Probleme majore ale economiei, dar și situația din domeniul politicilor economice, financiare şi sociale, pe agenda unui for științific internațional

2016-10-16
 
Recent, şi-a încheiat lucrările cea de-a XI-a ediţie a Conferinţei Internaţionale Ştiinţifico-Practice „Creşterea economică în condiţiile globalizării”, dedicată aniversării a 70-a de la fondarea primelor instituții științifice, eveniment pe care Institutul Naţional de Cercetări Economice (INCE), de rând cu alte instituţii academice, a marcat această importantă aniversare.      
 
Conferința a întrunit pentru discuţii şi dezbateri ştiinţifice peste 200 de cercetători din SUA, Indonezia, Ucraina, Belarus, România etc., precum și reprezentanţi ai mediului academic şi universitar, administraţiilor publice centrale şi locale din ţară şi de peste hotare.
 
Lucrările evenimentului au fost inaugurate și moderate de către dr. hab., prof. Alexandru Stratan, director al INCE, care a adus mulțumiri şi felicitări participanţilor la conferinţă, remarcând că, manifestarea științifică respectivă reprezintă o platformă de schimb de opinii și experiență în domeniul socio-economic.
                                          
Având un bogat parcurs istoric, INCE, a fost precedat de mai multe instituții, începând cu anul 1946, cum ar fi: Sectorul Economie şi Geografie din cadrul Bazei de Cercetări Ştiinţifice al AŞ a URSS (1946), Secția de Economie din cadrul Filialei Moldoveneşti a AŞ a URSS (1951), Institutul de Economie din cadrul AŞ a RSSM (1960) ş.a. În contextul celor menționate, au fost aduse omagii foştilor directori ai institutelor care au stat la baza creării acestor instituții, ce au precedat actualul INCE şi au contribuit esențial la dezvoltarea şi fundamentarea acestuia. Astfel, au fost menționate nume sonore din domeniu, precum: m.c. Macarii Radul, acad. Vasilii Cervinschii, acad. Nicolae Fralov, m.c. Gheorghii Singur, m.c. Sergiu Certan ş.a.
 
Prezent la eveniment, Dl Octavian Calmâc, prim-viceministru, ministru al Economiei, a reiterat că mecanismele de conlucrare dintre INCE şi Ministerul Economiei au fost dintotdeauna eficiente, exprimând încrederea că, colaborarea va fi una eficientă și pe viitor. Cuvânt de salut au avut şi alţi oaspeţi: m.c. Ion Guceac, vicereședintele AŞM, dr.hab., prof. Victor Moraru, coordonator al Secției științe sociale și economice a  AŞM, dr hab., prof. univ. Larisa Şavga, rector al UCCM ş.a.
 
În cadrul forului științific, participanții au abordat probleme majore ale economiei naţionale, cu referințe și aspecte la cea mondială, au făcut schimb de opinii asupra situației din domeniul politicilor economice, financiare şi sociale. Totodată, au fost supuse dezbaterilor anumite aspecte privind desfăşurarea proceselor inovaţionale pe pieţele naţionale, dar și celor la scară mondială, pentru a identifica practicile relevante de lichidare a distorsiunilor din sfera economică şi socială, dar şi a identifica recomandări de depăşire a problemelor existente.  
 
Lucrările participanţilor au fost publicate într-o culegere specială de comunicări.
 
Centrul Media al AȘM