Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, acad. Gheorghe Duca a participat recent la Reuniunea autorităţilor naţionale responsabile de ştiinţă şi tehnologii din ţările membre ale Organizaţiei Cooperarea Economică la Marea Neagră (OCEMN), organizată la Sofia, Bulgaria.
Reuniunea s-a încheiat cu Declaraţia reprezentanţilor ţărilor membre OCEMN şi cu adoptarea Planului de acţiuni al OCEMN privind cooperarea în domeniile ştiinţei şi tehnologiilor pentru anii 2010-2014, în care drept priorităţi generice au fost stabilite: valorificarea resurselor umane, consolidarea capacităţilor, dezvoltarea infrastructurii de cercetare şi inovare.
Menţionăm că delegaţia Republicii Moldova a reuşit să includă în textul final al Planului de acţiuni mai multe priorităţi, între care: elaborarea unei viziuni comune de integrare a ţărilor membre ale OCEMN (a statelor ne-membre ale UE) în Spaţiul European de Cercetare; instituirea unei platforme virtuale care ar include profilurile organizaţiilor de cercetare din bazinul Mării Negre interesate în participarea la proiectele regionale; consolidarea relaţiei dintre cercetare şi sfera de afaceri la nivel regional şi nu în ultimul rând, crearea unui cadru favorabil pentru participarea tinerilor cercetători, inclusiv prin organizarea unui concurs de proiecte regionale destinat anume tinerilor.
Acest succes al delegaţiei Academiei de Ştiinţe de la Chişinău se datorează nu numai competenţei şi pragmatismului savanţilor autohtoni, ci şi deschiderii fără precedent manifestată de partenerii externi, în special UE, faţă de Republica Moldova, urmare a marii Reuniuni a Guvernului AIE cu donatorii externi, organizată relativ recent la Burxelles.
Preşedintelui AŞM i-a revenit onoarea de a rosti primul discurs al participanţilor la Reuniune. El s-a pronunţat în intervenţia sa pentru menţinerea şi dezvoltarea cooperării tehnico-ştiinţifice într-o zonă strategică, precum este cea a bazinului Mării Negre, în vederea atingerii scopului prioritar al UE: edificarea unei societăţi şi economii bazate pe cunoaştere. Implementarea acestui deziderat fiind tot mai vitală pentru omenire pe fondul crizei financiar-economice mondiale pe care o suportăm. Acad. Gheorghe Duca a atenţionat, totodată, colegii asupra iminenţei pericolului diminuării finanţării cercetărilor ştiinţifice în plan naţional, ca impact negativ al crizei mondiale, îndemnând participanţii să identifice soluţii regionale şi continentale. Reprezentantul Republicii Moldova a optat pentru consolidarea cooperării pe dimensiunea regională, prin derularea unor proiecte reciproc avantajoase şi valoroase din punct de vedere ştiinţific în domenii, precum: mediu, energie, tehnologii informaţionale, biotehnologii, seismologie etc.
Reuniunea de la Sofia a oferit acad. Gheorghe Duca un fericit prilej de a evalua cooperarea tehnico-ştiinţifică bilaterală împreună cu Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică din România (ANCŞR), Adrian Curaj. Părţile au convenit ca rezultatele Programului bilateral AŞM-ANCŞR să fie anunţate până la sfârşitul acestei luni. Cercetătorii de la Chişinău şi Bucureşti îşi propun amplificarea colaborării în domeniul inovării, fiind identificate deja unele oportunităţi concrete, care urmează a fi explorate în perioada imediat următoare.
De notat că preşedintele AŞM a fost asistat la Reuniunea de la Sofia de şeful Direcţiei Integrare Europeană şi Cooperare Internaţională, Sergiu Porcescu.
Centrul Media al AŞM
|