Şapte decenii de amintiri, gânduri, aprecieri şi recunoştinţă ale m.c. Viorel Prisăcari

2016-03-30
 

I-a nins viaţa peste ani. Aceleaşi timpuri tâmplele i-au nins. Argintat însă de recunoştinţă şi glorie, de vise şi împliniri, de dragoste şi respect, membrul corespondent Viorel Prisăcaru a intrat cu graţie în această primăvară care a venit şapte decenii la rând cu aceeaşi adiere caldă de zefir care i-au înnobilat chipul, i-au încălzit inima şi sufletul.

Comunitatea academică şi universitară l-a omagiat, la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmaceutică „N. Testemiţanu”, la acest sfârşit de Martie, pe profesorul Viorel Prisăcari, doctor habilitat în medicină, fost prorector pentru activitate ştiinţifică a universităţii, personalitate de înaltă ţinută academică, Om consacrat şi mare intelectual.
 
Membri ai corpului academic şi universitar, colegi, prieteni, discipoli, studenţi au fost cei care au venit sa-i ureze La Mulţi Ani omagiatului, să-l ureze de sănătate şi să-i exprime recunoştinţă pentru tot ce a fost şi este prof. Viorel Prisăcari. Rectoratul USMF, conducerea Academiei de Ştiinţe a Moldovei au prefaţat omagierea distinsului om de ştiinţă şi profesor consacrat Viorel Prisăcaru, care a rotunjit frumos şi demn cele şapte decenii de viaţă.
 
O comunicare evocatoare a rectorului USMF, acad. Ion Ababii a surprins un portret aparte al profesorului, colegului, managerului şi Omului Viorel Prisăcari, care reprezintă nu altceva decât un model pentru urmaşii lui Hipocrate, cercetătorii domeniului. Rectorul Ababii a prezentat marea şi diversa implicare a aniversarului  în viaţa ştiinţifică, didactică,  socială şi politică de-a lungul vieţii sale, astăzi fiind şef de Catedră Etimologie, profesor îndrăgit şi savant renumit. „Stimate prieten şi coleg, în numele Senatului, întregii comunităţi universitare, Vă felicit cu o asemenea sărbătoare, Vă urăm multă sănătate, prosperitate, mulţi ani, energie nesecată şi noi realizări în munca frumoasă şi nobilă de menţinere a bunătăţii şi sănătăţii”, a menţionat acad. Ababii.     

Un mesaj de felicitare, în numele comunităţii ştiinţifice, i-a adresat omagiatului preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca. „Este plin de energie, a venit către această aniversare cu un palmares bogat de rezultate şi de aprecieri, lucruri cu care trebuie să ne mândrim”, a spus preşedintele Duca. Pentru rezultate remarcabile în cercetare, activitate didactică prodigioasă şi management iscusit i-a oferit Medalia „Nicolae Milescu Spătarul”, profesorul fiind cel de-al treilea deţinător al distincţiei, aceasta fiind oferită până acum acad. Teodor Furdui şi acad. Ion Ababii.  Un alt cadou oferit de acad. Duca a fost cartea sa „La interfaţa timpurilor”, proaspăt lansată la Academie, pe care i-a scris „Bunului meu coleg, Viorel Prisacari. 70 de ani este o interfaţă a primei cu a doua jumătate a timpului dat de Dumnezeu. Să fii sănătos. La mulţi ani!”. 
    
”Vreau să menţionez că membru corespondent Viorel Prisăcari s-a născut atunci când au fost create primele instituţii de cercetare care au stat la baza fondării Academiei de Ştiinţe a Moldovei. De aceea, cred că este omul ştiinţei, personalitate cu trup şi suflet devotată cercetării ştiinţifice”, a adăugat prim-vicepreşedintele AŞM, acad. Ion Tighineanu la urările de mulţi ani şi sănătate.          
 
Onorat de a adresa un mesaj de felicitare în numele Sfatului Academicienilor a fost şi acad. Teodor Furdui. Domnia Sa a exprimat cele mai sincere sentimente de înaltă apreciere pentru tot ce a realizat m.c. Prisăcari, pe care îl cunoaşte mai bine de 20 de ani. Academicianul a specificat că Viorel Prisăcari, fiind în funcţia de prorector pentru activitate ştiinţifică la USMF, s-a luptat foarte mult pentru prestigiul ştiinţei medicale, admirându-i poziţia sa civică şi personalitatea-i demnă şi onestă.  
   
Urări de bine şi sentimente de recunoştinţă pentru eforturile depuse pe parcursul activităţii, i-a urat în numele Catedrei de Epidemiologie, dr. Angela Paraschiv, şef de studii. O surpriză neaşteptată care i-au înlăcrimat ochii şi i-au înduioşat sufletul a fost prezenţa consătenilor din Gaşpar. Primarul satului, Oleg Godeşanu, i-a acordat omagiatului titlul onorific de „Cetăţean de Onoare”. Acesta, spune edilul, este cel mai deosebit mod de a ne exprima preţuirea pentru modelul de viaţă oferit, dar şi de ne a demonstra capacitatea noastră, ca for cetăţenesc, de a aprecia şi răsplăti meritul unei personalităţi cum este Domnul Prisăcari, căruia nimeni nu-i va putea şterge meritul, chiar şi cu trecerea timpului. Un mesaj cald şi plin de recunoştinţă a venit şi din partea directorului gimnaziului şi Muzeului din satul Gaşpar, Larisa Gribincea.
 
Tabloul evocărilor a fost completat frumos, festiv, dar şi cu amprente de înalt respect, apreciere, recunoştinţă şi dulci amintiri, de şefii de catedre, directori de institute, colegi, discipoli, rezidenţi, care s-au întrecut în cele mai alese cuvinte de felicitare pentru  Omul Viorel Prisăcari.
 
La rândul său, septuagenarul, copleşit de emoţii şi plin de recunoştinţă, a mulţumit tuturor pentru că i-au fost alături la trecerea acestui prag aniversar. Le-a mulţumit pentru cuvintele de apreciere şi urări prilejuite de această zi însemnată pentru Domnia Sa. S-a închinat de sănătate şi le-a dorit tuturor bucuria împlinirilor.
 
Cu ocazia aniversării, pe holul Universităţii a fost expusă o colecţie impresionantă de medalii, diplome, menţiuni, inclusiv de la Saloanele Internaţionale, obţinute de profesorul Prisăcari de-a lungul carierei ştiinţifice. De asemenea, Centrul Media al AŞM, în colaborare cu colegii de la Catedra de Epidemiologie a vernisat o expoziţie de fotografii, care reflectă întreaga viaţă a omagiatului – din copilărie până în prezent.
 
La Mulţi Ani! în ritm de bucium, cobză şi vioară, împreună cu toţi cei prezenţi, i-au cântat virtuoşii şi temerarii din ansamblul "Ştefan Vodă" condus de legendarul Tudor Ungureanu.
 
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM