Concurs pentru bursele de excelență acordate de Federația Mondială a Savanților

2016-04-19

A demarat concursul pentru bursele de excelență acordate de Federația Mondială a Savanților (FMS) pentru anul academic 2016-2017.

Tinerii cercetători din Republica Moldova vor beneficia în anul de studii 2016-2017 de burse de excelență acordate de Federația Mondială a Savanților (FMS) în conformitate cu Regulamentul FMS „Rules and Guidelines of National Scholarship Programme” http://www.federationofscientists.org/WfsScholar02.asp) (Anexa 1) și criteriile acestuia (Anexa 2). Bursele sunt propuse pentru 15 domenii prioritare de activitate ale FMS -http://www.federationofscientists.org/PlanetaryEmergencies/WfsPlntEmerg.asp:

a. Apa (Water)
b. Solul (Soil)
c. Alimentarea (Food)
d. Energia (Energy)
e. Poluarea (Pollution)
f. Limitele de dezvoltare (Limits of Development)
g. Schimbările climaterice (Climatic Changes)
h. Monitoringul planetar al planetei (Global Monitoring of the Planet)
i. Proliferarea rachetelor si Apararea (Missile Proliferation and Defence)
j. Știința și tehnologia țărilor în curs de dezvoltare (Science and Technology for Developing Countries)
k. Substituirea organelor (Organ Substitution )
l. Medicina și Biotehnologia (Medicine and Biotechnology)
m. Poluarea culturală (Cultural Pollution)
n. Protecția de la obiectele cosmice (Defence Against Cosmic Objects)
o. Conversia resurselor militare (Conversion of Military Resources)

Valoarea unei burse este de circa 150 franci elvețieni lunar.

Concursul este adresat doctoranzilor anilor II și III care își fac studiile în cadrul instituțiilor de cercetări științifice sau universităților.

I. Dosarul de participare trebuie să conțină următoarele acte perfectate în limba ENGLEZĂ (și să fie prezentat obligatoriu în 2 exemplare):

1. Proiectul de cercetare (4-5 pag.) în unul din cele 15 domenii prioritare ale FMS (Anexa 3)
Proiectul va conține:
- Denumirea direcției prioritare,
- Denumirea temei,
- Denumirea instituției,
- Numele aplicantului și al conducătorului,
- Obiectivul proiectului,
- Argumentarea,
- Materiale și Metode de cercetare utilizate.
- Volumul total de lucru divizat în 6 etape (a cîte 2 luni, Concluzie, Bibliografie).
- Proiectul trebuie să fie semnat de aplicant și conducătorul științific și ștampilat;

2. Formularul de aplicare (Application Form) completat în conformitate cu (Anexa 4);
3. CV aplicantului cu adresele de contact complete;
4. Lista publicațiilor;
5. CV conducătorului cu adresele de contact complete;
6. Două scrisori de recomandare din partea a doi specialiști în domeniu (scrisorile să fie semnate și ștampilate). Acestea trebuie să fie adresate Președintelui Federației Mondiale a Savanților, dl. prof. Antonino ZICHICHI.
7. O scrisoare de recomandare din partea conducătorului științific cu acordul de a fi conducător științific al aplicantului la bursa de excelență acordată de FMS. Aceasta trebuie să fie adresată Președintelui Federației Mondiale a Savanților, dl. Prof.Antonino ZICHICHI;
8. Certificat de confirmare a notelor de admitere la doctorantură și a examenelor de minim (cu nota medie nu mai puțin de 8) perfectate de institutia unde studiază aplicantul.

II. Termenul limită de depunere a dosarelor: 19 mai 2016.

Dosarul pentru concurs urmează a fi prezentat personal de aplicantul bursei pîna la data de 19 mai 2015, ora 17.00; adresa: mun. Chişinău, str. Academiei, 3, of. 440, dlui dr. conf. Nicolae STRATAN, reprezentantul FMS în Republica Moldova. Telefon de contact: 0-22-28-08-05, 0-22-73-99-75.