Președintele Curții Constituționale a Lituaniei, dr. prof. Dainius Žalimas, a susținut, la 29 noiembrie 2016, o prelegere publică intitulată „Protecția supremației legii: rolul Curții Constituționale în tendințele determinate de provocările actuale”.
La eveniment a participat conducerea Academiei de Științe a Moldovei, reprezentanți ai mediului științific, reprezentanți ai autorităților judecătorești, Legislativului, CEC, studenți.
În cadrul prelegerii publice dr. prof. Dainius Žalimas a analizat experiența Curții Constituționale a Lituaniei în asigurarea supremației Constituției. Președintele CC al Lituaniei a făcut un recurs la anumite realități, implicit, raportarea anumitor mecanisme și principii constituționale la provocările cotidiene. Totodată, constituționalistul lituanian a vorbit despre corupție, populism, care, de fapt, ar trebui calificate drept fenomene distructive și, totodată, cele mai mari provocări în fața societății, evidențiind în context, impactul populismului asupra vieții noastre de zi cu zi. Oaspetele a abordat o serie de subiecte de importante referitor la zona dreptului internațional public, inclusiv, cum anumite Curți Constituționale au deraiat de la rolul de supraveghetor a respectării rolului Curții Constituționale.
Prelegerea a fost prezentată în contextul în care, atât Lituania, cât și Republica Moldova au provocări comune privind respectarea Constituției. După susținerea prelegerii a urmat o rundă de întrebări-răspunsuri care a vizat preponderent aspecte privind corupția, imunitatea prezidențiabililor, viziunea asupra voturilor din diaspora etc.
„Am asistat la o lecție excepțională, susținută de dl președinte al Curții Constituționale din Lituania, dr. prof. Dainius Žalimas”, a declarat la finele prelegerii președintele Curții Constituționale din RM, dl Alexandru Tănase. Deși a avut ocazia să-l asculte nu o dată la diferite forumuri, în diverse formate și platforme de comunicare, de fiecare dată a admirat modalitatea de expunere a unor lucruri extrem de interesante în alocuțiunile sale, pe de o parte o bună cunoaștere a problemei, pe de altă parte, o abordare foarte tranșantă și foarte exactă, fără ezitări. „Remarcabilă această lecție, pe care a citit-o dumnealui. A reușit să pună pe tapet nu doar anumite abordări teoretice, care sunt foarte interesante, dar, în fond, ele vizează mai mult o breaslă foarte îngustă nu doar a juriștilor, dar mai degrabă a juriștilor pasionați de dreptul constituțional”.
Mulțumind celor prezenți în sală, inclusiv, studenților de la facultatea de drept, președintele CC, Alexandru Tănase, a afirmat că nu există altă sursă de a-ți lărgi orizontul cunoașterii, decât de a asista și a participa la asemenea dezbateri academice.
Viceprețedintele AȘM, m.c. Ion Guceac, a mulțumit președintelui Curții Constituționale din Litania, dr. prof. Dainius Žalimas, în numele conducerii AȘM, pentru că a găsit timp de a susține această prelegere publică și pentru informația interesantă prezentată în incinta forului științific suprem din Republica Moldova, în speranța că va fi utilă pentru cei prezenți.
Dr. prof. Dainius Žalimas are o experiență judiciară impunătoare şi desfăşoară o activitate de cercetare ştiințifică ferventă, dublată de o notabilă activitate academică, publicistică şi practicăîn domeniul reptului. În octombrie 2016, domnului Dainius Žalimas i-a fost conferit „Ordinul de Onoare al Republicii Moldova pentru contribuția deosebită la dezvoltarea şi aprofundarea relațiilor de prietenie şi colaborare moldo-lituaniene şi transfrontaliere, precum şi pentru rolul său remarcabil în promovarea, dreptății, demnității, solidarității şi a statului de drept, a integrității teritoriale şi a suveranității statelor.
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AȘM
|