Prezentarea rezultatelor proiectelor din cadrul Programului de Stat, la Institutul de Chimie

2016-12-13
 
La 9 decembrie 2016, în incinta Institutului de chimie al AŞM a avut loc şedinţa anuală, unde au fost prezentate rezultatele proiectelor din cadrul Programului de Stat „Design-ul substanţelor chimice şi dirijarea arhitecturii materialelor pentru diverse aplicaţii”, condus de acad. Gheorghe Duca. În cadrul ședinței au fost audiate rezultate obținute în cadrul celor 9 proiecte constituente ale Programului de Stat în domeniul design-ului unor noi compuși cu o potențială aplicație în special în medicină, dar și în alte domenii.
 
Primul raport intitulat „Materiale avansate in biofarmaceutica. Sinteza chimica, proprietati anticancer si antibacteriene”, a fost prezentat de acad. Gulea Aurelian. În cadrul cercetărilor efectuate, echipa condusă de savant a reușit să sintetizeze 15 compuși noi cu proprietăți antimicrobiene și/sau anticanceroase.
 
Un alt raport cu denumirea „Tehnologii de biosinteză a nanoparticulelor de Se cu utilizarea spirulinei” a fost prezentat de către acad. Rudic Valeriu. Academicianul a demonstrat posibilitatea utilizării culturilor de cianobacterii la purificarea apelor reziduale și la biosinteza nanoparticulelor de seleniu.
 
Dr. hab. Macaev Fliur, în raportul „Design-ul şi arhitectura moleculară a materialelor hibride pe baza scheletului calconei pentru testarea preclinica contra Mycobacterium tuberculosis”, a menționat că în cadrul perioadei raportate au fost sintetizați 14 compuși noi. A fost determinată activitatea antituberculoasă a compuşilor obţinuţi asupra culturilor de bacterii sensibile și conform rezultatelor testărilor s-a stabilit relaţie structură-activitate. S-a identificat un compus cu activitate antimicobacteriană înaltă (100%/< 6.5 µg/mL).
 
În raportul dr. hab. Valica Vladimir la tema proiectului „Elaborarea produselor farmaceutice în baza designului molecular a unor noi substanţe chimice cu acțiune antituberculoasă şi antineoplazică”,  a fost prezentată tehnologia de obținere a unor forme farmaceutice pe baza unui principiu antituberculos.
 
Dr. hab. Arîcu Aculina a prezentat activitatea echipei sale la tema proiectului „Design-ul, sinteza dirijată și studiul activităţii antibacteriene şi antitumorale a unor compuşi terpenici chirali şi a combinaţiilor coordinative ale acestora cu metalele de tranziţie”. În cadrul acestuia au fost obținuți 9 compuși noi tetra- şi pentanorlabdanici, dintre care 2 au demonstrat activitate antibacteriană pronunțată. Pe baza compușilor sintetizați au fost obținute 4 combinaţii coordinative cu unele metale de tranziţie.
 
În raportul intitulat „Nanoarhitecturi tridimensionale cu proprietăţi piezoelectrice şi magnetice pentru ghidarea celulelor vii în medii biologice”, prezentat de către dr. Monaico Eduard a fost descrisă o nouă tehnologie de obținere a nanoarhitecturilor de GaN utilizând microtetrapozi de sacrificiu de ZnO.
 
Prezentarea realizată de către dr. Lozan Victor cu denumirea de „Noi combinații complexe mono- și polinucleare ale  s și 3d-metalelor în calitate de catalizatori, substanțe poroase și precursori ai nanomaterialelor” a inclus rezultate privind sinteza şi studiul a 5 complecși  ai Pd, Ni, Mn și Ca cu liganzi conținând atomi donor S, C, O, N – potențiali catalizatori ai proceselor redox precum și fotosensibilizatori.
 
Doamna dr. Dragancea Diana a prezentat rezultate interesante la tema „Arhitecturi moleculare și supramoleculare ale lantanidelor pentru aplicații magnetice” prin obținerea unor compuși mono-, bi-, nona- și dodecanucleari ai Dy(III) și Gd(III), fiind testați ulterior ca refrigerenților magnetici eficienți.
 
Prezentarea a fost finalizată cu expunerea raportului „Designul şi dirijarea arhitecturii materialelor metaloorganice funcţionale prin aplicarea ingineriei cristalelor” de către dr. Cravțov Victor. De remarcat faptul că dumnealui, împreună cu o echipă de tineri specialiști, a reușit să elaboreze design-ul unor materiale polimerice flexibile metal-organice de Co(II), Cu(II), Zn(II) şi Cd(II) cu proprietăți adsorbtive și luminiscente.
 
În rezultatul audierilor, s-a constatat că toate obiectivele din cadrul Programului de Stat au fost realizate integral și în termenii stabiliți. Rezultatele ştiinţifice prezentate de cercetători în cadrul şedinţei au fost diseminate prin intermediul articolelor ştiinţifice, tezelor la conferinţe naţionale şi internaţionale și brevetelor. Totodată, au fost remarcate și unele dificultăți cu care s-au confruntat cercetătorii la realizarea proiectelor. Printre acestea au fost evidențiate cele legate de finanțarea întârziată, cât și de asigurarea insuficientă, la nivel național, cu reactivi și echipament. De asemenea, au fost analizate și și unele posibilități privind colaborarea internațională, în special cu cercetătorii din România, care ar putea, într-un anume mod, soluționa unele dintre problemele menționate.
 
Centrul Media al AȘM