La Mulți Ani, plini de virtuți, Domnule profesor Victor Juc!

2017-02-02
 
Prima zi a lui Faur din acest an a venit cu un jubileu frumos precum e Omul Victor JUC, doctor habilitat în științe politice, profesor cercetător, vicedirector al Institutului Cercetări Juridice și Politice al Academiei de Științe a Moldovei.
 
Ajuns la cele cinci decenii de viață, conducerea Academiei de Științe a Moldovei și colegii de la institut îi transmit azi și întotdeauna toate gandurile cele mai bune și cele mai frumoase, adresându-i cu apreciere și recunoștință tradiționalul La Mulți Ani!
 
Rezultatele remarcabile pe care le-a demonstrat dr.hab. Victor Juc în domeniul cercetării științifice s-au soldat cu aprecieri înalte, din partea conducerii AȘM, inclusiv prin acordarea celor mai prestigioase distincții academice - Medaliile „Dimitrie Cantemir și „Nicolae Milescu Spătarul”.
 
Conducerea AȘM a exprimat convingerea că forţa de muncă, responsabilitatea şi profesionalismul, la care se adaugă calitatea de manager, care îl caracterizează din plin, îi vor aduce cu prisosință şi în viitor respectul colegilor, tuturor celor care îl înconjoară, dar și societății.
 
Pentru activitate ştiinţifică prodigioasă, contribuţie substanţiala în promovarea imaginii Academiei de Ştiinţe a Moldovei, precum şi cu prilejul jubileului de 50 de ani de la naştere,  conducerea AȘM i-a conferit doctorului habilitat, profesor cercetător, vicedirector al Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al AŞM, Diploma de Recunoștință a Academiei de Știință a Moldovei.
 
Întrebat ce-și dorește la cei 50 de ani împliniți, jubiliarul a răspuns. „Îmi doresc, în primul rând, sănătate, familia să-mi fie sănătoasă, noi realizări în activitate de cercetare științifică. Domeniul relațiilor internaționale este unul foarte extins, dinamic și întotdeauna apar teme importante de cercetare și, nu în ultimul rând, ca în continuare Academia de Științe să persevereze, pentru că toată activitatea mea ține de instituția academică, unde m-am format ca cercetător științific și unde am devenit eu un cercetător consacrat”.
 
Multă sănătate, Domnule profesor!
Mulţi ani plini de şi mai multe virtuţi pentru a înmulţi faptele bune cu care ne-aţi obişnuit şi ne-aţi bucurat până acum!
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AȘM