Patrimoniu cartografic la Expoziţia Internaţională de hărţi istorico-etnografice din spaţiul etnic românesc şi sud-estul Europei

2010-09-21
 

 

Pe 17 septembrie curent, pasionaţii de cartografie au avut un frumos prilej de a se întâlni la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Moldova (MNEINM), unde a fost inaugurată Expoziţia Internaţională „Harţi istorico-etnografice (Moldova, spaţiul etnic românesc şi sud-estul Europei)”.

Originala idee de a organiza acest eveniment de anvergură aparţine totalmente entuziastului şi pasionatului de geografie dr. Dorin Lozovanu, cercetător ştiinţific superior MNEINM, care, în urma mai multor demersuri a adunat materiale valoroase, unele inedite chiar, pentru regiunea noastră şi care să prezinte un real interes pentru publicul vizitator. Identificând tot patrimoniul cartografic posibil din Republica Moldova, în final, au fost expuse în original aproape toate exponatele şi aceasta nu e deloc puţin.

Dr. Dorin Lozovanu, care este şi coordonatorul Expoziţiei, susţine că din toate materialele, au putut fi expuse doar o treime, acestea constituind 190 de hărţi, 30 de atlase, peste 50 de aparate topografice, cartografice şi alte materiale auxiliare. Şi pentru că organizatorii nu şi-au propus să prezinte toate aspectele şi toate regiunile, Expoziţia s-a focusat mai mult pe regiunea Moldovei, Europei de Sud-Est, care sunt mai de interes pentru istorici şi geografi.

Cronologic, hărţile datează începând cu sec. XV şi până în prezent, tematica lor încadrându-se în hărţi istorice, etnografice şi etnice, hărţi teritorial-administrative şi, bineînţeles, o introducere în cartografiere care include o serie de materiale, instrumente, metode de realizare a hărţii, adică, de la foaia albă finalizând cu harta completă.

Una din piesele de rezistenţă din cadrul Expoziţiei este harta cu tematică istorică intitulată „Ţara Moldovei în timpul domniei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt” – ţinuturi, oraşe, cetăţi, aşezări rurale atestate documentar, elaborată în cadrul Institutului de Istorie Stat şi Drept al AŞM, în rezultatul cercetărilor făcute de dr. Sergiu Tabuncic şi dr. Gheorghe Nicolaev. Potrivit autorilor, lucrarea a fost considerată drept una dintre cele mai importante, dacă nu chiar cea mai importantă realizare ştiinţifică din domeniul ştiinţelor socio-umaniste, fiind prezentată în darea de seamă ştiinţifică a AŞM pentru anul 2007.

Planşa conţine harta statului moldovenesc din acea vreme şi o serie de ilustraţii reprezentative pentru epoca ştefaniană şi este un modest omagiu adus ilustrului domn Ştefan cel Mare, de la urcarea pe tron a căruia, în 2007, se împlineau 550 de ani.

Obiect de atracţie şi interes deosebit reprezintă şi Expoziţia de vexilologie din colecţia lui Petru Costin.

„Asistăm la o Expoziţie deosebită şi cu o semnificaţie aparte, o Expoziţie cu materiale cartografice din diferite epoci istorice din spaţiul Basarabiei, României şi din sud-estul Europei. E salutabil că specialiştii noştri, muzeele au găsit posibilităţi şi soluţii de a prezenta patrimoniul istorico-cultural pentru publicul vizitator”, a spus viceministrul Culturii, dr.hab. Gheorghe Postică, în cadrul evenimentului inaugural.

Fiind deja o frumoasă tradiţie, ca la mijlocul lunii septembrie, în toate statele din Europa, să se sărbătorească Zilele Europene ale Patrimoniului Cultural, directorul MNEINM, Mihai Ursu, speră că Expoziţia, care este una dintre manifestaţiile ştiinţifice şi culturale consacrate acestui eveniment, va avea succes în rândurile publicului.

Acţiunea este organizată de Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală în colaborare cu: Academia de Ştiinţe din Moldova; Arhiva Naţională a Republicii Moldova; Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru; Academia de Ştiinţe din Austria; Academia Română, Institutul de Geografie; Biblioteca Naţională a Republicii Moldova; Universitatea de Stat din Tiraspol, Facultatea de Geografie; Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea Istorie si Filozofie; Asociaţia de Geografie şi Etnologie din Moldova.

Expoziţia va putea fi vizitată până pe 7 noiembrie 2010.

Eugenia Tofan,
Centrul Mediaal AŞM, tel. 27-23-37