Constantin GAINDRIC: Din calificativele ce mi le atribuiți consider mai apropiate de original om al echilibrului (numai în unele cazuri), devotat, uneori însingurat… Dar și pedant (o calitate nu prea agreată de colegi).

 

 

Constantin GAINDRIC: Un singur copil într-o familie de țărani care citeau ziare, dacă vreun vecin, fiind la Bălți, cumpăra și ruga să i se citească, ca să știe dacă nu se va începe iar război. Cărți erau doar câteva și acelea departe de interesele lor. Am fost un copil destul de bolnăvicios, retras, care a fost înscris la școală deoarece o sală de clasă se afla chiar în casa noastră. Când părinții plecau, eram lăsat pe seama învățătoarei și răspundeam la întrebări când altcineva nu știa răspunsul. La un control, în primăvara anului 1948, inspectorul o întrebă pe dna Obadă, învățătoarea, de ce nu-l lasă pe micuțul din banca întâia, care tot timpul ridică mâna, să răspundă. A fost nevoită să mă ridice să răspund, iar în registru a apărut numele meu. Probabil   s-a temut doamna învățătoare să spună că încă nu eram elev.

 

Am citit mult. Spre regret numai ce era în biblioteca sătească și cea a școlii. Cine selecta acele cărți nu știu. Acum îmi dau seama cât de departe era fondul de carte de ce ar fi fost necesar. Eram privilegiat: aveam acces liber la rafturi, mi se permitea să aleg 4-5 cărți. Au fost tentative din partea unor profesori să mă înscrie la corul școlii. Cu greu am fost scutit de aceasta, în schimbul participării la ansamblul de dansuri cu care am ajuns să evoluăm și la Festivalul Republican în 1957, la care se făcea o selecție pentru Festivalul Mondial al Tineretului și Studenților de la Moscova. Ansamblul nostru  nu a trecut filtrul. În anul cinci al facultății, după sesiunea de iarnă, am fost trimiși în școlile care nu aveau profesori de matematică. În satul Milești, raionul Nisporeni, unde am fost trimis, profesorul de muncă era cel ce preda matematica. După o săptămână de așteptare în Nisporeni am ajuns la destinație (venise cu un tractor cineva de la gospodăria agricolă din Milești, deoarece drumurile erau desfundate și alte mijloace de transport nu  reușeau să  circule). Până am reușit să găsesc o gazdă, o săptămână am dormit în cancelarie. Eram cu 2-3 ani mai în vârstă decât elevii clasei a zecea. Acum mă mir cum de am reușit să stabilesc relațiile ce mi-au permis să duc sarcina cu succes.

Constantin GAINDRIC: Primele cărți  citite și manualele au fost cu grafie chirilică, însă am avut  de la un unchi al mamei vreo 4 cărți cu grafie latină. Îmi amintesc de romanul „Ben -Hur”, o istorie a creștinismului (autorul Lew Wallace), pe care l-am recitit iarna aceasta, „Război și pace” de L. Tolstoi, o carte despre preocupările de fenomene paranormale ale unui vestit fizician și chimist englez William Crookes și o nuvelă în versuri (nu știu nici autorii, nici denumirile, deoarece nu avea  primele pagini) despre un oarecare Ion Săracul. Vă dați seama cât de potrivită lectură era pentru un copil de 8-9 ani…

 

Peste mulți ani am început să-mi colectez o bibliotecă în română, din cărți procurate de la librăria „Drujba” din Moscova, unde vânau cărți românești cei ce făceau studii în metropolă. Erau foarte ieftine și ne puteam permite chiar cu bursele noastre. În perioada 1965-1966 am abonat, fiind în Moscova, ziare editate la București. Revenind la Chișinău, abonasem săptămânalul „Literatura și Arta”,  însă nu aveam răbdarea să ajung acasă și făceam coadă la chioșc, să-l citim cu colegii de dimineață.

 

S-a scris și s-a vorbit mult despre perioada renașterii naționale. De firea mea nu sunt revoluționar. Nu ies la tribună, considerând că dacă persoana își face datoria conștiincios acest fapt este un argument mai de valoare. Și totuși, am participat și la mitinguri și la Marea Adunare Națională din 27 august la care s-a votat Declarația de Independență.

 

Întrebați de atașamentul față de valorile românești. Cred că în primul rând ar fi cazul de vorbit de valori general umane. Și să nu vă mire afirmația că în Uniunea Sovietică am avut norocul să avem acces la valorile literare universale. S-au tradus în rusă cei mai mari scriitori occidentali (excepție cei contemporani, ce în mod direct nu agreau ideologia promovată). Și toate cărțile erau accesibile ca preț. Se citea, se discuta. Practic, în fiecare locuință erau cărți, mai ales când editurile din Chișinău au purces la editarea a câte 100-200 de mii de exemplare ale celor mai solicitați autori. Și la Chișinău o perioadă mică de timp se găseau cărți ale autorilor români, dar mai mult traduceri, însă foarte repede a dispărut această posibilitate. O cunoștință, șef de secție la departamentul comerț cu cărți, îmi spunea cum baloturi nedespachetate erau returnate  cu motivația „la Chișinău nu se solicită decât albumele de artă în limba română”.

 

 

Constantin GAINDRIC: În școala medie (licee nu erau în URSS) eram pasionat nu numai de matematică, dar și de chimie. Știm cu toții ce influență are un profesor erudit, pasionat de disciplina ce o predă. Iar profesorul de chimie, dl. Jamba, m-a sfătuit să mă înscriu la Facultatea de Chimie a Universității din Chișinău. Nu știu, dacă am fi discutat acum, în caz de îmi acceptau actele. Mi s-a spus însă, că deoarece nu aveam nici 16 ani împliniți, să vin când voi avea 17 ani. – așa erau regulile pentru admiterea la chimie.

La Bălți astfel de restricții nu erau. Astfel m-am înscris la matematică, având norocul să ascult prelegerile profesorilor Valentin Belousov, Israel Gohberg, Vasile Ceban, care au influențat și mai departe viața mea. Peste ani am devenit și colegi la Institutul de Matematică cu Centru de Calcul.

 

 

Constantin GAINDRIC: După facultate am fost înrolat în armata sovietică. Profesorul V. Belousov, care deja activa în Institutul de Matematică, mi-a spus ca la întoarcere să apelez la domnia sa. Cei trei profesori din Bălți m-au recomandat academicianului Vladimir Andrunachievici, directorul  Institutului, care a găsit pentru mine un post de laborant superior. Peste vreo 3 săptămâni eram deja delegat la Moscova, la Institutul Central Economico-Matematic al Academiei de Ştiinţe a Uniunii Sovietice, pentru un stagiu de doi ani în domeniul modelării matematice a proceselor din economie. Era un institut recent format la insistența unor personalități marcante, academicienii V. Nemcinov, L. Cantorovici (laureat al Premiului Nobel), N. Fedorenco și alții, care vedeau necesitatea unor abordări contemporane a problemelor economiei. Am avut norocul să particip la mai multe evenimente, având colegi cercetători matematicieni și economiști, cu viziuni moderne, complet diferiți de marea majoritate a economiștilor închistați în dogmele promovate de oficialități.

 

 

Constantin GAINDRIC: Cred că este o confuzie. M-am întors la Chișinău la Institut după doi ani, în octombrie 1966. Între timp în URSS se promova ideea creării unui sistem centralizat de planificare, bazat pe metode economico-matematice utilizând calculatoarele. La Moscova se formase un Institut de cercetări în  problemele planificării și un centru de calcul al Comitetului de Stat al Planificării al Uniunii Sovietice. Și  în fiecare din cele 15 republici din componența Uniunii Sovietice s-au creat centre de calcul ale Comitetelor republicane de planificare. De aceea s-a solicitat să fie delegat la o structură a Comitetului republican pentru  planificare cineva, care ar consulta și ajuta la formarea centrului de calcul. La moment în Institutul de Matematică mai era un coleg dr. D. Zambițchi, care făcuse o specializare la Institutul Central Economico-Matematic.
 

Nu cunosc considerentele, de ce în iunie 1967 anume eu am fost transferat la dispoziția  Comitetului republican  pentru  planificare. Așa că în 1970, la 29 ani neîmpliniți, am fost numit director al Centrului de Calcul al Comitetului Republican pentru Planificare (Gosplanului).  Continuam cercetările, însă mediul nu era prea prielnic.
 

Numai în octombrie 1977 am reușit să mă întorc în Institutul de Matematică. Am prezentat și susținut teza de doctor (numită în URSS de candidat în științe, cea de a doua fiind de doctor în științe) la Institutul Central Economico-Matematic. Se abordau problemele modelării funcționării  transportului de mărfuri.
 

De ce în științe tehnice (în România inginerești)? Datorită nomenclatorului specialităților științifice din acele timpuri. Specialitatea „Informatica” în Republica Moldova a fost inclusă în nomenclatorul specialităților științifice doar în anul 2004.

 

 

Constantin GAINDRIC: Ar fi cazul de precizat, a doua treaptă - doctor habilitat - există în câteva țări europene: Franța, Ungaria... (și în România a existat titlul de doctor-docent).
 

Prima teză (cea de doctor) se axa pe unele generalizări ale problemei a mai mulți comis-voiajori și aplicații la transportarea partidelor mici de mărfuri. Teza de doctor habilitat avea titlul „Metode matematice de fundamentare a deciziilor în probleme slab formalizate.”
 

Practic, toată activitatea mea a decurs în instituții de cercetare. Aici mă simțeam acasă. Am ținut și cursuri la Universitate,  Academia de studii economice, însă doar episodic.

 

 

Constantin GAINDRIC: Am fost ales membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei în anul 2007. Cred că până la titlul de profesor universitar sau cercetător este o recunoaștere a profesionalismului și meritele persoanei. Membru al Academiei poți deveni doar dacă pe lângă calități apar și unele circumstanțe favorabile ce deseori nu depind de persoana în cauză.
 

Să ne amintim câți scriitori clasici, pe care îi citim și astăzi, nu au fost membri ai Academiei Franceze, iar mulți din foștii membri ai Academiei Franceze sunt uitați cu desăvârșire.

 

 

Constantin GAINDRIC: Am început cercetările cu metode de optimizare, inclusiv multicriterială, cu precădere pentru unele probleme de funcționare a întreprinderilor de transport auto. Cu timpul, acumulând o experiență nu prea reușită de conlucrare cu cei ce ar fi trebuit să fie beneficiarii acestor cercetări, m-am orientat spre sistemele suport pentru decizii (SSD). În aceste sisteme, destinate ajutorării decidenților, se mizează pe conlucrarea sistemului cu persoana, iar soluția propusă de sistem este mai ușor acceptată, deoarece în elaborare participă  decidentul. Calculele de rutină în SSD îi revin calculatorului, iar decidentul este cel ce alege varianta, care în cea mai mare măsură corespunde viziunii sale de „optim”. Am luat în ghilimele, deoarece nu orice soluție optimală, în sensul inclus în modelul matematic, ține cont de toate criteriile de care se conduce decidentul, dar și de unele preferințe ale sale, care în fond nu pot fi formalizate și incluse în modelul procesului.  Deci, am trecut de la sisteme rigide la unele ce conlucrează cu persoana.
 

Am publicat ceva peste 150 lucrări, inclusiv 2 monografii, 3 capitole în monografii  colective, 2 dintre ele reeditate de 2 ori în SUA. Am fost coeditor la 3 culegeri de articole științifice.
 

Dintre titluri: Luarea deciziilor. Metode  şi tehnologii; Considerente asupra edificării societăţii informaţionale în  Moldova; A decision support system for Resources planning in scientific and technical programs; Fuzzy evalution processing in Decision Support Systems;  Decision support systems in ultrasound diagnostics; Concept of computer-aided tools for diagnostics and classification of early stages of non-alcoholic fatty liver disease; Emergency-SonaRes: A System for Ultrasound Diagnostics Support in Extreme Cases; SonaRes Platform for Development of Medical Informatics Applications; Re-engineering of SonaRes Knowledge Base for On-Site Triage Task in Mass Casualty.

Din titluri se vede că toate preocupările mele țin de luarea deciziilor - mai înainte în probleme legate de transporturi, repartiția finanțării proiectelor în cadrul unor programe de stat.

Ultimii ani sunt dedicați diferitelor probleme ce îi preocupă pe medici: diagnosticarea, stabilirea unor criterii  pentru categorizarea anumitor maladii.

 

Conlucrând cu specialiști de cea mai înaltă calificare, după lungi discuții începem a înțelege limbajul medicilor, iar dânșii înțeleg ce pot cere de la noi. Cu atât mai mare este satisfacția ambelor părți - a medicilor că au obținut un instrumentar performant care îi ajută să  găsească o cale reușită de tratament a pacientului, iar a informaticienilor că au reușit să elaboreze ceva nou și util. De fiecare dată căutăm să vedem ce este deja realizat în lume și, dacă este ceva similar, să găsim soluții care înlătură neajunsurile lor.

 

 

Constantin GAINDRIC: În anul 1992 am participat la o conferință organizată de un membru corespondent al Academiei Române, H. N. Teodorescu, după care au urmat vizite reciproce de câteva ori pe an a colegilor din Institutul de Informatică Teoretică și a Facultății de Informatică din Iași la Chișinău și ale colegilor mei la Iași.

 

Vă fac o destăinuire.

Cum? Probabil nu numai tangențe în cercetare, dar și ceva mai mult decât colegialitate între persoane, iar aceasta a condus și la oficializarea relațiilor între instituții.

 

Constantin GAINDRIC: La Bacău din 1940 a  locuit un unchi al mamei, pe care l-am vizitat fiind invitat la Uzina de avioane (produceau, mi se pare, avioane de vânătoare tip MIG) pentru consultații.  Dânsul a fost la Chișinău de câteva ori. La întrebarea de „dragoste necondiționată de poporul Român” cred că aș răspunde cu  întrebarea:  Dumneavoastră iubiți  poporul Român?

 

 

Constantin GAINDRIC: Cu 24 ani în urmă, cu un grup de colegi (printre care Svetlana Cojocaru, Victor Ufnarovski, Iurie Pecerski, Galina Magariu), în urma unor lungi și controversate discuții, am inițiat, prima în Republica Moldova, revista de informatică și singura pe atunci de limbă engleză. Anul 1993 nu era din cei ce favoriza editarea revistelor. Nici salariile nu se achitau la timp. Am avut norocul (să vedeți că atât de frecvent vorbesc de noroc), de domnul Andrei Vartic și fundația culturală Basarabia, care cât a existat, dar, spre regret, a existat numai un an, a plătit facturile tipografiei, celelalte lucrări fiind voluntariatul colegilor.
 

Cum scriam în adresarea către cititori, revista pentru noi era un simbol real al independenței noastre și sperăm că va fi utilă  și interesantă. Simbol al independenței, deoarece nu trebuia să cerem permisiunea Moscovei pentru a o edita.

 

Scopul nostru primordial a fost și este de a promova cercetările efectuate în Institut și în Universitățile din Republica Moldova, dar și de a iniția colaborări cu colegi din centrele de cercetare din Europa și din lume. Cu satisfacție pot să constat că pe lângă autorii tradiționali din România, Rusia, Ucraina, publicăm rezultatele cercetătorilor din Franţa, SUA, Germania, Italia, Elveţia, Vietnam, Suedia, Bulgaria, Polonia, Spania, Marea Britanie, Mexic, Ungaria, China, Austria, Grecia, Japonia, India, Iran, Finlanda, Canada și încă vreo 15 țări.

Sunt onorat să particip în colegiile redacționale a unor reviste științifice din România, Ucraina, Federația Rusă, Bulgaria…

 

 

Constantin GAINDRIC: Nici nu intenționez. Încerc să continui elaborarea unor sisteme informatice pentru medici. Este un domeniu care, pe lângă atractivitate, ar fi de real folos pentru populație.
 

Se resimte însă dificultatea interacțiunii cu medicii. Până acum am avut norocul să colaborăm cu persoane extrem de receptive și doritoare să realizeze ceva nou. Sper să reușim și în alte proiecte.
 

Vârsta de pensionare am depășit-o. Mai am câteva datorii: doi doctoranzi să-și termine cercetările, un proiect cu colegii din Germania și Austria să-l realizăm. Și atunci mai vedem.

 

 

Constantin GAINDRIC: Orice vârstă are farmecul ei. Nimic nu am de ascuns. Ceva ce ține de ereditate. Și tatăl era înalt, și cei doi fii suntem de aceeași statură. Cu 4-5 ani în urmă puteam face schimb de costume. Am lucrat permanent. Nu am făcut sport (nu de performanță) decât până la 22 de ani. Nu am dietă și nu am avut.

 

 

Constantin GAINDRIC: Eram cu colegii la o cafenea, celebrând împlinirea a 60 de ani, când cineva mi-a spus de eveniment. L-am rugat să nu anunțe, altfel câțiva din cei prezenți, care aveau copii în SUA, ar fi plecat, cu toate că nu ar fi reușit să-i contacteze. Cred că de vreo 20 de ani, când am înțeles că nu am nici cea mai mică posibilitate să influențez evenimentele, când m-am dezamăgit de politicienii din Republica Moldova, am încetat să mai citesc ziare, să privesc emisiuni politice. Pe Internet pot citi informația succintă și, numai rareori, mai detaliată.
 

G. Simenon, cunoscând președinți, prim miniștri și alți mari demnitari din multe țări se mira cum de ajung la putere persoane cu așa calități intelectuale și morale. Și la marile puteri se întâlnește acest fenomen. Exemplele le cunoaștem.

 

Constantin GAINDRIC: Mă supără și mă întristează ce se întâmplă la noi, în Republica Moldova.

Am avut mari speranțe, însă cei ce au ajuns la putere confirmă spusele lui G. Simenon. Orizontul lor, atitudinea față de educație, știință, față de popor denotă poate nu rea voință, însă cert neprofesionalism și lipsă de scrupule. Nici cea mai bolnăvicioasă imaginație nu ar promova  ceea ce se promovează în Republica Moldova.

 

Prea puține lucruri mă bucură. Dar să nu exagerez.

Mă bucură copiii și nepoții. Mă bucură colegii, succesele lor. Mă bucură că reușim să realizăm unele proiecte cu colegii din România, Germania. Tinerii talentați mă bucură. Aș vrea să fie mai mulți și mai insistenți.

 

--------------------------------------------

* Constantin GAINDRIC, născut la 11 septembrie 1941 în satul Zăicani, raionul Rîşcani. Doctor habilitat (în ştiinţe tehnice), cercetător ştiinţific principal, profesor universitar, conducător științific, membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, fondator și redactor șef al publicației Computer Science Journal of Moldava, membru al multor colegii redacționale de reviste științifice, membru al Societății Balcanice de Sisteme Fuzzy, a Societății române de modelare matematică etc.

 

A consemnat,