Ele la fel există în natură. Numai că nu în realitatea exterioară, fizică, ci în cea interioară, psihică, spirituală. Important este să le auzi, să le percepi așa cum nu le înțeleg la acel moment alții. Prin aceasta se caracterizează creația, care este similară cu descoperirea. Muzicianul nu scrie muzică, el o descoperă.

 

Şi, ca exemplu, am relatat „legenda” (reală) a compunerii de către academicianul Eugeniu Doga a fenomenalului Vals din filmul „Gingașa şi tandra mea fiară”. Filmul era gata, toată muzica pentru film era compusă. Lipsea însă numărul muzical principal care trebuia să sonorizeze scena centrală: dansul celor doi protagoniști. Regizorul îi cerea insistent compozitorului muzica respectivă, dar ea… ”nu venea”. Într-o dimineață, maestrul Doga coborâse din apartament ca să cumpere… lapte la alimentară. În timpul ce stătea la coadă și aștepta, din adâncul conștiinței a început pe neașteptate să apară, unul după altul, sunetele unei melodii care tot mai mult lua amploare… Laptele a rămas necumpărat, căci maestrul a alergat repede acasă ca într-un timp scurt să apară pe partitură melodia ”coborâtă” de undeva. Așa a fost ”inventat” Valsul în discuție, devenit celebru. Pe maestru îl vizitase Marea Inspirație, din care apar ca regulă marele descoperiri, de orice gen.

Și acesta este primul aspect al descoperirii în cauză a academicianului Eugeniu Doga, cel de ordin muzical.

 

Căci de el este legat un alt tip de descoperire, cel de ordin psihologic. Or Valsul explorează eul nostru, muzica lui ne ajută să pătrundem în cele mai tainice substraturi ale universului nostru interior, descoperind – ca surpriză ! -  trăiri sufletești despre care nici nu bănuiam că le putem avea și care apar doar în cazul comunicării cu muzica. (Sigmund Freud afirma că nu el a descoperit inconștientul, ci artiștii; el a găsit doar instrumentele științifice de cercetare a acestui substrat abisal al eului).

 

Și o a treia descoperire legată de Valsul în cauză, cea de ordin filosofic, ține de capacitatea noastră de a ne conecta, prin sunetele muzicii, la universul de dincolo de noi înșine, ține de capacitatea de a ajunge la esența noastră, de a ne re-găsi (re-descoperi) pe noi înșine. Or drumul spre muzică e drumul spre sine. Chemarea antică ”Cunoaște-te pe tine însuți” își găsește o aplicare dintre cele mai directe și reale prin conectarea meditativă a ființei noastre la armoniile sunetelor muzicale. Popularitatea acestui formidabil Vals al maestrului Eugeniu Doga ține anume de cuprinderea într-un tot întreg a acestor trei tipuri de descoperiri.

 

Prin ce ne cucerește această muzică? În primul rând, prin frumusețea melodiei de o rară ”sinceritate”. Sunetele parcă ne vorbesc ceva la direct, ceva aparte, fiecăruia din noi. Începându-și discursul printr-o mișcare ascendentă simplă, piesa își deapănă ”povestea vieții” prin fiecare frază muzicală, de fiecare dată tot mai hotărât, ca până la urmă să se dezlănțuie într-un feeric vals de la care ți se întretaie respirația. Vocile acompaniatoare, de sus, pe fundalul unui legănat acompaniament în arpegii clare de ”un-doi-trei”, vin să completeze această atmosferă de o adevărată poveste. E o poveste de dragoste. Căci o astfel de muzică nu poate exprima decât sentimentul celei mai profunde, mai puternice și mai nevinovate iubiri. ”A cânta înseamnă a iubi”, zicea George Enescu. Această expresie a marelui geniu al muzicii românești își găsește reflectarea deplină în acest Vals al maestrului Doga.

 

Fiecare din noi își are preferințele sale muzicale, deseori chiar contrastante, de la unul la altul. Dar în fața acestui Vals nu rezistă, cu siguranță, nimeni. Fiecare din cei care l-au ascultat cel puțin o dată, îl va include neapărat în repertoriul său auditiv. De la copii, tineri, la oameni în etate, de la melomani la profesioniști, de la melancolici la colerici, de la omul de sud la omul de nord, de la Japonia la Portugalia și de la Australia la America – acesta este spațiul uman și geografic peste care răsună această muzică.

 

Valsul a căpătat o răspândire mondială. El este interpretat la cele mai prestigioase manifestări internaționale artistice, sportive și de alt gen. De exemplu, Valsul a creat inegalabila atmosferă de ”poveste de iarnă”  în timpul Olimpiadei de la Sochi. După sunetele Valsului își prezintă programul artistic maeștrii mondiali ai patinajului artistic. Valsul aproape că nu lipsește la concursurile și festivalurile de dans de gală în diferite săli de prestigiu de pe mapamond etc.

 

Creația în discuție a devenit echivalentul numelui Eugeniu Doga. Și nu e vorba că maestrul n-ar avea scrise și alte creații de o inspirație asemănătoare. Dar acest Vals s-a desprins parcă de la sine din creația sa generală pentru a deveni ”emblema”compozitorului.

Iar dacă e să revenim la termenul de ”descoperire”, atunci Valsul din filmul ”Gingașa și tandra mea fiară” ar fi pe drept cuvânt ”descoperirea vieții” compozitorului, ceea ce s-ar numi prin frumosul termen de capo d’opera  - capul operei sale artistice.