A plecat m.c. Vladimir Țaranov, omul care își punea problema ce poate să dea el societății și nu ce-i poate oferi lui societatea

2016-11-03
 

O zi tristă de toamnă a adunat la Academia de Științe a Moldovei mai mulți reprezentanți ai comunității științifice, cercetători de la Institutul de Istorie, demnitari, prieteni și rude pentru a-i aduce un ultim omagiu celui care a fost Vladimir Țaranov -  m.c. al AȘM, prof.univ., dr. hab. în științe istorice, membru al Parlamentului Republicii Moldova, organizator al științei istorice, coordonator al diverselor proiecte de cercetare științifică, director al Institutului de Istorie al AȘM, un om care și-a legat toată viața de cercetare științifică în cadrul Academiei de Științe a Moldovei.    

Mitingul de doliu a fost deschis și moderat de către directorul Institutului de Istorie, dr.hab. Gheorghe Cojocaru, care a trecut în revistă câteva pagini din vasta activitate de cercetare, didactică și managerială a regretatului om de știință, punctând momentele care i-au influențat cariera și care l-au format ca om de știință. Menționând toate treptele activității științifice, directorul Cojocaru a subliniat aplecarea regretatului coleg către noile teme de cercetare, extinderea ariei preocupărilor istoricului, încercarea de a beneficia de o deschidere istoriografică, pe care a înregistrat-o mai pronunțat  după anii 90 încoace. A fost remarcat faptul că m.c. Țaranov a reușit să se impună nu doar prin rezultatele pe care le avea și pe care toți au reușit să le cunoască și să le aprecieze, având la activ peste 300 de lucrări științifice publicate, fiind autor a 17 monografii,  dar a reușit să se impună și prin modul său deosebit de a discuta cu colegii, de la egal la egal, manifestând deschidere către tinerii care veneau în știință și îi susținea plenar în demersurile lor, ajungând astfel să pregătească peste 20 de doctori. Pentru cei care au reușit să-i deschidă esența, a fost omul care întotdeauna își punea problema ce poate să dea el societății și nu ce-i poate oferi lui societatea – un exemplu de cultură civică care merită a fi multiplicată și cultivată printre tinerii cercetători de astăzi.
 
Sincere condoleanțe îndureratei familii și colegilor a transmis prim-vicepreședintele AȘM, acad. Ion Tighineanu. În numele conducerii Academiei de Științe, academicianului Gheorghe Duca, în numele CSȘDT și al întregii comunități științifice din țară, prim-vicepreședintele Tighineanu  a exprimat regretul pentru trecerea la cele veșnice a m.c. Vladimir Țaranov, savant notoriu, un manager al cercetării științifice, profesor, om politic și Om cu literă mare. Acad. Tighineanu a remarcat „brazda adâncă în cercetarea științifică a Republicii Moldova”, pe care a lăsat-o, menționând, în context, pregătirea excelentă a regretatului istoric – două teze, de doctor și doctor habilitat, membru al AȘM, peste 300 de lucrări științifice, autor a 17 monografii, savant cunoscut în țară și departe de hotare, manager iscusit, 14 ani în fruntea Institutului de Istorie al AȘM, președinte al consiliului științific al institutului, președinte al consiliilor științifice specializate pentru susținerea tezelor de doctor și doctor habilitat în domeniu. „A dezvoltat istoria țării noastre într-o perioadă destul de grea și prin prisma industrializării, și prin prisma dezvoltării agriculturii, și prin prisma dezvoltării statului nostru”, a subliniat prim-vicepreședintele AȘM, exprimând certitudinea că discipolii săi vor continua ceea ce a început și a dezvoltat în decursul vieții membrul Academiei, Vladimir Țaranov.  
      
Acad. Teodor Furdui, președintele Sfatului Academicienilor, prim-vicepreședinte de onoare al AȘM, a menționat că plecarea dintre noi a m.c. Vladimir Țaranov este o pierdere imensă pentru Academie, pentru știința autohtonă, pentru Sfatul Academicienilor, remarcându-i totodată, calitățile omenești, precum modestia, devotamentul față de știință, Academie, prieteni. „Toată viața și-a dedicat-o științei, Academiei. A activat, în opinia mea, în cel mai dificil domeniu, în istorie, în special compartimentul istoria contemporană, perioada când au loc o serie de modificări privind viziunile ideologice, atitudinilor față de cultură etc.”, a menționat acad. Furdui, exprimând regretul că societatea nu apreciază la justa valoare semnificația activități oamenilor de știință și problemele cu care se confruntă cercetătorul din domeniul științelor istorice.  
 
A plecat din viață Vladimir Țaranov, a spus m.c. Alexandru Dicusar, care l-a cunoscut pe regretatul savant în ultima parte a vieții sale, deja după dezmembrarea Uniunii Sovietice. Deși a plecat încet, în liniște, plecarea sa se simte. Se va simți lipsa lui atât în știința istorică a Moldovei, Academiei, cât și în viața politică din țară. După plecarea m.c. Țaranov toate acestea vor fi puțin altfel, a remarcat vorbitorul, exprimând speranța că memoria acestui om deosebit va rămâne mult timp în inimile celor care l-au cunoscut.
 
M.c. Demir Dragnev a menționat că cea mai tristă zi pentru familie, pentru toți noi este ziua despărțirii. Anume despărțirea este cea mai dureroasă, mai ales, când e vorba de despărțirea de un om deosebit, un om de omenie, pe care colegul și prietenul Dragnev l-a cunoscut o perioada de peste 60 de ani. Cu drag și-a amintit de anii de studenție, unde colegul său era mereu un lider al studenților, era frumos și foarte educat. Era tolerant, politicos și păstra relațiile colegiale și prietenești chiar și cu persoanele care aveau alte păreri decât el. Era un exemplu de om cumsecade, dar și un exemplu de cercetător, căutând să studieze din surse veridice pentru triumful adevărului. „Amintirea despre regretatul nostru coleg și prieten va dăinui în inimile noastre, a familiei și tuturor celor care l-au cunoscut”, a mai spus omul de știința Demir Dragnev.
 
„Astăzi îl petrecem pe ultimul drum pe colegul nostru, Vladimir Țaranov, unul din veteranii și  fruntașii științei istorice din Moldova”, a spus acad. Andrei Eșanu. L-a cunoscut cu vreo 40 de ani în urmă, când Vladimir Țaranov era deja un om de știință consacrat, în prag de susținere a tezei de doctor habilitat. I s-a întipărit atunci, dar și pe parcursul întregii sale vieți ca un om cu o deosebită cultură, cu o deosebită omenie, tacticos și un om care știa să găsească un cuvânt potrivit la timpul potrivit pentru fiecare din colaboratorii institutului. Avea un comportament deosebit cu tinerii pe care a știut permanent să-i încurajeze, susțină, promoveze și să-i îndrumeze. Nu reproșa celor care aveau păreri diferite de ale sale, le răspundea cu renumitele sale expresii înaripate, așa-numitele vorbe de duh, fără a ofensa sau a umili pe cineva. „Veșnic fie-i frumoasa și luminoasa sa amintire”, a spus cu tristețe acad. Eșanu. 
 
Un ultim omagiu i-a adus regretatului Vladimir Țaranov, fiica sa, Ana, care a ținut să remarce și alte calități care nu au fost menționate de antevorbitori și anume, devotamentul -  devotamentul față de țară, față de Academie, față de știință, față de prieteni și, nu în ultimul rând, față de familie. În rest, este sigură că doar istoria va fi cea care va demonstra adevărul științific.
 
Savantul a fost înmormântat la Cimitirul Central din strada Armenească.
 
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AȘM