Ziua de 10 noiembrie a devenit pentru întreaga comunitate științifică din Republica Moldova, solidară inițiativei UNESCO din 2001, Ziua Internațională a Științei pentru Pace și Dezvoltare. Promovând știința fără frontiere, acest fapt reprezintă un bun prilej de a conștientiza menirea cercetării științifice în asigurarea progresului societății, de a ne consolida capacitățile intelectuale în realizarea aspirațiilor pe care le avem și de a ne racorda la valorile și excelența spațiului european și mondial de cercetare.
Rezultatele obținute de savanții noștri demonstrează că în domeniul cercetării și inovării din Republica Moldova activează oameni profund implicați și devotați, a căror muncă are un aport semnificativ în asigurarea joncțiunii dintre știință și viața de zi cu zi a cetățenilor.
Având deplina convingere că doar o societate fundamentată pe cunoaștere și adevăr are un viitor sustenabil, îmi exprim respectul și înalta apreciere Academiei de Științe a Moldovei, care are un rol deosebit de important în salvgardarea limbii și identității noastre naționale, promovarea excelenței științifice și inovaționale, precum și intelectualilor, oamenilor de știință și de creație, tinerilor cercetători, dorindu-le putere de muncă și consecvență pentru a atinge noi performanțe pe dimensiunea explorării științifice.
Chișinău, 10 noiembrie 2016.
|