Alocuțiunea președintelui Academiei de Științe a Moldovei, acad. Gheorghe Duca în cadrul sesiunii solemne consacrată împlinirii a 150 de ani de la înființarea Academiei Române

2016-04-05
 
Excelență Domnule Președinte al României Klaus IOHANNIS,
Alte
ța Sa Regală MARGARETA, Custodele Coroanei Române,
Alte
ța Sa Principele RADU,
Stimate dle pre
ședinte al Senatului Călin Popescu TĂRICEANU,
Preafericite Părinte DANIEL,
Domnule Ministru al Educa
ției, prof. Adrian CURAJ,
Domnule Pre
ședinte al Asociației Academiilor Europene, Gunter STOCK,
Domnilor pre
ședinți ai academiilor din alte țări prezenți la eveniment, 
Domnule Pre
ședinte al Academiei Române, academician Ion-Valentin VLAD,
Distin
și membri ai Academiei Române,
 
Cu prilejul aniversării a 150 de ani de la înființarea Academiei Române, în numele Academiei de Științe și a tuturor cercetătorilor din Republica Moldova, am deosebita onoare să Vă adresez un cordial și frățesc mesaj de felicitare.
Pe parcursul unui secol și jumătate, Academia Română a reprezentat nu doar cel mai important centru de cercetare din România, ci și un simbol al spiritualității în tot spațiul românesc, în care gândirea științifică și simțirea patriotică au vegheat păstrarea valorilor naționale și perpetuarea lor în generații.
În acest onorabil interval de existență, Academia Română: 
– a oferit societății și lumii numeroase cariere de savanți devenite personalități ale științei în țară și peste hotarele ei, 
– a generat idei 
și teorii revoluționare în diverse domenii ale științei, 
– a contribuit la transformarea inven
țiilor în tehnnologii performante pentru binele națiunii și omenirii.
 
Sunt mândru să menționez de la această tribună rolul celor trei basarabeni, membri fondatori ai Academiei Române: Alexandru HâjdeuȘtefan Gonata și Ioan Străjescu.
 
Despărțirea nefirească a acestora de spațiul științific comun, cauzată de destinul istoric dramatic, a fost despăgubită într-un fel de cei 21 de membri reprezentanți ai științei și culturii moldave, care au completat pe, parcursul anilor, rândurile Academiei Române, doi dintre care au devenit vicepreședinți ai înaltului for.
 
Această unitate culturală și științifică este vie și astăzi în relația dintre Academia Română și cea din Republica Moldova, noi simțind în permanență sprijinul și aportul savanților români și a conducerii Academiei Române în parcursul nostru comun spre Europa Cunoașterii.
Comunitatea științifică de peste Prut Vă urează: La mulți ani prosperi, fructuoși, plini de oportunități, reușite, dezvoltare și creație!
În semn de înaltă și deosebită apreciere a contribuției Academiei Române la dezvoltarea științei, spiritualității și culturii, Academia din Republica Moldova conferă forului științific român cea mai înaltă distincție – Medalia Dimitrie Cantemir.
Iar pentru a imortaliza relația noastră, la un secol și jumătate de viață, Vă rog să acceptați în dar portretul marelui poet Grigore Vieru, membru al ambelor academii, care ne-a învățat să vorbim, să plângem, să râdem și să ne bucurăm în aceeași limbă – cea română.
 
VIVAT, CRESCAT, FLOREAT ACADEMIA ROMÂNĂ!
 
Acad. Gheorghe Duca,
Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei