La Mulți Ani, Ianoș Țurcanu - „omul care te salută cu o carte”

2016-07-27
 
O zi specială la Biblioteca municipală „B.P.Hașdeu” care a găzduit, la 26 iulie curent, un eveniment aniversar deosebit al unei personalități  marcante a vieții literare, culturale și publice din Republica Moldova - Ianoș Țurcanu.  Prieteni, colegi, inclusiv, de peste Prut, dar și cei care îl iubesc și îl apreciază ca poet, prozator, publicist, textier, dar și bibliotecar, au venit să-i spună La Mulți Ani  „unui romantic în lumea poeziei”, la cele 65 de brize de vară, trăite la maxim, în fericire și armonie cu el însuși, dar și cu cei din preajmă.
 
Despre bucuria comunicării cu poetul, dar și darul de a-l avea ca prieten a vorbit dr. hab., prof. Victor Țvircun,coordonator al Secției științe umanistice și arte, care a și reprezentat Academia de Științe la acest eveniment aniversar. Profesorul Țvircun a exprimat deosebita plăcere de a fi parte a remarcabilului eveniment, care marchează și o etapă în creația și viața polivalentului Ianoș Țurcanu. „Mă bucur că astăzi suntem alături de dânsul și de toți copiii (cărțile) săi. Am cunoscut un om cu inimă mare, care poartă în sine dragostea față de neam, țară, dar și față de ce este mai frumos pe pământ – femeia”.
 
Pentru versul său inspirat pe care l-a scris, pentru numeroasele cărți de maxime de o profunzime aparte, dar și pentru întreaga sa activitate în promovarea culturii naționale, poetului i-a fost oferită  Medalia  jubiliară academică, instituită cu prilejul aniversării a 70-a de la crearea primelor instituții de cercetare și fondării Academiei de Științe a Moldovei, evenimente marcate de comunitatea științifică  pe parcursul întregului an.
 
Acad. Mihai Cimpoi, un bun prieten al omagiatului, i-a apreciat calitatea de a cultiva prietenia, dar și faptul că este un constructor de cultură, un creator de valori culturale și un apărător al acestor valori. Academicianul a relevat și faptul că fiind la Departamentul Cultură al Primăriei, Ianoș Țurcanu a făcut lucruri bune, dar așa se întâmplă la noi că nu sunt favorizați  tocmai constructorii de culturi, dar mai curând demolatorii culturii. Mihai Cimpoi a remarcat prezența dinamică, vie a sărbătoritului, versurile frumoase pe care le-a făcut care sunt„de-a dreptul copleșitoare, de-a dreptul impresionante”, fapt ce l-a făcut bun prieten cu bibliotecarii, dar mai ales cu artiștii, care îi cântă versurile, aproape 600 de texte la ora actuală, maestrul devenind cel mai cântat poet. I-a transmis un mesaj din suflet la suflet, sănătate și inspirație.
 
Felicitări și recunoștință pentru „omul care te salută cu o carte” i-au fost adresate și din partea Ministerului Culturii, care i-a oferit și Diploma de Onoare. Omagiatul a fost felicitat de un alt artist al cuvântului, unul dintre cei mai buni prieteni ai săi, înfrățiți prin scris și cuget, prin simțire și crez, poetul Iulian Filip. Vecinul de peste două văi și două dealuria depănat mai multe amintiri frumoase din viața lor, amintiri pe care le-a presărat cu umor fin și degajat, caracteristic lor.
 
Mesaje calde, flori și cadouri a primit și din partea pretorului de Buiucani, dl Valeriu Nemerenco, dr. Vitalie Răileanu, Olga Stanciu, editor, m.c. Nicolae Dabija, dar și prietenilor de condei din România.
 
Luările de cuvânt au fost „diluate” cu melodii dintre cele mai frumoase, interpretate de artiști îndrăgiți, pe versurile poetului Ianoș Țurcanu.
Evenimentul aniversar a inclus și lansarea volumului de aforisme „Clopote de sticlă ”şi a cărţii pentru copii „Dansul florilor”. De asemenea, au fost prezentate două CD-uri cu muzică compusă pe versurile poetului.
 
Omagiatul le-a mulțumit tuturor pentru că i-au fost alături în această zi, pentru această întâlnirea de suflet pe care i-au oferit-o cu căldură, pentru felicitări, dăruind fiecăruia la plecare ultima sa carte de aforisme „Clopote pe sticlă”. 
 
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AȘM