Mesaj de felicitare adresat acad. Gheorghe Duca, cu ocazia zilei de nastere

2017-03-01
 
Mult stimate domnule președinte al Academiei de Științe a Moldovei,
academician Gheorghe Duca,
 
Cu ocazia frumoasei aniversări pe care o marcați, în numele comunităţii ştiinţifice, Vă exprimăm întreaga noastră gratitudine și considerație pentru contribuția remarcabilă în promovarea cercetării, excelenței, culturii şi valorilor în viaţa academică și în întreaga societate.
 
Multilaterala activitate științifică și managerială pe care ați desfășurat-o de-a lungul anilor V-a consacrat, în mediul academic și nu numai, drept o prezență de înaltă prestanță şi o conştiinţă intelectuală profund ataşată valorilor naţionale. Munca perseverentă, curajul civic, grija pentru tânăra generaţie și pentru promovarea excelenței în cercetare, V-au adus aprecierea comunității științifice, apreciere ilustrată de numeroasele distincţii, titluri naţionale şi internaţionale care V-au fost acordate, iar cea de-a 65-a aniversare vine să încununeze acest vast palmares al aprecierilor cu titlul de membru de onoare al Academiei „Bolashak” din Kazahstan, care V-a fost acordat de curând.
 
Fiind convinşi că şi în continuare veţi desfăşura aceeaşi nobilă muncă pentru prosperitatea și modernizarea sferei ştiinţei şi inovării și deschiderea acesteia spre noi orizonturi de dezvoltare, Vă aducem omagiul cel mai cald, dorindu-Vă sănătate, inspirație și  perseverență în realizarea cu succes a tuturor aspirațiilor Dumneavoastră.
 
În numele comunității științifice,

academician Ion Tighineanu,
prim-vicepreşedinte al Academiei de Științe a Moldovei