Legalitatea cumulului funcţiei publice cu activităţile didactice şi de cercetare ştiinţifică

2016-06-22

Recent, în cadrul unei conferinţe de presă, au fost aduse învinuiri Preşedintelui Academiei de Ştiinţe a Moldovei, dlui academician Gheorghe Duca privind prestarea muncii prin cumul şi salariile încasate.

Pentru a evita discuțiile inutile asupra subiectului și interpretarea inoportună a cadrului legislativ în domeniu, atît în cazul Preşedintelui Academiei de Ştiinţe a Moldovei, cît și altor situații similare, se impun unele precizări de rigoare vizavi de reglementarea activităţii prin cumul. 

Trebuie să menţionăm, că în majoritatea statelor democratice din lume, titularii funcţiilor publice au dreptul şi sunt protejaţi de lege în realizarea activităţilor educaţionale şi de cercetare. Aceste practici sunt urmate şi de Republica Moldova, cu condiția respectării obligaţiilor fiscale.

Astfel, constatăm că în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) al Legii nr. 199 din 16.07.2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică, demnitarul nu este în drept să desfăşoare orice altă activitate remunerată, cu excepţia activităţilor didactice şi ştiinţifice.

Aceleaşi prevederi se detaliază în Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr 47 din 12.01.2007 cu privire la salarizarea angajaţilor organizaţiilor de drept public din sfera ştiinţei şi inovării, finanţate de la bugetul de stat şi în Regulile privind desfăşurarea muncii prin cumul a funcţionarului public, anexa nr.4 la Hotărîrea Guvernului nr.201 din 11 martie 2009 privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158-XVI din 4 iulie 2008.

În articolul 155 al Codului muncii al Republicii Moldova este stipulat că:
(1) Salarizarea cumularzilor se efectuează pentru munca realmente prestată sau timpul efectiv lucrat.
(2) Mărimea salariului tarifar sau a salariului funcţiei pentru cumularzi, precum şi mărimea premiilor, a sporurilor, a adaosurilor şi a celorlalte recompense, determinate de condiţiile de salarizare, se stabilesc în contractul colectiv sau individual de muncă şi nu pot depăşi mărimile prevăzute pentru ceilalţi salariaţi din unitatea respectivă.

În cazul cumulării funcţiei publice şi activitaţilor ştiinţifice şi didactice acestea sunt remunerate în conformitate cu prevederile Codului muncii al Republicii Moldovă, prevederilor Legii nr.355 din 23.12.2005 cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar şi Hotărîrii Guvernului nr 47 din 12.01.2007 cu privire la salarizarea angajaţilor organizaţiilor de drept public din sfera ştiinţei şi inovării finanţate de la bugetul de stat.

În temeiul articolului 11 alin.(1) al Legii nr. 199 din 16.07.2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică şi articolului 24 al Legii nr 158 din 04.07.2009 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, persoanele cu funcţii de demnitate publică şi funcţionării publici prezintă, în condiţiile legii, declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate şi de interese personale.

Membru corespondent Ion Guceac, Vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei
dr. hab., prof. univ. Valeriu Cuşnir, Directorul Institutului de Cercetări Juridice şi Politice, AȘM
Angela Belinschi, Şeful Direcţiei juridice a CSŞDT