Întrevederea preşedintelui Academiei de Ştiinţe cu Ministrul delegat pentru relaţia cu românii de pretutindeni

2015-04-01
 
Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, acad. Gheorghe Duca a avut o întrevedere, la 27 martie curent, cu Angel Tâlvăr, Ministrul delegat pentru relaţia cu românii de pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României.
 
La întrevedere au participat Ambasadorul României în Republica Moldova, Marius Lazurcă, m.c. Nicolae Dabija, academician al Academiei Române, redactor şef al Săptămânalului „Literatura şi Arta”, dr. Lidia Romanciuc, director Centru Proiecte Internaţionale, Mihai Barbulat, şef Direcţie Relaţii Externe a AŞM.
 
În cadrul discuţiilor, preşedintele AŞM a făcut o succintă incursiune în istoricul Academiei de Ştiinţe, a prezentat structura instituţiei, informând oficialul şi asupra noului model de gestionare a ştiinţei, participarea cercetătorilor moldoveni în proiectele europene, inclusiv Orizont 2020 şi succesele înregistrate până la ora actuală. Preşedintele AŞM a subliniat importanţa fructificării plenare şi multidimensionale a cooperării dintre cercetătorii ambelor state. În contextul bunelor şi frumoaselor relaţii cu vecinii de peste Prut, alături de alte acţiuni şi numeroase proiecte, susţinute de autorităţile de la Bucureşti, inclusiv prin intermediul de Departamentului pe care îl conduce demnitarul român, preşedintele Duca a solicitat intervenţia oficialului în problema identificării unor soluţii privind acordarea suportului financiar pentru renovarea unui edificiu de patrimoniu cultural, care constituie o problemă ce îşi aşteaptă soluţionarea de mai mulţi ani.
 
Acad. Nicolae Dabija a subliniat în intervenţia sa semnificaţia întâlnirii cu Ministrul delegat pentru români de pretutindeni în ziua de 27 martie, care este o zi simbolică şi cu o încărcătură istorică aparte pentru noi. Publicistul a menţionat că este foarte important ca cei care vin de dincolo de Prut să ne cunoască mai bine, să cunoască durerile şi problemele noastre. În context,  poetul a adus în discuţie problema cărţii de limba româna care lipseşte din bibliotecile noastre, inclusiv, cartea ştiinţifică în biblioteca Academiei. Scriitorul a exprimat certitudinea că Ministrul român înţelege problemele sensibile cu care se confruntă intelectualitatea basarabeană, iar cu concursul Departamentului românilor de pretutindeni ar putea fi soluţionate multe probleme care sunt atingătoare de interesele noastre comune, fiind vorba, în primul rând, de clădirea patrimoniului care ar trebui s-o avem la Chişinău. „Ar fi extraordinar dacă Departamentul românilor de pretutindeni ar putea să ajute Academia prin relaţiile cu colegii noştri de dincolo de Prut, cu savanţii, cu nişte acţiuni mai pragmatice. Să trecem de la podul de flori la podul de piatră care să lege cele doua maluri de Prut”, a menţionat publicistul. 
 
La rândul său, Ministrul delegat pentru relaţia cu românii de pretutindeni, Angel Tâlvăr, a  mulţumit pentru primirea caldă şi emoţiile pe care le-a simţit intrând într-un for reprezentativ al cercetării ştiinţifice şi al intelectualităţii, dar şi pentru  posibilitatea de a discuta lucruri concrete. În contextul doleanţelor expuse de preşedintele Duca şi scriitorul Nicolae Dabija, Ministrul a exprimat disponibilitatea de-a identifica unele soluţii pentru lucrările de renovare a muzeului patrimoniului. Totodată, oficialul a solicitat concursul Academiei, bazat pe extraordinara reputaţie pe care o au membrii ei, de a sprijini presa de limba romană, folosirea limbii romane, creaţia literară în limba romană, astfel încât unul din scopurile Departamentului pe care îl conduce şi anume, acela de a încuraja tradiţiile, cultura şi civilizaţia româneasca, să fie atins. Ministrul a declarat că o prioritate a Departamentului este şi completarea fondului de carte românească al bibliotecilor. „Sper ca şi prin intermediul meu, relaţiile între Academie şi instituţiile României, care au ca preocupare încurajarea păstrării identităţii româneşti, sa se extindă şi să se dezvolte”, a subliniat oaspetele.
 
La finele întrevederii, preşedintele Duca i-a conferit Ministrului delegat, Angel Tâlvăr, cea mai înaltă distincţie academică, Medalia „Dimitrie Cantemir”. Drept răspuns la acest gest al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, oaspetele român a relevat că emoţia pe care a simţit-o primind cea mai înalta distincţie a Academiei de Ştiinţe a Moldovei este una pe care o poate cu greu exprima în cuvinte. Domnia Sa consideră că distincţia este un gest si de încurajare, dar şi de apropiere, mai ales că acest lucru s-a petrecut pe 27 martie, o zi cu semnificaţie deosebită. „A fi pe 27 martie la Chişinău şi a primi o distincţie din partea Academiei, cred ca este un lucru pe care orice om în viaţă îl valorizează şi îl preţuieşte aşa cum se cuvine”, a menţionat Ministrul Angel Tâlvăr.
 
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM