Academia de Științe a Moldovei, în parteneriat cu mediul de afaceri, în premieră, creează un Parc Solar

2016-09-12
 
Astăzi, 12 septembrie 2016, Academia de Științe a Moldovei, Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor, Institutul de Energetică ale AȘM și Societatea comercială Fly Ren Energy Company, au încheiat un Acord de colaborare, care prevede crearea unui Parc Solar, organizarea cercetărilor și pregătirii specialiștilor în domeniul energeticii.
 
La semnarea Acordului au fost prezenți președintele AȘM, acad. Gheorghe Duca, vicepreședintele AȘM, Dl Mihai Vieru, directorul Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor, dr.hab. Vasile Botnari, directorul Institutului de Energetică, dr. Mihai Tîrșu, fondatorul Fly Ren Energy Company, Dl Chiril Gaburici și administratorul Companiei, Dna Irina Sipunova, precum și Șeful Direcției juridice a AȘM, Dna Angela Belinschi.
 
Acordul a fost semnat având în vedere faptul că Academia de Științe a Moldovei este interesată în soluții inovative de creștere a securității energetice a țării prin majorarea cotei de utilizare a tuturor surselor de energie existente în teritoriu, îndeosebi, energia solară și dezvoltarea conceptului de rețele energetice inteligente.
 
Interesul Institutului de Energetică al AȘM, în acest sens, rezidă în cercetarea și dezvoltarea surselor alternative de energie, în mod special, a energiei fotovoltaice și creșterea eficienței de conversie a acesteia, dar și creșterea specialiștilor în acest domeniu prin intermediul cursurilor de perfecționare.
 
La rândul său, Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor al AȘM va participa cu tehnologii inovative, experiența în domeniul agriculturii ecologice, sistemelor de prognoză a bolilor și dăunătorilor, măsurilor de avertizare și combatere pentru protecția integrată a culturilor legumicole în spații protejate a IGFPP.
 
Luând în considerare potențialul financiar, capacitățile și experiența Companiei Fly Ren în domeniul eficienței energetice și, în special, în sectorul energiei fotovoltaice, dar și intenția părților de a dezvolta și implementa împreună un proiect de anvergură în domeniul surselor alternative de energie care să permită asigurarea cercetării și inovației în domeniul energiei fotovoltaice, acestea și-au unit eforturile și capacitățile pentru dezvoltarea surselor alternative de energie electrică în Republica Moldova, prin crearea și exploatarea unui Parc Solar (poligon de baterii fotovoltaice), asigurarea activității de cercetare în domeniul energiei alternative și asigurarea utilizării energiei alternative în tehnologiile moderne de cultivare a plantelor agricole în spații protejate.
 
Acordul prevede modul de realizare a parteneriatului, contribuțiile și beneficiile părților, organizarea și exploatarea Parcului Solar, organizarea activității de cercetare etc.
 
Președintele AȘM, acad. Gheorghe Duca a felicitat părțile semnatare și le-a dorit mult succes în realizarea prevederilor respectivului Acord. Subliniind importanța Acordului, președintele Ducă speră ca prin intermediul acestuia să fie stimulată producerea energiei regenerabile, dar și participarea celor două instituții de cercetare ale AȘM - Institutul de Energetică și Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor - în promovarea unor activități privind producerea energiei regenerabile. Președintele Duca a exprimat certitudinea că prin semnarea acestui Acord institutele AȘM vor contribui la implementarea inovațiilor, în rezultatul cărora se va obține plus valoare, acesta fiind, totodată, un pas serios spre colaborare și o deschidere clară către business, către spre oameni de afacere, lucru ce va contribui nemijlocit și la creșterea  imaginii Academiei de Științe.
 
La rândul său, omul de afaceri, Chiril Gaburici, a mulțumit partenerilorpentru încrederea oferită Companiei, dorind succes tuturor celor implicați în realizarea Acordului. „Noi suntem deschiși pentru o colaborare de durată cu AȘM și așteptăm același lucru din partea Dumneavoastră. Atât timp cât părțile au de câștigat, noi vedem această colaborare buna și de lungă durată”, a menționat Dl Gaburici, exprimând dorința de a iniția și alte proiecte avantajoase pentru părți. 

Galerie foto
 
Eugenia Tofan, 
Centrul Media al AȘM