Ora de bilanţ a Secţiei Ştiinţe Sociale şi Economice

2015-01-30
 

La 26 ianuarie 2015 s-a desfăşurat Adunarea Generală a Secţiei Ştiinţe Sociale şi Economice a AŞM privind audierea rapoartelor de activitatea ştiinţifică, inovaţională, managerială şi financiară în anul 2014 şi 2011-2014 a instituţiilor din cadrul Secţiei.

Şedinţa a fost condusă de coordonatorul Secţiei, dr.hab., prof. Victor Moraru, la adunare fiind prezentă conducerea Academiei de Ştiinţe, membrii Secţiei, reprezentanţi ai colectivelor de cercetători.

La cuvânt au fost invitaţi cei nouă directori ai instituţiilor de cercetare din cadrul Secţiei care au raportat cele mai semnificative rezultate obţinute pe parcursul anului 2014 şi perioadei 2011-2014, importanţa metodologica a studiilor realizate şi impactul acestora asupra dezvoltării socio-economice a ţării, o atenţie deosebită fiind rezervată problemelor ce vizează tendinţele în economia naţională, migraţia, remitenţele, studii privind reforma administrativ-teritorială, dar şi provocările anului 2015.

După expunerea rapoartelor, conducătorii instituţiilor au răspuns la diverse întrebări, adresate atât din partea conducerii AŞM, cât şi membrilor Secţiei. Acestea au vizat în parte impactul cercetărilor în dinamica de dezvoltare a societăţii, cine sunt beneficiarii studiilor şi analizelor ştiinţifice efectuate etc.

Pe marginea fiecărui raport a fost prezentat avizul comisiei de experţi, acestea fiind aprobate de membrii Secţiei. În cadrul Adunării, au fost prezentate şi rapoartele de activitate ale membrilor corespondenţi şi titulari ai AŞM din cadrul Secţiei.

Preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca, s-a arătat mulţumit, în principiu, de rezultatele prezentate de conducătorii instituţiilor de cercetare. Domnia Sa a dorit să evidenţieze, însă, faptul ca în rapoarte să fie formulate rezultate ştiinţifice relevante, realizări practice concrete cu impact real pentru cetăţeni, inclusiv publicarea monografiilor, articolelor, pregătirea doctoranzilor, specialiştilor, participarea la congrese sau alte manifestări ştiinţifice. Preşedintele Duca consideră că accentul trebuie să fie pus pe cercetarea amplă a fenomenelor sociale şi economice şi tendinţele în aceste domenii, extrapolarea acestora pentru a face anumite deducţii şi a obţine un rezultat social şi economic scontat.

Şi pentru că ştiinţa n-a parcurs cea mai fericită etapă în ultima perioadă, în special în aceste domenii, preşedintele Duca a sugerat că trebuie de făcut mai mulţi paşi siguri spre societate, politicienii şi guvernanţi, iar institutele din sfera socio-economică să-şi organizeze cercetarea, reieşind din necesităţile societăţii în domeniile respective, în caz contrar, rezultatele activităţii vor fi ineficiente. În acest context, academicianul a exprimat cuvinte de apreciere directorilor Institutului de Naţional de Economie, dr.hab. Alexandru Stratan şi Institutului de Cercetări Juridice şi Politice, dr.hab. prof. Valeriu Cuşnir, care au răspuns printre primii la solicitările politicului şi societăţii, conştientizând rolul activităţii cercetătorilor în realizarea sarcinilor care stau în faţa lor.

Un alt mesaj transmis de preşedintele Duca a fost cu referire la atragerea pe toate căile posibile a tinerilor în cercetare. La finele întrunirii, academicianul a mulţumit tuturor cercetătorilor din cadrul Secţiei pentru realizările înregistrate pe parcursul celor 4 ani, dorindu-le succese remarcabile şi pe viitor.

Menţionăm că în cadrul Adunării, cu vot unanim, a fost aleasă în funcţia de secretar ştiinţific al Secţiei Ştiinţe Sociale şi Economice, dr. Silvia Mâtcu.

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM