Concursul „Cel mai bun elev inovator”, ediţia a VIII-a, şi-a desemnat învingătorii

2015-05-23
 

Cei mai talentaţi elevi din toată ţara au venit astăzi, 23 mai, la Chişinău pentru a participa la concursul „Cel mai bun elev inovator”, aflat la a VIII-a ediţie. Evenimentul s-a desfăşurat la Biblioteca Ştiinţifică Centrală „A. Lupan”a Academiei de Ştiinţe care, al optulea an consecutiv îşi deschide larg uşile pentru a găzdui o sărbătoare a creativităţii, inovaţiei, competiţiei, dar şi a descătuşării minţii elevilor

La evenimentul de nominalizare a câştigătorilor a participat conducerea AŞM, AGEPI, preşedintele Comisiei parlamentare cultură, educaţie, cercetare, tineret,
sport şi mass-media, reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, AGEPI, ai institutelor de cercetare, profesori, elevi şi părinţi. În premieră, participaţii şi oaspeţii au fost întâmpinaţi de un iepuraş drăguţ, care a fost mascota evenimentului şi care a creat bună dispoziţie tuturor chiar de dimineaţă şi le-a dorit succes concurenţilor.
 
În competiţia creativităţii, inovaţiei şi originalităţii au intrat 105 concurenţi din 40 de instituţii de învăţământ ale Republicii Moldova, care au expus 120 de lucrări.
 
„Este o ediţie fără precedent”, a declarat în deschiderea evenimentului Roman Chircă, directorul general al Agenţiei pentru Inovare şi Transfer Tehnologic, precizând că este pentru prima dată când în concurs este prezentat un număr atât de mare de exponate, o premieră fiind noi premii instituite, dar şi evenimente distractive care au fost organizate pe parcursul copetiţiei.
 
Tinerii inovatori au fost salutaţi de preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca.                                
Preşedintele a exprimat bucuria pentru faptul că ediţia curentă a înregistrat un record de participare, lucru ce denotă că interesul tinerilor faţă de inovaţii creşte de la an la an, aceasta însemnând că ţara noastră are viitor, un viitor sigur. Şi nu în zadar, Academia de Ştiinţe, care a iniţiat acest concurs, comunitatea ştiinţifică din ţara noastră promovează deja ani buni, constant şi intens dezvoltarea unei societăţi bazate pe cunoaştere. „Noi organizăm acest concurs pentru ca voi să îndrăgiţi şi mai mult cunoaşterea, să faceţi ceva nou, bun şi necesar pentru ca lucrurile în ţară să meargă mai bine. Voi sunteţi speranţa zilei de mâine, voi sunteţi viitorul nostru”, le-a spus academicianul elevilor, încurajându-i să participe cât mai activ şi la ediţiile următoare. 
 
Adresând un cuvânt de salut tinerilor inventatori, m.c. Vladimir Hotineanu, preşedintele Comisiei parlamentare cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, le-a spus talentaţilor că ei constituie patrimoniul de aur cel mai important al ţării şi viitorul ei. „Nu în zadar sunteţi astăzi adunaţi aici, într-un concurs, în această competiţie. Doar prin concurs şi competiţie veţi atinge valorile cele mai importante în cercetare, ştiinţă, educaţie, inginerie şi alte domenii pe care le veţi îmbrăţişa”, a declarat parlamentarul. Mai mult, legislatorul a exprimat certitudinea că prin acest concurs, tinerii de fapt învaţă să-şi perfecţioneze talentul, pe care îl au de la natura şi părinţi, iar prin realizarea acestor opţiuni de creaţie, omul se fortifică, îşi descoperă aprecierea talentului său. „Voi sunteţi cei care veţi asigura viitorul”, a afirmat demnitarul, fiind convins că această ţară nu este în pierdere şi că ea va câştiga lupta socială anume prin aceşti copii.  
 
Dr. Lilia Bolocan, director al Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuala, partener tradiţional şi pilon în organizarea tuturor ediţiilor concursului a exprimat recunoştinţă pentru faptul că ideea creativă de acum opt ani se realizează cu succes şi asta pentru că tinerii ingenioşi s-au lăsat atraşi de această nobilă provocare de a face ceva nou, ceva bun şi util. Deja azi pot fi culese mai multe beneficii şi cine ştie, poate peste câţiva ani aceşti elevi silitori vor fi colegi într-un laborator cu personalităţi deja consacrate care astăzi le evaluează invenţiile. Directorul AGEPI a încurajat elevii care deţin controlul asupra creativităţii, care au interesul să-şi urmeze interesele, asigurându-i că oricât de serioase sau năstruşnice ar fi acestea, se vor bucura de susţinere deplină. Şefa instituţiei care este direct responsabilă de protejarea proprietăţii intelectuale a propus, poate pe viitor, din acest concurs s-ar putea constitui un centru de atracţie în capitală, de expunere a creativităţii şi inovaţiilor elevilor.
 
Participanţii au fost salutaţi şi felicitaţi de rectorul Universităţii AŞM, acad. Maria Duca care le-a dorit ingenioşilor să ajungă, de la cel mai tânăr elev inovator, la cel mai bun student, cel mai inventiv, apoi să se bucure de posibilitatea de a-şi dezvoltaţi talentele în cadrul institutelor Academiei de Ştiinţe a Moldovei, astfel încât, pe parcursul anilor să trăiască satisfacţia unei mari împliniri prin creaţie.
 
La deschiderea evenimentului au mai luat cuvântul Angela Prisăcari, reprezentant Ministerului Educaţieişi Svetlana Scarlat, reprezentat al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, care au felicitat elevii care au îndrăgit acest important domeniu al inovaţiilor şi le-a dorit succes în concurs. Elevii au fost încurajaţi să participe şi la alte ediţii şi, chiar dacă nu vor câştiga concursul, vor câştiga experienţă, noi prieteni, vor socializa, lucru deloc de neglijat.
 
După ce a fost făcut turul tuturor exponatelor, unde participanţii şi-au descris cum au putut ei mai bine şi ingenios creaţiile, juriul s-a retras pentru evaluare şi stabilirea învingătorilor, timp în care participanţii au fost invitaţi la un şhow distractiv, într-un laborator al distracţiilor ştiinţifice, unde au fost antrenaţi într-o călătorie pentru a cunoaşte cele mai interesante fenomene de pe pământ.
 
În rezultatul jurizării, pe locul I la Concursul „Cel mai bun elev inovator”, ediţia a VIII-a s-a plasat Serghei Adamov, cl. XII-a, Liceul Teoretic „Gh. Asachi”, Ungheni, pentru lucrarea „Transformarea plasticului în petrol lichid.
 
Locul II  a revenit la doi concurenţi - Elena Rusu, Liceul Teoretiv „Vasile Alecsandri”, Ungheni şi Victor Lozovanu, Liceul Teoretic „Petru Zadnipru”, Chişinău.
Locul III  a fost împărţit de trei pretendenţi – Valentin Suruceanu, Liceul Teoretic „Ginta Latină, Chişinău; Ştefan Curtev, Liceul Teoretic „D. Cantemir”, Chişinău; Timur Mitioglo, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, UTA Gagauzia.
 
Premiul pentru popularitate, instituit în premieră a fost acordat elevilor Alexandru Sârbu şi Alexandru Ciuvaga din Soroca.
 
Câştigătorii concursului au primit cadouri de preţ, premii băneşti şi diplome de participare. De asemenea, de premii speciale pentru creativitate, originalitate, capacitate inovativă etc. au beneficiat şi cei mai activi participanţi la procesul inovativ din sistemul de învăţământ şcolar: cele mai active raioane şi cele mai active şcoli/licee.
 
Astfel, cel mai activ raion a fost declarat raionul Ialoveni, în special, Gimnaziul „Grigore Vieru”; cel mai activ, după numărul de exponate propuse - Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, or. Ungheni şi liceul cu cele mai multe exponate de creativitate - Liceul „Ştefan cel Mare şi Sfânt” din s.Taraclia.
 
Organizatorii Concursului au fost: Academia de Ştiinţe a Moldovei; Agenţia pentru Inovare și Transfer Tehnologic; Ministerul Educaţiei; Agenţia de Stat pentru Proprietate Intelectuală; Universitatea Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi, în premieră, la ediţia curentă, calitatea de organizator a avut-o şi Liceul Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
 
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM