Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Gheorghe Duca, a lansat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, o nouă concepţie a reformelor în domeniul de cercetare-dezvoltare, relatează Radio Moldova Actualităţi.
Documentul cuprinde cinci obiective ce ar urmări consolidarea comunității ştiinţifice şi ar contribui la asanarea situaţiei din republică. Concepţia prevede edificarea Consiliului Naţional pentru Cercetare-Dezvoltare, constituirea Agenţiei Naţionale pentru Cercetare şi Inovare, reformarea Academiei de Știinţe a Moldovei în trei secţii academice şi reorganizarea Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare.
„Cercetătorii au propus să se formeze în cadrul Guvernului un Consiliu Național consultativ de cercetare în frunte cu prim-ministrul. Vor fi selectați șase specialiști din domeniul educației și cercetării din cadrul Academiei și al Universităților, alte șase persoane din domeniul businessului și șase miniștri”, a declarat Gheorghe Duca.
Sursa: trm.md |