Condoleanțe

2017-04-02
 

Academia de Ştiinţe a Moldovei  
Secţia Ştiinţe Inginereşti şi Tehnologice   
Institutul de Inginerie Electronică şi Nanotehnologii „D. Ghiţu”

anunţă cu profundă tristeţe că, în dimineaţa zilei de 2 aprilie 2017, s-a stins din viaţă academicianul Valeriu CANŢER, profesor universitar, doctor habilitat în ştiinţe fizico-matematice, savant notoriu cu recunoaştere internaţională în domeniul fizicii stării condensate şi ingineriei electronice, profesor universitar, profesor invitat la peste 10 universităţi şi Centre ştiinţifice din străinătate, laureat al mai multor premii, deţinător al Medaliilor de Aur de la diverse Saloane Internaţionale de invenţii, membru al Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică, preşedinte al Consiliului Naţional pentru Atestare şi Acreditare.
     .
În aceste clipe de grea pierdere,
conducerea Academiei de Ştiinţe a Moldovei,
Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică,
întreaga comunitate ştiinţifică
exprimă sincere condoleanţe îndureratei familii, rudelor, colegilor şi apropiaţilor regretatului savant. Suntem alături de cei care deplâng astăzi plecarea dintre noi a academicianului Valeriu CANŢER.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace.