Președintele Academiei Române, academicianul Ionel Valentin Vlad, a fost decorat cu „Ordinul de Onoare”

2016-11-11
 

Președintele Academiei Române, academicianul Ionel Valentin Vlad, a fost decorat cu „Ordinul de Onoare”, de către Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti.

Ceremonia de înmânare a distincției a avut loc la 9 noiembrie 2016, la Reședința de Stat. La festivitate au fost prezenți vicepreședintele Academiei Române, acad. Victor Spinei, președintele Academiei de Științe a Moldovei, acad. Gheorghe Duca și prim-vicepreședintele, acad. Ion Tighineanu.
 
Distincția i-a fost acordată președintelui Academiei Române, în semn de profundă gratitudine pentru contribuție deosebită la consolidarea relațiilor inter-academice și pentru rezultate remarcabile obținute în activitatea de cercetare.
 
„Am luat această decizie, pentru că îmi este cunoscută foarte bine activitatea Academiei Române, colaborarea frumoasă pe care o aveți cu Academia de Științe a Moldovei și relațiile bune, apropiate care există între noi. Mă bucur că două academii vorbesc aceeași limbă și mă bucur că puteți contribui la dezvoltarea și afirmarea acestor instituții importante din ambele țări”, a declarat Președintele Nicolae Timofti.
 
Șeful Statului a făcut referite și la activitatea Academiei moldave, apreciind efortul și deciziile ferme adoptate, inclusiv, în materie de limbă, astăzi, grație acestui fapt, dar și deciziei Curții Constituționale, Limba Română fiind declarată limba oficială a Republicii Moldova. Președintele Timofti a subliniat că, deși există multiple discuții, probleme privind acest aspect, se mândrește și a apreciat dintotdeauna aceste decizii importante pentru afirmarea noastră. „Cu ajutorul Academiei de Științe am aflat adevărul științific, împreună am soluționat aceste incertitudini, astfel încât să înțeleagă și cei care se opuneau denumirii corecte a limbii noastre”, a mai spus Președintele Timofti.
 
Președintele Timofti i-a dorit academicianului Vlad sănătate, succese, realizări frumoase și productive în domeniul ales și continuarea frumoasei colaborări cu mediul academic din Republica Moldova.
 
La rândul său, președintele Academiei Române, acad. Ionel Valentin Vlad, a exprimat gratitudinea pentru cinstea pe care a primit-o prin acordarea „Ordinului de Onoare”, asigurând că ceea ce a făcut pentru colaborarea celor două academii, dar și pentru unitatea noastră, pentru integrare demnă în UE a tuturor românilor, va continua şi mai intens și mai pronunțat.

„După 1990, am avut o colaborare ştiințifică intensă între Academia Română şi Academia de Ştiințe a Moldovei, în cadrul unui acord semnat de acad. Mihai Drăgănescu şi Andrei Andrieş (31 octombrie 1990), reînnoit până în 2012. În noiembrie 2014, am semnat cu Dl. Preşedinte, acad. Gheorghe Duca, un nou acord de colaborare, care ne ghidează activitatea în următorii ani prin: identificarea de apeluri de competiţii pentru proiecte comune de cercetare fundamentală care pot include activităţi de cooperare convenite în comun, în special, în cadrul Programului UE de cercetare şi inovare Orizont 2020. De asemenea, colaborăm în organizarea şcolilor doctorale şi în pregătirea cadrelor cu studii avansate, a unor noi elite intelectuale”, a subliniat în alocuțiunea sa de gratitudine acad. Vlad. Domnia Sa a precizat însă că orice acord nu poate acţiona, decât prin munca fiecăruia, iar exemple şi modele de acţiune sunt numeroase, lista fiind prea lungă pentru un discurs de gratitudine legat de onoarea de a fi distins cu „Ordinului de Onoare”.  
 
Făcând referire la Limba noastră Română, element definitoriu al culturii şi civilizaţiei noastre, academicianul a menționat că, Academia Română este responsabilă, prin lege, de păstrarea ei, de îmbogăţirea ei rezonabilă cu neologisme şi de evitarea barbarismelor care provin din ciuntiri şi neadecvări, în special, din utilizarea programelor de conversaţie de pe Internet. Înaintea unor consideraţii legate de colaborarea ştiinţifică (în particular, colaborarea sa în domeniul fotonicii şi optoelectronicii), președintele Academiei Române a apreciat proiectele comune pentru slujirea Limbii noastre Româneşti, specificând că Institutele de Filologie de la Bucureşti, Iași si Cluj au colaborări apropiate cu instituţiile academice din Republica Moldova (în principal, cu cele ale Academiei de Ştiinţe a Moldovei) şi afirmă Limba şi Literatura Română în UE şi în lume.
        
Suplimentar la cele menționate, drept domenii cu cele mai intense şi statornice relaţii de cooperare între cele două academii au fost ilustrate Istoria şi arheologia, Științele exacte, preponderent, în studiul și aplicațiilor nanomaterialelor etc.
 
Președintele Academiei Române i-a înmânat Președintelui Nicolae Timofti Medalia Jubiliară „150 de ani de la fondarea Academiei Române” și o Ediție specială a Revistei Academiei Române, dedicată aniversării.
 
Ulterior, pentru oaspeții din România a fost organizat un program cultural și vizite la instituțiile academice. Președintele Academiei Române a vizitat Centrul Naţional de Studiu şi Testare a Materialelor din cadrul UTM, coordonatorul căruia este acad. Ion Tighineanu, vicepreședintele Victor Spinei, manifestând interes pentru Muzeul Național de Artă, deschis recent pentru publicul larg după o perioada de renovare, unde a fost însoțit de coordonatorul Secției științe umanistice și arte a AȘM, dr.hab., prof. Victor Țvircun.

La finele vizitei, academicianul Victor Spinei (originar din Basarabia, satul Lozova, raionul Călărași) a lăsat un mesaj în Cartea de onoare a Muzeului, în care a redat surpriză plăcută de a vizita un muzeu ce depozitează valori culturale reale care reflectă potențialul cultural al comunităților moldave cu sensibilități specifice, cu originalitate, cu afecțiune pentru frumos, expunerea picturilor și sculpturilor părându-i inspirate în consonanță cu ceea ce se poate vedea în marele muzee ale lumii. „Ceea ce am văzut ar trebui popularizat pentru ca și alți amatori de artă să descopere valențele din Basarabia cu influențe diverse, dar și personalitate, întreaga admirație și cele mai bune urări de succes”, a scris academicianul.
 
Distinșii oaspeți au mulțumit președintelui și prim-vicepreședintelui AȘM pentru primirea caldă și gestul de prietenie acordat.

Galerie foto
 
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AȘM