A fost convocată prima ședință a CSȘDT din acest an

2017-01-12
 
Astăzi, 12 ianuarie 2017, Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică s-a întrunit în cadrul primei ședințe din acest an. Ședința a fost prezidată de preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca. La şedinţă au participat membrii CSŞDT, coordonatorii secţiilor de ştiinţe, şefii de direcţii ai aparatului CSŞDT al AŞM. Pe agenda de lucru a şedinţei a fost inclusă examinarea mai multor probleme curente ce vizează activitatea organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării.
 
Membrii CSȘDT l-au confirmat în funcția de director al Bibliotecii Științifice Centrale „A. Lupan” (Institut) pe dr. hab. Constantin Manolache, pe o perioadă de 4 ani. Directorul confirmat va prezenta, în termen de 20 zile, programul de activitate, precum și planul de acțiuni pentru anul 2017-2018, care vor fi anexate, ca parte integrantă, la contractul managerial încheiat cu președintele Academiei de Științe a Moldovei.
 
În cadrul ședinței a fost aprobat Planul de activitate al CSŞDT al AŞM pentru anul 2017. Informația a fost prezentată de Secretarul științific general al AȘM, dr.hab. Aurelia Hanganu.
 
Printre acțiunile de bază care se regăsesc în Planul aprobat au fost evidențiate: Consolidarea autonomiei și independenței Academiei de Științe a Moldovei; Cercetare pentru educație (creșterea nivelului cunoașterii); business (implementarea inovațiilor); cultură (salvgardarea identității și patrimoniului cultura); mediu (conservarea biodiversității și protecția împotriva poluării); Examinarea problemelor legate de salarizare în sistemul cercetării și inovării; Situaţia demografică în Republica Moldova; Implementarea Planului Național de Asociere Uniunea Europeană – Republica Moldova; Asigurarea condițiilor pentru atingerea performanței în cercetare (majorarea salariilor și îndemnizațiilor, creșterea finanțării programelor și proiectelor, infrastructură și capacități); Audierea rapoartelor privind activitatea Secţiilor de Ştiinţe ale AŞM, AITT, ACD şi a CPI în prima jumătate a anului 2017; Crearea premiselor pentru atragerea tinerilor talentați în cercetare; Productivitatea activității științifice în sectorul medicinii; Colaborarea științifică națională și internațională desfășurată de către institutele din componența SȘUA în anii 2015-2017. Realizări și perspective ș.a.
 
Membrii CSȘDT au aprobat Planul național de acțiuni pentru implementarea Acordului  de Asociere RM-UE pentru perioada 2017-2019 (acțiunile AȘM), informația a fost prezentată de șeful Direcției relații externe, dl Mihai Barbulat.
 
Ședința a aprobat Regulamentul cu privire la înregistrarea și evidența rezultatelor activității de cercetare științifică, informație prezentată de acad. Ion Tighineanu, prim-vicepreședintele AȘM. Organizaţiile din sfera ştiinţei şi inovării responsabile de realizarea proiectelor finanţate de la bugetul de stat integral sau parţial, conform rezultatelor concursului organizat de CSȘDT al AȘM, vor prezenta informațiile privind rezultatele ştiinţifice obţinute spre înregistrare, în strictă conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la înregistrarea și evidența rezultatelor activității de cercetare științifică, inclusiv pentru  proiectele care au finalizat anterior datei adoptării prezentei Hotărâri. Rezultatele activităţii de cercetare ştiinţifică, a căror înregistrare este prevăzută de prezentul Regulament, se consideră realizate doar dacă acestea sunt incluse în baza de date „Rezultate ştiinţifice”.
 
CSȘDT a aprobat includerea în componența Comisiei de evaluare, clasificare şi monitorizare a revistelor ştiinţifice a dr. hab. Olga Gagauz, şef al Centrului de Cercetări Demografice, Institutul Național de Cercetări Economice. Potrivit președintelui Comisiei, acad. Leonid Culiuc, extinderea componenței Comisiei este motivată de deficitul unui specialist în economie în cadrul acesteia, care s-a făcut resimțită până acum. Membrii Comisiei speră că includerea specialistului va contribui totodată și la soluționarea problemelor de plagiat din domeniu.
 
Membrii Consiliului au aprobat Lista actualizată a Punctelor Naționale și Locale de Contact în Republica Moldova a Programului - Cadru al Uniunii Europene „Orizont 2020” pentru anul 2017, Lista actualizată a reprezentanților oficiali ai comunității științifice și experților naționali din Republica Moldova în Comitetele de Program ale  Programului- cadru al Uniunii Europene „Orizont 2020” pentru anul 2017, precum și activitățile în cadrul Programului „Facilitarea participării Republicii Moldova în programele UE de cercetare și dezvoltare tehnologică (RESINFRA)”, raportor, dr. Lidia Romanciuc, director CPI al AȘM.
 
Ședința a aprobat extinderea termenului de acțiune a Regulamentului de organizare și desfășurare a programelor de postdoctorat, precum și noua organigramă a Universității Academiei de Științe a Moldovei. Informația a fost prezentată de dr. Tatiana Potâng, prorector UnAȘM.
 
În cadrul ședinței au fost examinate și aprobate și alte subiecte ce vizează activitatea curentă a organizațiilor din sfera științei și inovării.

Galerie foto
 
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AȘM