Ştiinţă şi inovare: duminică la amiază

2016-01-22
Duminică 24 ianuarie 2016, începând cu ora 12:00, va fi pusă pe post ediţia de rând a emisiunii Ştiinţă şi inovare, iniţiată acum nouă ani de postul de televiziune Moldova 1.
 
În cadrul emisiunii curente va fi prezentat un studiu ştiinţific despre un aspect al migraţiei de muncă, practic nestudiat până acum în Moldova, realizat de dr. Artiom Jucov, asistent universitar la Catedra medicina de familie din cadrul USMF „N. Testemiţanu”.
 
La emisiune participă dr. hab. prof. Olga Tagadiuc, coordonator al Secţiei Ştiinţe Medicale a AŞM, şefă de catedră la USMF „N. Testemiţanu”, dr. Silvia Corlăteanu-Granciuc, secretar ştiinţific al Institutului de Istorie AŞM, coordonatoarea proiectului bilateral moldo-italian „Moldova în contextul civilizaţiei româneşti şi peninsula Italia”, Vlad Gaitur, inginer, şef de tură la Postul TV Publika, care a lucrat în Italia între anii 2004-2008, Olga Coptu, consultant la Ministerul Culturii al RM, aflată în Italia timp de opt ani şi jumătate, iniţial cu scopul de a munci, ulterior absolvind Universitatea Sapienza din Roma,  dr. Iulia Iaţco, cercetător ştiinţific în Laboratorul ficobiotehnologie al Institutului de Microbiologie şi Biotehnologie AŞM, care anul trecut, timp de nouă luni, a activat în calitate de şefă a Oficiului Republicii Moldova pentru Ştiinţă şi Tehnologie la Bruxelles şi dr. hab. Constantin Matei, profesor la ASEM, specialist în demografia populaţiei.
 
Emisiunea va fi difuzată în reluare marţi, 26 ianuarie 2016, începând cu ora 5:30 şi vineri, 29 ianuarie 2016, ora 10:35. 
 
Profil de savant: sâmbătă seara
Sâmbătă, 30 ianuarie 2016, ora 20:40, va fi difuzată emisiunea „Profil de savant”, în care academicianul Valeriu Canţer, preşedintele CNAA, îşi expune reflecţiile asupra rolului ştiinţei în societate şi asupra situaţiei politice din ţară.
 
Arhiva emisiunilor „Ştiinţă şi inovare”, „Profil de savant” poate fi accesată pe site-ul Companiei „Teleradio-Moldova”   http://www.trm.md/ro/tv-emisiuni  

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM