Acad. Boris Gaina a devenit Membru de Onoare al Academiei de Științe Agricole și Silvice „ Gheorghe Ionescu-Şişeşti” din România

2016-11-25
 

Academicianului Boris Gaina, academician-coordonator al Secției Științe agricole a AȘM, i-a fost conferit onorificul titlu de Membru de Onoare al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” din România (ASAS).

Prestigiosul titlu i-a fost acordat academicianului prin decizia Prezidiumului Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu - Șișeni” din România, la 15 noiembrie 2016.
 
Însemnele de Membru de Onoare i-au fost înmânate academicianul Boris Gaina la 17 noiembrie 2016, la Chișinău, de către acad. Gheorghe Glăman, coordonator al Secției Științe Horticole ASAS.
 
Cu ocazia conferirii titlului onorific, acad. Gheorghe Cimpoieș, Rectorul  Universității Agrare de Stat din Moldova, Membru de Onoare al ASAS i-a adresat acad. Boris Gaina un mesaj de felicitare, pe care îl prezentăm în continuare.
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AȘM

 
Titlu onorific academicianului Boris GAINA
Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „ Gheorghe Ionescu-Şişeşti” din România (ASAS) i-a conferit în luna noiembrie 2016 titlul „Membru de Onoare” al acestui prestigios for ştiinţific naţional de coordonare ştiinţifică şi de consacrare academică în domeniul agriculturii. Acest titlu onorific i s-a acordat savantului nostru pentru aportul adus în cadrul colaborării tehnico-ştiinţifice cu colegii din mai multe instituţii şi staţiuni de cercetare ştiinţifice în domeniile agriculturii, zootehniei, viticulturii şi vinificaţiei din România.      

Academicianul Boris Gaina, a participat la expertiza proiectelor bilaterale şi transfrontaliere înaintate de cercetătorii de pe ambele maluri ale Prutului. A organizat împreună cu colegii români academicienii Cristian Hera şi Gheorghe Sin, profesorii Valeriu Tabără şi Ioan Jelev, dr. Aurora Ranca, profesorul Valeriu V. Cotea şi alţi, mai multe conferințe ştiinţifico-practice la Chişinău, Bălti şi Cahul (Moldova), Iaşi, Bacău, Galaţi şi Bucureşti (România), consacrate problemelor stringente din domeniul agriculturii, şi industriei alimentare ale ambelor ţări.

Domnia sa a participat în calitate de membru al Juriului Consiliilor de susținere a tezelor de doctor in viticultură şi vinificaţie, al juriului Concursurilor internaţionale de vinuri şi distilate.         

Este de menționat un caz de succes —omologarea în România a doi hibrizi de porumb elaboraţi de Institutul de Fitotehnie „Porumbeni”, prezentaţi la concursul internaţional în domeniul culturii porumbului de la Ialomiţa (România), în cadrul căruia a participat şi dl academicianul Boris Gaina.   

În acelaşi timp, academicianul şi profesorul Boris Gaina are publicaţii în limbile engleză şi română în „Annals AOSR” şi „Agricultorul român”, în culegerile Conferinţelor ştiinţifico-practice de la Bucureşti, Iaşi, Piatra-Neamţ, Bacău, Suceava, Galaţi şi al.       

Îi adresăm felicitări acad. Boris Gaina cu ocazia conferirii titlului onorific „Membru de Onoare” al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti" a României şi-i urăm noi şi frumoase succese.
 
Gheorghe CIMPOEȘ,
Academician, profesor, 
Rector Universitatea Agrara
de Stat din Moldova,
  Membru de Onoare ASAS