Dragii noştri pedagogi!

Oricare ar fi cursul vieţii, cît de înalte nu ar fi culmile pe care le reuşeşti să le escaladezi în viaţă, chipul primei învăţătoare, sau privirea înţelegătoare a profesorilor care te-au călăuzit pe tărîmurile cunoaşterii, rămîn adînc întipărite în memorie şi suflet.

Această profesie nobilă implică un grad înalt de dăruire de sine, existenţa unui set de valori, un comportament ireproşabil şi o dorinţă continuă de perfecţionare. De la cea mai fragedă vîrstă suntem obişnuiţi să asociem persoana pedagogului cu dorinţa de a cunoaşte, cu abilitatea de a face, cu libertatea de a visa. În cadrul comunităţii, corpul pedagogic este perceput prin definiţie drept acea parte a intelectualităţii care promovează consecvent, zi de zi, valorile naţionale şi conştiinţa de neam.

Pentru reprezentanţii comunităţii ştiinţifice, rolul educaţiei este mai mult decît evident. Ştiinţa produce cunoştinţe, care ulterior sunt transmise prin intermediul educaţiei tinerei generaţii – adică făuritorilor viitoarelor cunoştinţe.

Multe dintre problemele cu care se confruntă astăzi pedagogii sunt caracteristice şi cercetătorilor. Din păcate, tranziţia economică persistentă şi-a impus imperativele, astfel încît pedagogii noştri nu se bucură de condiţiile de activitate pe care le merită. A venit timpul ca educaţia şi cercetarea într-adevăr să devină priorităţi naţionale, astfel încît să avem o societate creativă, cu un grad înalt de bunăstare.

Cu prilejul Zilei profesionale, în numele comunităţii ştiinţifice şi al meu personal, aş dori să felicit din tot sufletul toţi pedagogii din ţară, să le doresc sincere urări de bine, sănătate, linişte sufletească, belşug,să aveţi parte numai de elevi şi studenţi ingenioşi şi dornici de carte, iar munca Dumneavoastră să fie apreciată la justa ei valoare!

Cu profund respect şi apreciere,
Academician Gheorghe Duca