Suveranitatea și Independența Republicii Moldova, în 1991, a fost obținută cu implicarea nemijlocită a intelectualității țării. Limba română a fost promovată, de asemenea, de către intelectuali, profesori universitari, poeți, scriitori, inclusiv Alexandru Moșanu, Mihai Cimpoi, Eugen Doga, Nicolae Dabija, Ion Hadârcă, Vasile Bahnaru, dar și regretații Grigore Vieru, Silviu Berejan, Nicolae Corlăteanu, Ion Vatamanu, Dumitru Matcovschi, Valentin Mândâcanu, Constantin Tănase, Ion Dumeniuc. Ei, dar și alți exponenți ai elitei intelectuale, au fost cei care au stat la începuturile mișcării de eliberare națională. Lor le datorăm recunoștința pentru independența țării și eu mă închin acestor personalități care au luptat la propriu, dar și prin arta condeiului, pentru ca Republica Moldova să devină un stat independent. De aceea, consider că atunci când vorbim despre independența trebuie să ne amintim de ei. Trebuie să susținem intelectualii, oamenii de știință, de cultură, să susținem educația, noua generație de studioși care, sperăm, vor prelua exemplele frumoase ale înaintașilor și vor conștientiza că au și ei o datorie față de țară.

 

25 de ani de Independență a Republicii Moldova.Este o sărbătoare cu o încărcătură istorică deosebită, pe care am onoarea, emoția și bucuria să o împărtășesc alături de fiecare cetățean al acestei țări. În numele comunității științifice, dar și al meu personal, felicit toți cetățenii Republicii Moldova, toată intelectualitatea Republicii Moldova cu acest frumos prilej. Am trecut o perioadă foarte complicată, adesea incertă, acum viitorul ni se arată cu mult mai clar - integrarea în UE, standardele europene etc. De aceea, doresc societății noastre să-și aleagă acele priorități, care ar contribui cert la dezvoltarea țării, la bunăstarea oamenilor, iar toți cetățenii sa ajungă se bucure în mod firesc, că trăiesc într-o țară independentă, suverană care se numește Republica Moldova.    
 

Democrația constă în realizarea de către popor a voinței sale. Adoptarea Declarației de Independență, a cadrului normativ-legal și formarea Guvernului au creat premisele de constituire a unui stat bazat pe drept. Ultimii ani denotă deficiențe majore în domeniile economiei, finanțelor, sferei sociale etc. Sunt de părere că principalul obstacol în avansarea Republicii Moldova constă în ineficiența sistemului politic. În contextul dezvoltării democrației, cea mai potrivită cale pentru Moldova ar fi republica prezidențială.

 

Și ca o urare - sper în viitorul european al țării mele.

 

 

Dr.hab. Andrei Țurcanu, deputat în primul Parlament, semnatar al Declarației de Independență, proaspăt Laureat al Premiului Național        
În retrospectiva celor 25 de ani care au trecut de la Declarația de Independență, semnificația majoră a acestui act, tot mai pregnantă cu trecerea timpului, rezidă în ruperea de imperiul sovietic. Aflarea noastră în continuare în acel țarc cu o politică acerbă de deznaționalizare ar fi avut un impact dezastros pentru identitatea noastră ca neam, pentru cultura și literatura noastră. Nu mai vorbesc de drepturile civice elementare, care întotdeauna au fost strâns legate de imperativele naționale. E un lucru asupra cărui ar trebui să mediteze unii aprigi „opozanți” de astăzi cu soldă din „obșceakuri” străine. Firește, ceea ce avem azi e foarte departe de idealurile și visele care ne animau atunci, în 1991, când mi-am pus și eu, în calitate de deputat, semnătura pe actul Independenței. În deruta generală și, mai ales, în atacurile mediatice și de altă natură la care este supusă din exterior zilnic această palmă de pământ românesc care se cheamă azi Republica Moldova este greu de întrezărit o perspectivă clară. „Lumina de la capătul tunelului” o putem doar presupune sau, mai degrabă, visa, dacă mai găsim în noi surse de energie pentru visare. Ceea ce se impune însă cu claritate, ca un imperativ categoric, stringent, e ca fiecare cetățean, vorba filosofului, să-și cultive cu zel, cu răbdare și cu toată dăruirea propria grădină. Democrația, libertatea, bunăstarea, siguranța zilei de mâine începe de la fiecare din noi și de la un liant puternic de solidaritate socială și umană. Nu un Mesia utopic în chip de președinte, prim ministru ne poate scoate din impas, ci unirea eforturilor a cât mai multă lume într-un scop clar, concret, previzibil. - Despre evoluția științei literare, domeniu mai bine cunoscut mie, aș putea spune că este un salt, ca în poezia lui Andrei Lupan, „de la plug la kosmodrom”. E suficient doar să comparăm „Istoria literaturii moldovenești”, elaborată și apărută la sfârșitul anilor 80 cu „O istorie deschisă a literaturii basarabene” de M. Cimpoi, studiile lui H. Corbu, A. Gavrilov, cercetările sistematice ale lui A. Burlacu, cărțile A. Grati, și N. Corcinschi sau, ca să ies din perimetrul academic, eseurile monografice ale lui N. Leahu, Gr. Chiper, L. Țurcanu, A. Cibotaru, volumele de critică literară semnate de E. Lungu, Mircea V. Ciobanu, M. Șleahtițchi, M. Pilchin etc. Diferența este în afara oricăror discuții.

Republicii Moldova i-aș dori un munte de minte și un car de noroc. Și neapărat i-aș dori ca muntele să stea mereu în față pentru ca niciodată să nu se lese în voia norocului, care, știm, e mereu schimbător.

 

Dr.hab. Nicolae Enciu, director adjunct al Institutului de Istorie al AȘM        
În una din cuvântările sale, marele istoric Nicolae Iorga spunea că aniversările, ca să se justifice, trebuie să însemne două lucruri indispensabile: „un certificat de muncă pentru trecut şi un solemn angajament de muncă pentru viitor”. Considerând lucrurile dintr-un atare punct de vedere, avem extrem de puţine motive pentru a sărbători cei 25 de ani de independenţă, dat fiind că, în hăţişurile aşa-zisei „tranziţii”, cei care au gestionat procesul politic din Republica Moldova, au reuşit „performanţa” incredibilă de a ne pierde, în circumstanţe încă neelucidate, certificatul nostru de muncă pentru trecut – Declaraţia de Independenţă.Asistăm neputincioşi la erodarea masivă a întregului model politic, social-economic şi chiar cultural, urmat de Republica Moldova de la proclamarea independenţei de stat, dat fiind că, practic, nici unul din obiectivele majore proclamate la începutul anilor ’90 nu a condus la rezultatele scontate: sistemul pluripartidist a degradat în unul oligarhic; nu s-a mai ajuns la instituirea unor reguli clare şi acceptate de concurenţă şi conlucrare între putere şi opoziţie, ba chiar aceasta din urmă fiind anihilată, practic, în întregime; principiul separaţiei puterilor în stat rămâne doar un deziderat teoretic; necesitatea stringentă a constituirii unei puternice clase de mijloc în calitate de suport al modelului democraţiei liberale nici nu mai figurează ca temă de dezbatere politică, iar perspectivele integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană rămân aşa cum au fost şi în primii ani de independenţă – o Fata Morgana. Cel mai grav lucru care se produce chiar sub ochii noştri, constă în depopularea dramatică a Republicii Moldova: practic, de la 1990 încoace, nu a fost măcar un singur an, în care să se fi atestat o cât de mică creştere a numărului populaţiei – dovadă clară a inconsistenţei tuturor (anti-)reformelor promovate de-a lungul celor 25 de ani de independenţă. Statisticile internaţionale invocă cifre de-a dreptul apocaliptice: Republica Moldova este părăsită, zilnic (!!!), de 106 oameni; altfel spus, în fiecare oră sunt înregistrate 5 naşteri dar şi 6 decese, iar câte 4 moldoveni emigrează din cauza sărăciei.

 

Marele paradox al situaţiei prezente constă în interpretarea diametral opusă a realităţii, creîndu-se impresia existenţei unor lumi paralele: în timp ce reprezentanţii societăţii civile utilizează, preponderent, noţiuni ca „jaful secolului”, „furtul miliardului”, „spălare de bani”, „oligarhie”, „sărăcie”, „creşterea preţurilor” pentru caracterizarea crizei actuale din Republica Moldova, aceeaşi realitate este descrisă de către clasa conducătoare în termeni exact contrarii şi forţat optimişti: „democraţie”, „bunăstare”, „integrare europeană”, „stabilitate” etc.Dincolo de divergenţa de aprecieri la care recurge societatea civilă şi clasa politică pentru desemnarea aceleiaşi realităţi, este în afara oricăror dubii existenţa unei clare discrepanţe între ceea ce au visat şi preconizat „părinţii fondatori” ai Republicii Moldova şi modelul democraţiei liberale „cuspecific moldovenesc”, format şi consolidat pe parcursul celor 25 de ani de independenţă.

 

Indiscutabil, proclamarea independenţei Republicii Moldova a avut şi o seamă de consecinţe benefice, oferind, în particular, un cadru favorabil afirmării şi evoluţiei ştiinţei istorice academice, în condiţii de libertate deplină a creaţiei şi de acces progresiv la bazele de date arhivistice, anterior interzise cercetării şi secretizate. Anii care au urmat după proclamarea suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova au fost marcaţi inclusiv de eforturile de restabilire şi de refacere a funcţiilor sociale ale istoriei, ca element fundamental al memoriei colective şi al culturii spirituale a societăţii în ansamblul ei. Graţie aceloraşi evenimente de maximă efervescenţă din anii 1990-1991, obiectivul esenţial urmărit în procesul de restructurare a ştiinţei istorice academice din Republica Moldova - reintegrarea cercetării istorice în cadrul firesc al tradiţiilor istoriografiei naţionale şi europene - a fost, în linii mari, materializat în monografii, culegeri de documente şi sinteze de certă valoare teoretică şi aplicativă. Aşa cum în majoritatea statelor rezultate din destrămarea fostei Uniuni Sovietice se atestă o preocupare sporită faţă de trecutul istoric şi cercetarea istorică - prin elaborarea de politici guvernamentale care să susţină domeniul respectiv - Republica Moldova ar trebui să urmeze, în continuare, acelaşi exemplu, pentru a conferi ştiinţei istorice şi cercetării istorice academice un statut pe potriva importanţei deosebite a acestei activităţi în formarea actualelor şi viitoarelor generaţii.

 

La cei 25 de ani de la proclamarea independenţei, adresăm cetăţenilor Republicii Moldova urarea şi îndemnul marelui nostru poet şi publicist Alexei Mateevici (1888-1917):„Să ştiţi,/ De nu veţi ridica/ Din sânul vostru un Prooroc,/ În voi viaţa va seca,/ Zadarnic soarta veţi ruga,/ Căci scoşi veţi fi atunci din joc/ Şi-ţi rămânea făr’de noroc”.În mod evident, în situaţia în care certificatul nostru de muncă pentru trecut a fost pierdut (sau distrus în mod premeditat?), nu rămâne decât, urmând sfatul şi îndemnul profesorului Nicolae Iorga, să ne asumăm un nou solemn angajament de muncă pentru viitor.

 

Sorin Becciu, doctorand ICJP al AȘM,     
Ca și mulți alți tineri născuți în 1991, suntem de aceeași vârstă cu Republica Moldova. Acum, când marcăm 25 de ani de la semnarea Declarației de Independență ne gândim ce am realizat în acești ani. Probabil, constatăm că am devenit un stat al paradoxurilor, un stat în care automobile luxoase de zeci de mii de euro circulă pe străzi fără asfalt sau iluminare, un stat care se laudă cu pământul său roditor, dar care consumă fructe și legume fără gust, provenite din import. Constatăm că în timp ce facultățile de drept și economie ale universităților noastre tirajează pe bandă rulantă posesori de diplomă, nivelul justiției și al economiei noastre este reprezentat de numărul de procese pierdute la CEDO sau prin faptul că o pătrime din economia noastră este bazată pe remitențele bieţilor migranţi.

Recent, am fost în blocul locativ unde am copilărit și am observat că el reprezenta exprimă destinul Republicii Moldova în miniatură temporală. Peste 80% dintre prietenii mei cu care mă jucam în copilărie, au emigrat peste hotare, dacă te inundă vecinul de bloc, nu ai efectiv ce să-i faci, pentru că nu există o autoritate publică, care l-ar pune la respect. Fiecare locatar din blocul cu 16 etaje și-a îngrădit mediul privat, în timp ce spațiul comun degradează. Sunt furate zilnic becurile de pe scara blocului și puțini sunt cei care achită serviciile comunale şi electricitate.

 

Cei 25 de ani de existenţă a Republicii Moldova sau,mai bine zis, de rezistență a Republicii Moldova, în pofida tuturor războaielor fierbinți şi reci, embargourilor şi ameninţărilor nediplomatice, ne-au demonstrat că în vremurile de criză democrația nu este ce mai eficientă metodă. Poate exista oare democație pe un vas care se scufundă? Poate este timpul să ne reîntoarcem privirea la exemplul civilizaţiilor antice, a timpurilor de aur ale antichității? Am ajuns în acest impas pentru că actul guvernării s-a detașat de expertiza comunității științifice.

 

Acum, la 25 de ani de la semnarea Declarației de Independență a Republicii Moldova, le doresc cetățenilor acesteia să conștientizeze trecutul milenar al Neamului nostru, să reconsidere actele de dezmembrare ale teritoriului național la 1775, 1812 și 1940, 1944, 1947, 1990, 1992,să-și reamintească ce au făcut înaintașii noștri -  Burebista, Decebal,  Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare și Ferdinand I  în perioadele grele de cumpănă și să-și reîntoarcă fața către matricea spirituală a neamului nostru. Conștientizând cine suntem, vom ști cu siguranță încotro trebuie să mergem. Strămoșii noștri daci pentru a vindeca o boală mai întâi vindecau sufletul. Așa și noi pentru a vindeca societatea noastră trebuie mai întâi să conștientizăm cine suntem şi care e  spiritualitatea şi cultura noastră autentică.