Academician Ion Tighineanu, prim-vicepreședinte al AȘM

Creaţia Maestrului Doga ne-a cucerit pe toţi şi a demonstrat, unicitatea sa, intrând în tezaurul universal al muzicii…
În ultimele decenii faima ţării noastre a atins toate continentele Terrei, în mare măsură datorită melodiilor create de compozitorul Eugen Doga. În decembrie 2000, am savurat Valsul Secolului în Statele Unite ale Americii, fiind la o recepție organizată de Universitatea din Michigan. Nu pot să redau în cuvinte ce sentimente de mândrie am trăit pentru mica noastră ţărişoară! Aidoma tehnologiilor moderne – nanotehnologiilor, care pătrund în cele mai minuscule celule ale corpului uman, muzica Maestrului Doga pătrunde în cele mai tainice și miraculoase ascunzișuri ale sufletului nostru, înaripându-ne și insuflându-ne o dragoste deosebită faţă de tot ce e frumos şi înălţător. Anume prin această forţă enigmatică de pătrundere în sufletul omului, pentru a-l face mai bun, creaţia academicianului Eugen Doga ne-a cucerit pe toţi şi a demonstrat, la intersecţia a două secole şi milenii, unicitatea sa, intrând în tezaurul universal al muzicii…

 

Iată de ce am ales acest titlu. Fiecare creator își urmează calea sa în funcție de mai mulți factori: Gradul de talent, studiile, experiență profesională. Dar alături de acestea mai stă un factor, acesta e felul de a fi al creatorului, e personalitatea sa sub aspect de gândire, caracter, temperament. Acest factor corelează cu creația autorului, dar și cu mediul în care își valorifică temperamentul. Așa stau lucrurile și în cazul Dumneavoastră. Relația Dumneavoastră cu mediul artistic este una specifică care poate fi definită prin termenul solo, solistic. Dumneavoastră, pe fondalul vieții noastre muzicale sunteți un solist. Așa este natura Dumneavoastră pe care o traduceți în fapte și care s-a manifestat de mic copil. Dumneavoastră sunteți dintr-o carte: „Când eram copil îmi plăcea să mă urc pe cel mai înalt copac, voiam să mă evidențiez până acum îmi place să fim solo”. Dumneavoastră, Maestre, sunteți solo în cultura noastră. Sunteți solo prin cele mai multe filme, la care a-ți scris muzică, sunteți solo la genul sonet, sunteți solo la aprecierea pe care pe care o aveți din partea publicului, a statului. Vă place în concerte să cântați solo la pian, la muzicuță. Dacă luăm prima silabă din numele Doga adică „Do” și din cuvântul solo, adică „Sol” și le unim, obținem do-sol, cvinta. De pe treapta cvintei se construiește dominanta. Dumneavoastră sunteți Dominanta-dominanți în muzica noastră națională. Sunteți aici pe cel mai înalt vârf al pomului muzical, așa cum vă plăcea în copilărie.     
Dumneavoastră sunteți solo și la vârsta frumoasă pe care o împliniți de 80 de ani. 
La Mulți Ani, Maestre Doga!

 

În arta muzicală naţională, creaţia compozitorului-academician Eugen Doga se înscrie ca un bun cultural cu valoare de unicat. Muzician prolific, complex ca formaţiune profesională, Maestrul Doga este unul dintre cei mai culţi şi mai bine apreciaţi creatorii de frumos de la noi care, vreme de peste cinci decenii, manifestă o prezență activă în viaţa muzicală din Republica Moldova și peste hotarele ei.

În creaţia sa a abordat marea majoritate a genurilor şi formelor muzicale, de la simfonie, balet, tocatină şi passacaglia până la humorescă, romanţă, scherzo, vocaliză, baladă, sonet, preludiu, intermezzo, cantată, uvertură, muzică de cameră etc.), fapt ce denotă potenţialul componistic impresionant, probitatea profesională a compozitorului,lejeritatea şi discreţia tratării formelor muzicale de la o creaţie la alta, Maestrul găsind de fiecare dată soluţii sonore surprinzătoare. Conturându-şi de timpuriu un stil individual de exprimare muzical-artistică şi fiind, oarecum, impasibil experienţelor de limbaj şi de tehnici componistice speciale de ultimă oră, Eugen Doga reuşeşte, totuşi, să imprime creaţiei sale un timbru personal. De fapt, una dintre caracteristicile esenţiale ale operei muzicale ale Domniei Sale o constituie anume omogenitatea stilistică, dublată de originalitatea discursului sonor, riguros tălmăcit şi măiestrit exprimat, coordonate ce l-au individualizat în aria componisticii naţionale contemporane.

O altă dominantă a creaţiei lui Eugen Doga este pronunţata ei dimensiune etnică. Fără să renunţe la valorificarea stratului sonor ancestral, compozitorul, în acelaşi timp, nu face din muzica tradiţională o sursă de pitoresc şi nici abuz în utilizarea acesteia ca „materie primă”. Citarea folclorului s-a manifestat rareori (mai mult, poate, în perioada juvenilă de creaţie), muzicianul preferând mai degrabă în actul artistic sublimarea substanţei sonore de sorginte orală, pentru ca în final să propună discursuri în stilul muzicii tradiţionale neaoşe, prin sinteza melodică, modală, ritmică a melosului autohton.

Melodia, ca factor primordial şi principal purtător de sensuri al expresiei muzical-sonore, rămâne pledoaria sa constantă în creaţie, dominând autoritar partiturile. Totodată, în procesul de maturizare şi afirmare profesională, laboratorul de creaţie al compozitorului Doga continuă să genereze noi şi valoroase idei sonore. Deşi  gândirea-i muzicală şi limbajul sonor s-au aflat în continuă evoluţie, constante au rămas principiile sale fundamentale de creaţie, platforma estetică şi viziunea artistică iniţială. În ansamblul ei, opera artistică a lui Eugen Doga vine să ilustreze materializarea efortului creator al unui compozitor cu gândire modernă care, pornind de la experienţa înaintaşilor, a realizat partituri de excepţie pentru patrimoniul culturii muzicale contemporane.

 

Maestrul Eugen Doga demult a devenit un simbol. Simbolul care uneşte popoarele şi ţările prin muzica lui divină. Mesagerul culturii secolelor XX-XXI. Un clasic în viaţă. Dumnezeu a ştiut cui să-i dăruiască un talent atât de neobişnuit - a dat unui om bun la suflet, cinstit, inteligent şi extrem de muncitor. Nu cunosc un om atât de muncitor ca Eugen Doga. Nici o zi fără creaţie  -  astfel întoarce compozitorul datoria pentru harul lui dumnezeiesc, dar noi toţi suntem în câştig.

Maestro Doga este un om-lumină, care se asociază cu o primăvară eternă. Muzica lui ne taie respiraţia, ne face să zâmbim, să plângem, să ne amintim de copilărie, de prima dragoste, de faptul că VIAŢA ESTE FRUMOASĂ! Aducem mulţumiri Primăriei care i-a dedicat o stradă pietonală din centrul Chişinăului. Trecănd spre Catedrală, de multe ori observăm că îngânăm cel mai vestit vals al lui Doga!

Eu mă mândresc că îl cunosc personal pe maestro, că participăm împreună la nişte şedinţe la Academia de Ştiinţe a Moldovei, că am contribuit într-o anumită măsură la elaborarea cărţii despre Domnia Sa din colecţia „Academica”. Creaţia lui demult a devenit obiectul de studiu al muzicologilor, dar cea mai completă şi mai inspirată carte despre Eugen Doga ţine de viitor.

El este îndrăgit de toată lumea, indiferent de etnie, ocupaţie, preferinţe politice. Republica Moldova, un mic stat din Europa de Sud-Est care naşte atâtea talente are o mare comoară în persoana lui Eugen Doga.

Fie ca dragostea noastră să vă prelungească viaţa, să vă aducă multe bucurii şi noi forţe pentru creaţie!

 

Încep cu mulțumirile Luminiței Dumbrăveanu adresate academicienilor Eugen Doga și Gheorghe Duca, dar și prestigioasei edituri Prut Internațional, pentru susținerea și încrederea acordată în vederea scrierii și apariției cărții Eugen Doga: Muzica este prima și ultima mea iubire (2012), iar eu felicit autoarea și pe maestru de o potrivă pentru acest portret pluridimensional, răvășitor de captivant.

Elementul nuclear al cărții îl constituie dialogul în 13 capitole, din care gândurilor mele din aceste pagini ar folosi de camerton condițiile matrimoniale  expuse în ultimul capitol:

„...V-ați consacrat toată viața muzicii, artă pe care ați declarat-o, într-o emisiune televizată, mai presus de toate. Pe ce loc este familia dumneavoastră?

– Familia vine după muzică... Îi iubesc la fel de mult și pe cei care alcătuiesc această țară mică, soția Natalia, fiica Viorica și nepoțelul Dumitru-Domenic, că alte ființe mai scumpe nu am pe lume, dar toată relația mea cu ei a trecut prin muzică, cea care-mi fură tot timpul, mă chinuie în suflet, mi frige și eu trebuie să mă distanțez de ei, de lume, de rutina vieții, ca să pot naște această muzică...”.

Prețul, pentru muzică, pe care l-a plătit mama Lisaveta, văduva de război, nu a fost numai covorul pe care l-a vândut, ca să-l poată porni la școala muzicală la Chișinău.

„– Cum s-a întâmplat că ați fost primit totuși la Școala de Muzică, fără să cunoașteți elelentar notele muzicale?

– Cred că acesta a fost marele noroc al vieții mele. Probabil, directorul  școlii, David Gerșfeld, care m-a ascultat, m-a examinat atunci, a simțit că am totuși anumite capacități în domeniu, adică sunt un aluat din care se poate coace ceva...”.

Iar prețul pe care-l plătea tânărul învățăcel, care umbla până toamna târziu desculț, găzduit în subsoluri umede, se conjuga cu înțelegeri mai târzii de prețuri mai mari, plătite de toți cei din poligonul acestor hărți experimentale...

La întemeierea familiei proprii, soția i-a acceptat principiile, asumându-și prețul.

De cealaltă parte a Nistrului părinții înțelegeau să-i asigure un bine viitor, dându-l la școală ucraineană, vorbind cu el ucrainește (între ei vorbeau moldovenește). Republica Autonomă Moldovenească făcea parte din Ucraina... Considerentele părintești erau aceleași ca a basarabenilor de odinioară, care-și dau copiii la școli cu predarea în limba rusă – tot orientați la un bine viitor al copiilor... Abia pe la douăzeci de ani Eugen Doga a prins a vorbi moldovenește, determinat de colaborarea cu interpreta Ludmila Mișova și de un volum de poezii Mihai Eminescu oferit de tatăl interpretei, profesor de română.

Violoncelul... O internațională întreagă în jurul devenirii violoncelistului Eugen Doga! „Ținea foarte  mult la mine  nu doar directorul școlii, David Gherșfeld, care mereu se interesa de mine, dar și adjunctul său, Isac Ghendler, care, ca toți evreii de atunci, vorbea o română foarte frumoasă, literară. Isac Ghendler m-a salvat de la nenorocirea de a fi eliminat din școală și nu din vina mea, ci din vina profesorului meu Iașa Furman, care într-un an și jumătate nu a reușit să mă învețe nici măcar să trag ca lumea arcușul la violoncel...” (p.56) Plecarea în patria istorică a profesorului Iașa Furman l-a salvat pe violoncelistul ghinionist și i-a înlesnit ajungerea la Pablo Giovanni Baccini: „...un italian get-beget! O spun cu toată mândria și recunoștința, Pablo Giovanni Baccini m-a botezat în muzică, el a fost marele dascăl și marele meu noroc că l-am întâlnit.”.

Italianul get-beget, care era și dirijorul Orchestrei Radiodifuziunii, l-a ghidat, în numai doi ani jumătate, spre concertul compozitoruli francez Camille  Saint Saens, urmărindu-i evoluția, susținându-l și după absolvirea  Școlii Muzicale și a Conservatorului. În această calitate l-a invitat pe Eugen Doga să cânte în Orchestră, iar aici l-a ajutat să debuteze în  calitate de compozitor. Situația e memorabilă... Maria Bieșu trebuia să cânte două cântece cu Orchestra, dar avea numai unul. Baccini a insistat să mai caute unul... Atunci Eugen Doga a declarat public că are el un cântec pentru Maria... Uluitor,  italianul nu părea surprins. Doga a trecut pe la un chioșc de cărți, a cumpărat o carte de Petre Darienco și într-o noapte a compus cântecul Floare dalbă de livadă.

Splendidă generația lui Eugen Doga! Maria Bieșu, dinastia Bivol, dinastia Furnică, dansatori din sudul Moldovei, Ludmila Mișova, Serghei Lunchevici, Veronica Garștea,  Zlata Tcaci, Iulia Țibulsch, iar din Mocra încă trei muzicieni valoroși – clarinetistul Eugen Verbețchi, domrarul Vasile Costvițchi, trompetistul Gheorghe Murga...  Uluitoare școlirea și înțelegerea a câte i se întâmplă și căutarea drumului propriu spre câte le năzuiește! După clasa de violoncel cu Pablo Giovanni Baccini la Școala de Muzică urmează, la Conservator, clasa de violoncel cu Grigore Hohlov, după care, la Institutul de Arte, mai urmează clasa de compoziție și teorie a muzicii, dar și cursuri de dirijorat simfonic. Ca să-și fortifice cele învățate, în paralel cu activitatea de violoncelist în Orchestra Radiodifuziunii, se angajează profesor la Școala Medie Specială de Muzică „Eugen Coca” (azi Liceul „Ciprian Porumbescu”), apoi la Școala de Muzică „Ștefan Neaga”, angajându-se și redactor muzical la  editura Cartea Moldovenească. Timp de patru ani (1967-1971) activează la Ministerul Culturii, fiind responsabil de viața muzicală din RSSM.

Avea deja un nume. Debutase în calitate de compozitor în mai multe ipostaze – muzică ușoară, populară, de cameră, muzică de film, de teatru... Colaborarea cu Gheorghe Vodă la filmul Se caută un paznic  și cu Ion Ungureanu  la spectacolul Radu Ștefan, întâiul și ultimul, însemna un șir de lecții paralele la cele din domeniul muzicii. Prin Gheorghe Vodă, prin Ion Ungureanu transnistreanul Eugen Doga din Mocra  își recitea și descoperea mai profund rădăcinile și identitatea, dar își fortifica și mai mult convingerea că muzica lui are nevoie de toată consacrarea sa, de tot timpul său. Aceste considerente l-au determinat să renunța la funcția de la Ministerul Culturii, pretextând un concediu de creație (de jumătate de an), din care nu a mai revenit. Realiza statutul rarisim în URSS de  liber creator, asumându-și tot riscul și toate consecințele.

Palmaresul și formula complexă de creație a maestrului e uluitoare, confirmând justețea alegerii: o simfonie, un poem simfonic, un poem vocal-simfonic, două uverturi pentru orchestră simfonică, trei balete, șase cvartete, șase cantate vocal-simfonice, 12 coruri a cappella, muzică pentru 200 filme, muzică pentru 13 spectacole de teatru, muzică pentru deschiderea și închiderea  Jocurilor Olimpice de la Moscova (1980), 40 de piese instrumentale, 29 piese pentru pian, 8 piese pentru duet de vioriști și pian, 60 de romanțe, 6 lieduri pe versurile lui Mihai Eminescu,  70 de valsuri, 10 tangouri, 200  de cântece muzică ușoară, 30 de prelucrări de muzică populară, a practicat toate genurile muzicale clasice, a scris muzică în diverse stiluri naționale...

Aprecierile, Scoicile de Aur și de Argint, distincțiile Republicii Moldova, României, Rusiei, discurile, cărțile în milioane de copii nu domolesc nedumerirea, durerea și tragedia lui Eugen Doga din Mocra, determinându-l să se implice și în politică, unde și-a pus umărul, încercând să remedieze tensiunea poligonului transnistrean, care l-a privat de Patrie.

„Nu sunt prea solicitat de ziariștii noștri autohtoni...  Ori eu nu prezint vreun interes pentru ei, ori ei mă cunosc prea puțin. Nu știu. Știu doar că din acele rarisime materiale publicate, cititorii nu află mai nimic nou. Cu toate că viața mea este foarte variată,  interesantă și complicată, ca să nu spun că e aproape tragică: trăiesc mai mult peste hotare, în afara familiei și a Patriei. Or, unde e această  Patrie a mea, Transnistria?”  Astfel începe o carte uluitoare, unde am aflat portretul complex al multului Eugen Doga, academicianul care a răspuns ușilor larg deschise ale Academiei de Științe din Moldova, care l-au încoronat cu toate însemnele vrednicie, cu un imn înălțător consacraților, cărturarilor, creatorilor, inovatorilor, dăruiților.

 

Aniversarea Maestrului Eugen Doga este un fericit prilej pentru a ne exprima admirația în fața harului cu care l-a înzestrat bunul Dumnezeu, în fața talentului moștenit de la părinți, în fața dragostei de țară și de neam pe care și le-a cultivat fiind mult timp departe de casă. Muzica lui Eugen Doga îți dă aripi care te înalță spre soare și stele și „chiar și dincolo de ele”, te inspiră să vrei să faci ceva la fel de minunat și de frumos.

Mulți Ani, Maestre! Să Vă dea Domnul zile multe pline de armonie, de noi melodii minunate pe care să ni le împărtășiți cu dăruire! Să Vă bucurați mereu de dragostea publicului, iar muzica Dumneavoastră să răsune peste tot, să pătrundă în inimile oamenilor și să le lumineze sufletele.