Marea Finală Science SLAM Moldova

2016-01-26
 

La 28 ianuarie, ora 18:00, la Cinematograful „Odeon” va avea loc Marea Finală a concursului Science SLAM Moldova. 

Iulia Iaţco, Dorian Furtună, Alexander Işcenco şi Alexandru Gheţan sunt cei patru cercetători şi inovatori care se vor lupta pentru titlul de Cel mai bun slammer 2016.  
 
În doar 10 minute rezervate pentru fiecare concurent veţi afla:
Cum ne va schimba viitorul robotica şi printarea 3D?
Ce mecanisme de funcţionare au microalgele şi cianobacteriile?
Ce impact au avut bolile contagioase asupra Basarabiei interbelice?
De ce moldovenii sunt agresivi?
 
Cine va prezenta în modul cel mai original posibil, simplu, haios, dar şi creativ propriul proiect de inovaţie, va  câştiga trofeul Cel mai bun slammer 2016.  
 
Science SLAM Moldova este un eveniment de promovare a ştiinţei şi inovaţiei din Republica Moldova. Scopul acestuia este de a crea o platformă de comunicare dintre tinerii cercetători şi publicul larg.
 
Concursul este originar din Germania, unde un grup de cercetători au hotărât să înlocuiască discursurile plictisitoare cu prezentări simple, scurte şi distractive despre activităţile ştiinţifice pe care le desfăşoară zi de zi.
 
Proiectul este susţinut financiar de Comisia Europeană în cadrul Programului Cadru HORIZON 2020, GA:2014/346-992,www.h2020.md.
 
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM