Ședința festivă la Academia de Științe, consacrată Sărbătorii Naţionale Limba noastră cea Română

2016-09-01
 

De Ziua Limbii Române, la Academia de Ştiinţe a Moldovei, a avut loc Ședința festivă, consacrată  Sărbătorii Naţionale. 

La şedinţă au fost prezenți membrii titulari şi corespondenţi, Doctori Honoris Causa, membrii de onoare ai AŞM, oameni de cultură și artă, reprezentanți ai celor trei puteri în stat, ai mediului academic și universitar. Invitați speciali la ședința festivă au fost președintele Academiei Române, acad. Ionel-Valentin Vlad, vicepreședinții Academiei Române, acad. Bogdan. C. Simionescu și acad. Victor Spinei.
 
Cu prilejul Sărbătorii, președintele Academiei de Științe a Moldovei, acad. Gheorghe Duca a transmis un mesaj de felicitare. 
Discursul integral
 
În cadrul festivității, Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti a susținut prelegerea publică Limba română, politica și statul de drept”.
 
Ulterior, au fost înmânate însemnele de membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei academicianului Ionel-Valentin Vlad,președintele Academiei Române, ales în conformitate cu decizia Adunării Generale a AȘM.
 
Proaspătul membru de onoare al AȘM a ținut un discurs, în care a exprimat gratitudinea pentru cinstea de care s-a bucurat prin acordarea titlului de membru de onoare al AȘM. „Vă asigur că ceea ce am făcut pentru colaborarea noastră, pentru unitatea noastră și pentru integrarea demnă în UE a tuturor românilor va continua și mai puternic”, și-a încheiat discursul președintele Academiei Române.

Academicianul Ionel-Valentin Vlad este unul din cei mai de vază cercetători din lume în domeniul fizicii, consacrat opticii neliniare, nanofotonicii, prelucrării optice a informațiilor, holografiei și imagisticii, precum și instrumentelor optice cu laser. Este autorul a primului laser cu mediu activ solid din România.
(CV integral)
 
După ședința festivă, reprezentanții celor două academii au depus flori la busturile scriitorilor de pe Aleea Clasicilor.
 
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AȘM