Academicianul Ion Tighineanu - preşedinte al unui important for internaţional în domeniul nanotehnologiilor

2016-08-11

Republica Moldova, prin intermediul savanţilor cu renume, continuă să se impună la scară internaţională în dezvoltarea ştiinţei şi a tehnologiilor moderne. Recent, academicianului Ion Tighineanu, prim-vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, i-a fost făcută oferta, din partea Asociaţiei Internaţionale de Optică şi Fotonică (AIOF) să prezideze o nouă ediţie a Conferinţei Internaţionale în domeniul Nanotehnologiilor. Evenimentul va avea loc la 8-10 mai 2017, în Barcelona, Spania i-a fost făcută oferta.

Menţionăm că ediţiile anterioare ale prestigiosului for ştiinţific şi-au ţinut lucrările în Sevilla (2005), Maspalomas (2007),Dresda (2009), Praga (2011), Grenoble (2013) şi Barcelona (2015), ediţia din anul trecut fiind, de asemenea, prezidată de academicianul Tighineanu. Anume prestaţia din anul trecut i-a determinat pe organizatori să-l propună pe renumitul savant moldovean, pentru a doua oară consecutiv, la onorantul post de preşedinte al forului internaţional.
 
Conferinţa Internaţională în domeniul Nanotehnologiilor, organizată de AIOF, o dată la doi ani, reprezintă o platformă multidisciplinară de schimb de experienţă şi informaţii unde sunt puse în discuţie rezultatele de ultimă oră ce ţin de noi nanotehnologii şi nanomateriale, dispositive nanoelectronice şi nanofotonice, precum şi noi materiale nanostructurate pentru aplicaţii în biomedicină, nanomecanică, sisteme energetice etc. Comitetul de Program al forului ştiinţific este constituit din savanţi notorii din SUA, Germania, Marea Britanie, Japonia, Italia, Elveţia, Danemarca, România, Spania etc.
 
Data limită pentru înaintarea rezumatelor lucrărilor ştiinţifice este 24 octombrie current. Alte detalii pot fi accesate la adresahttps://spie.org/EMT/conferencedetails/nanotechnology.
 
Eugenia Tofan, 
Centrul Media al AŞM