„Academia Română – 150 de ani în serviciul Naţiunii Române“

2016-04-07
 
La 4 aprilie 2016, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la fondare,  Academia Română a fost sărbătorită în cadrul unei sesiuni solemne, la care au participat autorităţile României, preşedinţi ai academiilor europene, personalităţi ale culturii şi ştiinţei româneşti, alături de membrii săi titulari, corespondenţi şi de onoare din ţară şi din străinătate. Festivitatea a avut loc în Aula Academiei Române. 
 
Ceremonia aniversară a fost onorată de Preşedintele României, Klaus Iohannis, foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, ÎPS Patriarhul Daniel, Principesa Margareta şi Principele Radu, preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu, ministrul Educaţiei Adrian Curaj, preşedintele Asociaţiei Academiilor Europene, Gunter Stock, înalţi oficiali români, dar şi străini.
 
La festivităţile prilejuite de aniversarea Academiei Române a fost prezentă şi o delegaţie a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, din care a făcut parte acad. Gheorghe Duca, preşedintele AŞM; acad. Ion Tighineanu, prim-vicepreşedinte al AŞM; acad. Mihai Cimpoi; m.c. Nicolae Dabija – membri de onoare ai Academiei Române, precum şi dr.hab. Alexandru Stratan, directorul Institutului Naţional de Cercetări Economice, dr.hab., Vasile Bahnaru, directorul Institutului de Filologie şi dr.hab. Gheorghe Cojocaru, directorul Institiutlui de Istorie ale AŞM.
                                                           
Sesiunea festivă a fost inaugurată de preşedintele Academiei Române, Ionel-Valentin Vlad care a adresat un mesaj de bun venit oaspeţilor, după care a rostit o alocuţiune, marcând reperele  principale din istoria Academiei Române.
 
Alocuţiunea preşedintelui Academiei Române a fost urmată de un discurs al  Preşedintelui României, Klaus Iohannis. Un mesaj al Casei Regale a transmis Principesa Margareta, Custodele Coroanei.  În cadrul evenimentului au mai ţinut alocuţiuni preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, ministrul Educaţiei, Adrian Curaj. Din partea Asociaţiei Academiilor Europene, mesaje de felicitare au transmis acad. Günter Stock, acad. Thierry de Montbrial, membru al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice din Franţa.
 
De asemenea, în cadrul sesiunii festive, o alocuţiune a ţinut acad. Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, membru de onoare al Academiei Române. (Alocuţiunea integrală o găsiţi aici).
 
După şedinţa festivă, Preşedintele Klaus Iohannis  a avut o scurtă întrevedere cu preşedinţii academiilor din străinătate, prezenţi la eveniment. A urmat dezvelirea oficială a plăcii jubiliare „Academia Română – 150 de ani în serviciul Naţiunii Române“, amplasată pe faţada blocului Academiei.
 
În prezenţa înalţilor oaspeţi, la Biblioteca Academiei Române, Sala „Theodor Pallady” a fost vernisată expoziţia „Artişti plastici, membri ai Academiei Române”, unde au fost expuse lucrări din colecţiile Cabinetului de Stampe şi din patrimoniul Academiei Române. În semn de înaltă preţuire pentru contribuţia Academiei de Române la dezvoltarea ştiinţei, spiritualităţii, precum şi cu prilejul marcării a 150 de ani de la fondare, Academiei Române i-a fost oferită cea mai înaltă didtincţie a AŞM, Medalia „Dimitrie Cantemir”. Distincâia a fost înmânată de acad. Ion Tighineanu. În acelaşi cadru festiv, acad. Mihai Cimpoi a dăruit Academiei Romnâne portretul „Grigore Vieru”,  cel care a apropiat cele două maluri ale Prutului, dar şi cele două Academii, poetul fiind singurul membru corespondent al Academiei Române. 
 
Festivitatea s-a încheiat la Ateneul Român cu o Gală aniversară „Academia Română – 150 de ani în serviciul Naţiunii Române”, unde a avut loc proiectarea filmului documentar dedicat istoriei Academiei Române, urmat de un concert susţinut de Filarmonica „George Enescu”. În holul Ateneului Român a fost prezentată expoziţia „Un secol şi jumătate de viaţă academică în România”.

Galerie foto
 
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM