 iunie 2014 a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, Orizont 2020 devine primul program comunitar la care se asociază țara noastră, iar Republica Moldova devine astfel prima țară din cadrul Parteneriatului Estic care va deține acest statut. În rezultatul semnării Acordului, entitățile fizice și juridice, reprezentând țara noastră, obțin drepturi similare cu cele din statele membre ale UE, în cadrul apelurilor programului H2020. Din partea Republicii Moldova Acordul  a fost semnat de către acad. Gheorghe Duca, președintele AȘM.
În întreaga sa activitate acad. Gh Duca, a dovedit dăruire, o distincţie sufletească proprie unui intelectual de clasă, abnegaţie, urmărind cu consecvenţă întărirea spiritului academic în toate colectivele în care a lucrat, îmbinând tactul cu politeţea, cu respectul celuilalt. În opţiunile sale a căutat să asigure un fel de temperatură morală care întăreşte relaţiile şi coeziunea colectivelor. Este un privilegiu să poţi fi ani în şir în preajma unui mare savant, dascăl, să vezi cum, sub ochii tăi, formează din ucenicii săi oameni, cum ajută pe fiecare din ei să crească profesional.
 
Dimitrie Gusti afirma că „cea mai înaltă datorie etică a cuiva este să devină o personalitate”. Acad. Gheorghe Duca, este o personalitate, a cucerit-o prin străduinţă, insistenţă şi pasiune. Propria viaţă a dlui academician se constituie – pentru cei pe care i-a format – într-un exemplu, iar cumpăna timpului ne arată că aceasta se înclină nu după numărul anilor, ci după împlinirile obţinute. Profesor de elită, cercetător în chimie pentru generaţiile de studenţi, conştiinţă de prim rang a societăţii civile, personalitate de excepţie a sferei de cercetare şi inovare din Republica Moldova, format pe puternice fundamente creştine, un OM de speţă rară, dintre cei aleşi.