Academicianul Pavel VLAD – un savant veritabil al țării
(06.06.1936 – 24.03.2017)
Academia de Ştiinţe a Moldovei aduce la cunoştinţa comunităţii ştiinţifice că în seara zilei de 24 martie 2017 s-a stins din viaţă ilustrul savant, chimist cu renume mondial, Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova, membrul titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, doctorul habilitat în chimie, profesorul universitar, omul cu o aleasă cultură şi ţinută intelectuală - Pavel VLAD.
Printre personalităţile remarcabile, care au fondat direcţii noi în ştiinţa naţională, au contribuit la dezvoltarea şi atestarea ei la nivel mondial este cu certitudine şi academicianul Pavel Vlad. E semnicativ faptul, că Dumnealui ca nimeni altul a sesizat perfect adierile timpului, orientănd cercetările în subtilele probleme ale chimiei compușilor naturali, aducând contribuţii esenţiale şi astfel ducând faima Republicii Moldova departe de hotarele ei prin Şcoala ştiinţifică de chimie bioorganică, chimie a compușilor naturali și biologic activi.
Amplele cercetări cu caracter fundamental, realizate în cadrul şcolii ştiinţifice a academicianului Pavel Vlad, s-au axat pe elaborarea metodelor generale de determinare a configuraţiei absolute a unei serii de diterpenoide labdanice şi de transformare a lor în compuşi bi-, tri- şi tetraciclici; propunerea metodelor noi, universale, de sinteză a tetrahidrofuranilor din 1,4-glicoli, a noralcoolilor din olefine ciclice, a olefinelor din acetaţii alcoolilor terţiari, a glicolilor din lactone, a alcoolilor nesaturaţi din monoacetaţii glicolilor biterţiari şi a dienonelor prin fotodehidrogenare a cetonelor ciclice nesaturate; elaborarea metodelor eficiente ozonolitice de preparare a compuşilor norlabdanici. Şcoala ştiinţifică, fondată de academicianul Pavel Vlad, ocupă poziţia de lider în studiul reacţiei de ciclizare superacidică a terpenoidelor. S-au stabilit legităţile acestei reacţii la diferite clase de compuşi terpenici (alcooli, acetaţii lor, acizi, esteri, fenilsulfone ş.a). Academicianul Pavel Vlad împreună cu colaboratorii săi a propus o teorie nouă de evaluare a dependenţei mirosului de structură la compuşii cu miros de ambră şi mosc, care şi-a găsit o înaltă apreciere din partea unui număr impunător de savanţi din străinătate. Această teorie dă posibilitatea sintetizării compuşilor cu miros fin de ambră şi mosc.
Recunoaşterea internaţională a nivelului înalt al cercetărilor efectuate în cadrul şcolii ştiinţifice a academicianului Pavel Vlad are la bază caracterul lor polivalent, ţinuta modernă şi argumentată a concluziilor, documentarea elaborărilor şi reproductibilitatea rezultatelor. Aceste realizări ştiinţifice valoroase constituie astăzi cartea sa de vizită şi au fost cucerite pas cu pas de către acad.Pavel Vlad, trecând prin multe şi diverse încercări ale vieţii.
Academicianul Pavel Vlad s-a născut la 6 iunie 1936, în comuna Lipnic, plasa Ocniţa, judeţul Edineţ. În 1953, a absolvit şcoala medie din satul natal. În acelaşi an, susţine examenele şi este înmatriculat la Facultatea de Chimie a Universităţii de Stat din Moldova. În 1958, absolveşte facultatea şi este repartizat la Institutul de Chimie al AŞM. În acelaşi an susţine cu success examenul de doctorat şi este înmatriculat în doctorantură. În 1964, susţine teza de doctor în chimie cu tema „Stereochimia unor diterpenoide din grupa labdanului”. După două decenii de muncă intensă în cercetare încununează rezultatele într-o impunătoare teză de doctor habilitat, intitulată „Cercetări asupra diterpenoidelor labdanice”, susţinută în cadrul Consiliului Ştiinţific Specializat al prestigiosului Institut de Chimie Organică a Academiei de Ştiinţe a URSS. În 1974, chimistul Pavel Vlad a fost numit în funcţia de director adjunct pentru problemele ştiinţifice, iar în 1975 – director al Institutului de Chimie al AŞM. În 1990, i se conferă titlul didactic de professor universitar. În 1989 este ales în calitate de membru corespondent, iar în 1992 – membru titlular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. În martie 1995, Adunarea generală a AŞM l-a desemnat pe academicianul Pavel Vlad în funcţia de vicepreşedinte al principalului for ştiinţific al Republicii Moldova. În acest post s-a aflat timp de 9 ani. Din 2004 revine în Institutul de Chimie al AŞM, unde îşi continuă activitatea ştiinţifică de şef de Laborator Chimia terpenoidelor, pe care îl conduce din 1977.
Rezultatele cercetărilor academicianului Pavel Vlad efectuate pe parcursul anilor au fost materializate în peste 400 de publicaţii ştiinţifice, inclusiv trei monografii, patru manuale, 16 articole de sinteză şi 52 brevete de invenţie, cu participări la 45 conferinţe şi simpozioane internaţionale.
O mare atenţie în activitatea sa ştiinţifică academicianul Pavel Vlad acordă elaborărilor practice. Activitatea inventivă a început-o în 1970. Sub îndrumarea Dumnealui: au fost elaborate şi implementate în industria parfumurilor metode originale şi eficiente de preparare a compuşilor cunoscuţi – norambreinolidă, sclareol, drimenonă, ambroxid; precum şi noi – chetoxid, ambrol, inoxid, au fost obţinute din materie primă locală 14 compoziţii odorante pentru tutun, 9 dintre care au fost implementate la Combinatul de Tutun din Chişinău pentru producerea ţigaretelor de tip „Zimbru” şi „MT”, cu un efect economic de circa 3 mln lei.
Invenţiile Domniei Sale au fost menţionate cu diplome şi medalii ale EREN a RSSM (1978, 1984), cu 2 medalii de bronz (1981) şi de argint (1984) ale EREN a URSS, cu diplome de menţiune ale AGEPI (1996-2001). La saloanele internaţionale de inventică de la Geneva, Elveţia (1999, 2001), Bruxelles, Belgia („EUREKA”, 1995, 1996, 2001) ciclul de invenţii „Compuşi odoriferi pentru parfumerie, cosmetică şi industria tutunului pe baza materiei prime renovabile locale – deşeuri de producţie” a obţinut 4 medalii de aur şi o medalie de argint. Medalia de Aur a OMPI „Inventator Remarcabil” i-a fost decernată în 2001.
Sub îndrumarea mentorului exigent Pavel Vlad au fost pregătite şi susţinute trei teze de doctor habilitat şi 16 teze de doctor în ştiinţe chimice.
Academicianul Pavel Vlad îmbină armonios preocupările profesionale cu cele administrativ-manageriale. Dintotdeauna a promovat adevărul şi corectitudinea; spune direct ceea ce crede cumpătat şi liniştit, respectă spiritul academic şi este un om pe care se poate conta.
Fiind o fire temerară, cuvântul lui este greu şi plin de gând şi simţ. Orice funcţie care i-a hărăzit-o Destinul - şef al Laboratorului de Chimie a Terpenoidelor, director al Institutului de Chimie al AŞM, vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei – a fost considerată de academicianul Vlad una importantă, de cea mai mare responsabilitate. O fire unică în felul său, el a căutat mereu să obţină cele mai bune rezultate în orice activitate în care era implicat.
Înalt apreciat pentru calităţile sale profesionale şi rezultatele ştiinţifice, acad. Pavel Vlad se învrednicește de titlul didactic de profesor universitar în 1990, iar în scurt timp devine şi membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, 1992. Este de două ori laureat al Premiului de Stat, laureat al Premiului Organizaţiei Mondiale pentru Proprietatea Intelectuală. A fost decorat cu Ordinul Republicii, cu Ordinul Insigna de Onoare, cu Medalia Pentru Vitegie în Muncă şi Medalia AŞM Dimitrie Cantemir. În 2011 i-a fost decernat titlul onorific „Om Emerit al Republicii Moldova”.
În aceste clipe de grea pierdere exprimăm condoleanțele noastre sincere familiei şi rudelor, suntem alături de cei care deplâng plecarea pe drumul fără de întoarcere a academicianului Pavel Vlad, chipul luminos al căruia va rămâne veşnic viu în inimile noaste.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace.
Gheorghe Duca, Ion Tighineanu, Aurelian Gulea, Tudor Lupaşcu, Teodor Furdui, Isaac Bersuker, Aculina Arîcu, Gheorghe Rusnac, Ion Guceac, Aurelia Hanganu, Stanislav Groppa, Mihai Cimpoi, Boris Găină, Gheorghe Ghidirim, Viorel Prisăcari, Bogdan Simionescu (România), Ionel Mangalagiu (România), Maria Duca, Valeriu Rudic, Gheorghe Ciocanu, Ion Bostan, Ion Ababii, Grigore Belostecinic, Ion Geru, Viorica Gladchi, Nicon Ungur, Ion Bulhac, Fliur Macaev, Igor Povar, Emil Ceban, Vasile Lozan, Diana Dragancea, Raisa Nastas, Natalia Gorincioi
Sicriul cu corpul neînsuflețit al academicianului Pavel VLAD va fi depus luni, 27 martie 2017, între orele 11:00-11:30, la Institutul de Chimie al AȘM (str. Academiei,3) și între orele 12:00-14:00, la Academia de Științe a Moldovei (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 1). Toți care l-au cunoscut îi pot aduce regretatului academician un ultim omagiu.
Savantul va fi înmormântat la Cimitirul Central din strada Armenească a capitalei.
|