Universitatea de Stat din Moldova a marcat 70 de ani de la fondare

2016-09-30
 
Președintele AȘM, acad. Gheorghe Duca, a participat, la 30 septembrie 2016, la ședința festivă dedicată aniversării a 70-a de la fondarea Universității de Stat din Moldova.
 
Cu prilejul acestui frumos popas aniversar, președintele AȘM a adresat un mesaj de felicitare conducerii instituției universitare, dar și corpului profesoral, studenților, masteranzilor, doctoranzilor. „Astăzi, am ocazia să vin în fața Domniilor Voastre la un eveniment de o majoră semnificaţie nu doar pentru Universitatea de Stat din Moldova, dar şi pentru întreaga comunitate universitară din țară, întrucât, la onorabila aniversare de 70 de ani, aceasta se profilează în arealul învățământului universitar național drept o instituție emblematică care a reușit, de-a lungul anilor, să răspundă necesităților și exigențelor unei societăţi în plină dezvoltare şi să ofere tinerilor noi posibilităţi de formare profesională”, a menționat în discursul său academicianul.
 
Totodată, președintele AȘM a ținut să remarce faptul că anul curent comunitatea științifică și universitară  marchează o suită de evenimente care celebrează știința și educația. După ce au fost sărbătoriți 70 de ani de la edificarea primelor instituții de cercetare și 55 de ani de la fondarea Academiei de Științe, 5 ani de la asocierea la Spațiul European de Cercetare, 25 de ani de la fondarea Academiei de Studii Economice, iată că este marcată și frumoasa aniversare a Alma Mater. În acest context, președintele Duca a exprimat doleanța ca să dispară orice barieră între mediul științific și cel universitar, făcând un apel spre consolidare și unitate, și asta pentru sunt suficiente exemple și suficiente personalități marcante ale științei și educației care de-a lungul celor 7 decenii au demonstrat acest lucru. În acest sens, președintele Duca a menționat unele personalități notorii, care au activat atât la USM, cât și la AȘM, inclusiv, acad. Ablov, acad.Corlăteanu m.c.Mihai Revencoacad. Aurelian Gulea, dr.hab., prof. prof. Gheorghe Ciocan, rectorul USM, dar și Domnia Sa care a activat în calitate de șef de catedră la USM, ulterior devenind președinte al AȘM.
 
În spiritul frumoasei tradiții, în numele conducerii AȘM și comunității științifice, președintele Duca a conferit  unor personalități marcante din cadrul Universității, distincții academice, exprimând speranța că acestea vor contribui și mai mult la  dezvoltarea universității, dar și a acestui liant dintre educație și cercetare, dintre universități și instituțiile de cercetare, dintre universități și AȘM.
 
Astfel, pentru rezultate remarcabile în dezvoltarea științei și pregătirea cadrelor de înaltă calificare, precum și cu ocazia aniversării a 70-a de la fondarea USM,  Medalia „Nicolae Milescu Spătarul” i-a fost conferită rectorului USM,  dr.hab., prof. Gheorghe Ciocan; Medalia „Nicolae Milescu Spătarul” - dr. hab. prof. univ. Florentin Paladi; Medalia „Dimitrie Cantemir” - dr. hab. prof. univ. Maria Bulgaru; Medalia jubiliară „70 de ani de la crearea primelor instituţii de cercetare care au stat la baza fondării Academiei de Ştiinţe a Moldovei” - dr. hab. prof. univ. Andrei Perjan și dr. hab. prof. univ. Denis Nica.
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AȘM