Eminescu mai prezent ca oricând. De Ziua Națională a Culturii, marcată deja al treilea an consecutiv, ziua nașterii poetului nepereche Mihai Eminescu, în casa compozitorului-academician Eugen Doga domnea poezia, muzica și voia bună. Maestrul, îmbrăcat în costum popular, cu căciulă ciobănească pe cap, și-a așteptat admiratorii creației sale, dar și aoperei eminesciene la un spectacol de zile mari, cunoscut deja ca Salonul Muzical Eugen Doga, la o „seară împărătească, pentru muzică îngerească”, cum avea să zică în mesajul său, scriitoarea și jurnalista Luminița Dumbrăveanu.
Copii talentați, artiști renumiți, scriitori, poeți, pictori, miniștri, iubitori de cultură, au fost oaspeții Salonului maestrului Doga. Și în acest an, casa compozitorului s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru admiratorii de frumos, de cultură și noblețe. Mult prea mică pentru cei care doresc să-și împrospăteze spiritul și favoarea cu ceva sublim din creația poetului, „care învinge timpul”, cum afirma G. Călinescu, apreciat de contemporani pentru cultura sa, profunzimea spirituală și sensibilitatea cugetului, pentru versul așezat și mereu actual, memoria și inteligența sa.
„O rămâi”, „De-aş avea”, „Luceafărul”, „Nu plânge”, „Aș vrea să vin la tine”, „De-aș avea și eu o floare”, „O, rămâi”, au fost doar câteva din poeziile poetului, îmbrăcate în miraculoasa muzică a compozitorului și cântate cu mult talent de coruri de copii, de la „Vocile primăverii”, Școala de Muzică „Eugen Doga”, Liceul „Spiru Haret”, „Ciprian Porumbescu”, dar artiști cunoscuți, au făcut feerică seara. Revelația totală a fost adusă de două premiere, „Deșteptarea” și „Salonul”, create de maestrul Doga la cumpăna dintre ani, inspirate, după cum s-a exprimat compozitorul, de realitățile politice.
Maestrul și-ar dori un edificiu, un Salon adevărat sau un Centru, unde ar putea veni mai multă lume la aceste întâlniri de suflet, cu atât mai mult că, anul acesta, grație unei frumoase colaborări, artistul plastic Tudor Zbârnea s-a oferit să verniseze o expoziție de lucrări (15 la număr) proprii de toată frumusețea în casa compozitorului, motiv pentru care maestrul Doga i-a exprimat mulțumiri.
Pictorul a spus că Salonul muzical Doga este un context în care au loc niște interferențe între arte vizuale și muzică, consideră că este un model frumos de a intersecta artele și poate va avea și o anumită conexiune și cu publicul care participă la acest salon. „Este un salon organizat într-un mod deosebit, călduros, familial și contextul conlucrărilor mele vine oricum să completeze acest model de primire călduroasă”, a menționat maestrul Zbârnea.
„E minunat, în primul rând, că maestrul Doga, dincolo de extraordinara sa moștenire muzicală pe care ne-o lasă, va crea încă multe”, a afirmat ministrul Culturii, Dna Monica Babuc. Făcând referire la cele două premiere, ministrul Babuc a spus că, dincolo de faptul că apar două piese de o veritabilă forță artistică pentru publicul iubitor al creației lui Doga, ele au fost încredințate tinerilor. Aceasta înseamnă că legarea timpurilor în creația lui Doga, dedicată zilei de naștere a lui Eminescu și într-un cadru atât de frumos care înseamnă Ziua Națională a Culturii, vorbește despre faptul că spiritul nostru național este peren și va dăinui atâta timp cât vor dăinui oameni ca Eugen Doga. „Ne închinăm în fața măiestriei dânsului și suntem siguri că vom fi la înălțimea creației sale în acest an aniversar, când Domnia Sa face 80 de ani”, a menționat oficialul, precizând că în acest context a făcut mai multe demersuri, pentru ca în acest an să să fie evocat așa cum se cuvine acest extraordinar talent al nostru, care este Eugen Doga.
„Astăzi este nu numai Ziua Culturii Naționale, nu numai ziua lui Mihai Eminescu. Aș zice că este și ziua lui Eugen Doga, pentru că de fiecare dată când vin, vin ca la o sărbătoare, la acest salon, ca la o zi de naștere, unde se naște muzica la intersecție cu poezia”, a remarcat în mesajul său scriitorul și publicistul Nicolae Dabija. A îndrăznit să creadă despre Eugen Doga că el este un Eminescu al muzicii, că ei, Eminescu și Doga, sunt contemporani, ba mai mult, nu știe care este mai în vârstă decât celălalt, părându-i-se că Doga este mai în vârstă ca Eminescu. La acest salon de muzică, spune scriitorul, vine nu numai muzica, dar vine și poezia și cultura noastră națională și artele se simt acasă aici la Doga. A rămas foarte surprins că un artist nu renunță la muzică de dragul unei treceri a timpului, referindu-se la premierele create în noaptea de Anul Nou, afirmând că Doga este acel artist total care pune în prim-plan creația, inspirația și atunci când Dumnezeu îi pune mâna pe creștet, urmează chemarea inimii.
Mulțumind pentru invitația la această șezătoare de suflet în cinstea poetului poeților, pe care compozitorul Doga îl iubește foarte mult, scriitoarea și jurnalista Luminița Dumbrăveanu, o bună prietenă a maestrului, dar și autoarea cărții „Eugen Doga: Muzica este prima și ultima mea iubire”, i-a dorit maestrului, din partea Studioului Flacăra TV & Film, pe care l-a fondat, ani de viață lungă, iar creația sa-i fie sfințită cu mir de Luceafăr! L-a mai urat de sănătate, dorindu-i drum bun în „Anul Eugen Doga", care va fi unul Eminescian prin excelență, mama și Eminescu, având rol central în toata creația sa mirifică. I-a dăruit un tablou cu „Arborele Eminescu" de Aurel David și a citit un poem din ultima sa carte „în Grădina Te Iubesc”. „Mulțumim din inima, maestre Eugen Doga, pentru o seara împărătească, pentru muzica îngerească, dar și pentru ținuta Dumneavoastră strămoșească”, a spus cu mândrie scriitoarea.
Maestrul Eugen Doga îşi va sărbători 80 de ani de la naştere pe 1 martie, prilej cu care maestrul Eugen Doga a promis că va fi prezent cu diverse spectacole muzicale în întreaga țară, dar și peste hotare.
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AȘM
|