Cu regret şi durere în suflet am aflat despre trecerea în nefiinţă a academicianului Petru Soltan, doctor habilitat în științe fizico-matematice, profesor universitar, membru al Prezidiului Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi deputat în primul Parlament al Republicii Moldova (1990–1994).
Petru Soltan a fost fondatorul şcolii ştiinţifice „Teoria mulţimilor d-convexe și aplicaţiile matematicilor”, efectuând cercetări valoroase în domeniile geometriei, topologiei, ciberneticii matematice, matematicii aplicate. Pentru performanţele obţinute, Academicianul a fost distins cu titlul de „Om Emerit”, Laureat al Premiului de Stat în domeniul Ştiinţei, precum și cu cea mai înaltă distincție de stat – „Ordinul Republicii”.
Contribuţia sa la dezvoltarea ştiinţelor fizico-matematice a fost înalt apreciată atât în ţară, cât şi peste hotare, fiind desemnat membru de onoare, profesor onorific şi Doctor Honoris Causa a mai multor universităţi prestigioase.
Academicianul Petru Soltan rămâne un model de Om care s-a dăruit ştiinţei, culturii şi educaţiei patriotice a tinerei generații, fiind, în același timp, unul dintre inițiatorii mișcării de renaștere națională, o personalitate eminentă a vieții publice, un exemplu pentru generația actuală și pentru cele viitoare.
Exprimăm sincere condoleanţe familiei, rudelor, prietenilor şi tuturor celor care i-au fost aproape.
Dumnezeu să-l odihnească în pace.
Nicolae TIMOFTI, Preşedintele Republicii Moldova
Pavel FILIP, Prim-ministrul Republicii Moldova
Andrian CANDU, Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova
Gheorghe DUCA, Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei
Sursa: presedinte.md |