Anul 2016 – An jubiliar pentru Academia de Ştiinţe a Moldovei şi comunitatea ştiinţifică

2016-01-06

 A mai trecut un an. Un an cu bune şi mai puţin bune, cu realizări şi regrete, cu împliniri şi eşecuri, un an cu trăiri intense pentru unii, un an plin de semnificaţii pentru alţii. Aşa sau altfel, anul 2015 a plecat în istorie, dar nu oarecum. Cu certitudine, pentru comunitatea academică, anul 2015 a fost unul plin de realizări, dar şi de provocări şi oportunităţi.

Care anume a fost ecoul activităţii ştiinţifice, cât de prolific a fost 2015 pentru cercetători, ce aprecieri le-a adus acest sfârşit de an, cu ce aer a respirat spaţiul spiritual, ce evenimente memorabile au trăit oamenii de ştiinţă, dar şi ce griji îi copleşesc, ce provocări şi aşteptări au de la 2016, ce le va servi drept sursă de inspiraţie în anul care vine, ce împliniri şi bucurii va scoate la iveală anul viitor, ce semne de întrebare urmează a mai fi scoase în anul ştiinţific 2016, ce proiecte temerare are Academia de Ştiinţe pentru 2016, a încercat să afle Centrul Media al AŞM,  dintr-o „anchetă”, pe care o realizează tradiţional, la fiecare sfârşit de an.
 
Consemnare: Eugenia Tofan

 
Academicianul Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei
Anul 2015 a fost un an plin de încercări şi provocări pentru comunitatea ştiinţifică, pe care le-am depăşit prin dialog, unitate şi consolidare. Prin activitate prodigioasă, atât de cercetare fundamentală şi aplicativă, cât şi de administrare a domeniului ştiinţei, am reuşit să producem rezultate valoroase, în special, pe arena europeană, prin asocierea la Programul comunitar Orizont 2020, unde am înregistrat o performanţă deosebită. Ca să deschid un pic parantezele, voi menţiona că în 2015, au fost depuse 130 de propuneri de proiecte, dintre care 15 au fost câştigate, inclusiv, un proiect în care Republica Moldova deţine rolul de coordonare. În susţinerea celor relatate, voi preciza că performanţa ştiinţei din Moldova în cadrul Orizont 2020 o depăşeşte pe cea din Armenia şi Georgia de două ori, Belarus - de trei ori, Ucraina - de patru ori, iar pe cea din Azerbaidjan - de 13 ori.
La nivel naţional, mai multe rezultate şi-au găsit implementare, randamentul cărora, sperăm, va produce un impact vizibil pentru dezvoltarea societăţii. În acest sens, amintesc, că în 2015 a fost lansat în premieră, proiectul de autoclavare a deşeurilor medicale infecţioase. Uzina experimentală, permite neutralizarea la temperaturi înalte, fără pericol de infectare şi fără a aduce prejudicii mediului, seringi, perfuzii, tifoane, vată, precum şi alte consumabile medicale de unică folosinţă care au fost în contact cu sângele. O altă realizare importantă aş considera-o implementarea tehnologiei pentru producerea uleiului din seminţe de struguri. Acest ulei poartă numele „Akademos” şi deţine proprietăţi dietetice de excepţie. O realizare personală, pe care aş dori s-o menţionez la capitolul respectiv, este lansarea Tratatului „Managementul Academic” - cercetare la care am lucrat ultimii trei ani şi care, actualmente, constituie cel mai comprehensiv tratat ştiinţific de management academic din Republica Moldova. În cadrul cercetării, am conlucrat cu dr. Ion Petrescu, Braşov, România, Doctor Honoris Causa al Academiei de Studii Economice a Moldovei şi Membru de Onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
Petru 2016, ne propunem să realizăm una din cele mai importante acţiuni pentru comunitatea ştiinţifică – reformarea domeniului ştiinţei şi inovării. Impulsionaţi de interacţiunea cu Spaţiul European de Cercetare, Academia de Ştiinţe a consolidat parcursul reformator, iniţiat în 2004, antrenând în acest proces întreaga comunitate ştiinţifică naţională şi internaţională. Am fost consecvenţi şi am pregătit mai multe acţiuni pe care le-am promovat în ultimul deceniu, ce vizează îmbunătăţirea sistemului naţional de cercetare-inovare. Finalitatea acestor acţiuni este lansarea noului proiect de reformă, elaborat de către oamenii de ştiinţă şi în beneficiul acestora. Ne propunem reformarea comunităţii ştiinţifice nu numai de dragul unei administrări bune, dar, în primul rând, pentru cercetători. Ei trebuie să simtă o grijă faţă de statutul său şi munca pe care o înfăptuiesc zilnic, să simtă că pentru ei se creează condiţii esenţiale ca să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a ţării noastre.
Cu titlu special, aş vrea să specific, ca anul 2016 va fi unul aniversar pentru comunitatea ştiinţifică academică, mai exact, om marca  aniversarea a 70-a de la crearea primelor instituţii de cercetare ale AŞM şi a 55-a de la inaugurarea şi fondarea Academiei de Ştiinţe a Moldovei. În acest context, Academia de Ştiinţe pregăteşte un program amplu de organizare a unui ciclu de manifestări  ştiinţifice, şedinţe festive, lansări de carte academică, diverse inaugurări , dar vom avea şi câteva surprize, pe care, deocamdată, nu le dezvăluim.
 
Profit de acest frumos prilej şi vreau să urez tuturor oamenilor de ştiinţă ca în 2016, să-ţi realizeze pe deplin potenţialul său intelectual, să producă rezultate valoroase pentru ca ţara noastră să se dezvolte şi, în acest mod, să păşim pe un făgaş nou de calitate a vieţii în Republica Moldova. Aceste rezultate să se bucure de aprecierea autorităţilor publice şi a societăţii care ar susţine excelenţa ştiinţifică, care, eminamente, ar conduce, pe calea integrării europene, la performanţele unei veritabile ţări europene.
 
 Academicianul Ion Tighineanu, prim-vicepreşedinte al AŞM
Tradiţional, la hotarul dintre ani, găsim timp pentru reflecţii. Anul 2015, An Internaţional al Luminii şi al Solului, a fost destul de rodnic pentru activitatea ştiinţifică. Savanţii noştri au realizat zeci de elaborări cu implementări concrete, au publicat cca 300 de lucrări ştiinţifice în reviste cu factor de impact, au câştigat 15 granturi graţie la 130 de proiecte trimise la Bruxelles în cadrul Programului Orizont-2020. Deci, vizibilitatea instituţiilor şi cercetătorilor noştri în lume a crescut considerabil.
Referitor la activitatea mea, pot menţiona că împreună cu echipa pe care am onoarea să o conduc, am elaborat o nanotehnologie nouă, aşa-numita „electrodepunere prin salturi” şi un nanomaterial hibrid nou, constituit din reţele grafitice ornamentate cu nanoparticule din nitrură de galiu, ambele elaborări fiind apreciate de portalul NanoTechWeb.org din Londra ca realizări importante pentru aplicaţii în biomedicină. Am fost preşedinte al unei conferinţe multidisciplinare în domeniul nanotehnologiilor, organizată de Societatea Internaţională pentru Optică şi Fotonică la Barcelona, Spania, precum şi copreşedinte al ediţiei a 3-ea a Conferinţei Internaţionale în Nanotehnologii şi Inginerie Biomedicală, care a reunit la Chişinău experţi din de 22 ţări ale lumii. În contextul acestui for cu rezonanţă, în premieră am reuşit să organizăm o Şcoală de toamnă moldo-japoneză în domeniul nanotehnologiilor. Sunt fericit că rezultatele activităţii mele au fost înalt apreciate de comunitatea ştiinţifică internaţională – la finele anului 2015 am fost ales Membru de Onoare al Academiei Române, mi-a fost acordat titlul de Doctor de Onoare al Institutului Unificat de Cercetări Nucleare din Dubna şi am devenit membru senior al Societăţii Internaţionale pentru Optică şi Fotonică.
 
Anul ce vine va fi decisiv în ceea ce priveşte promovarea reformelor în cercetare-inovare. Este extrem de important ca schimbările să creeze condiţii mai bune pentru dezvoltarea ştiinţei autohtone şi în rezultat sfera cercetării să devina atractivă pentru tineri. Sper la consolidarea în continuare a comunităţii ştiinţifice din ţara noastră pentru a atinge o integrare mai eficientă în spaţiul european de cercetare şi, ca urmare, o participare mai activă a savanţilor noştri la programele comunitare. Râvnesc la salturi importante în domenii ştiinţifice interdisciplinare, inclusiv în domeniul nanotehnologiilor, care ar aduce contribuţii consistente atât la dezvoltarea ştiinţei, cât şi a economiei ţării noastre. Succesul poate fi atins numai prin consolidare şi interacţiuni sinergetice ale cercetătorilor, indiferent de domeniu sau apartenenţa departamentală. Împreună suntem o forţă, împreună vom reuşi! La Mulţi Ani!     
 
 Academicianul Eugen Doga
În anul 2015 am avut mai multe realizări, inclusiv concerte, atât în ţară, cât şi peste hotare. O realizare, pe care o pot considera de suflet, a fost la sfârşitul acestui an. Cu prilejul Sărbătorilor de Iarnă, am reuşit să pun în aplicare un vis mai vechi de-al meu. Am susţinut la Academia de Ştiinţe un recital muzical, care este o formulă, poate, mai inedită de dare de seamă, în prezenţa colegilor mei, a activităţii mele, în calitate de membru titular al forului ştiinţific suprem. M-am exprimat muzical asupra problemelor cotidiene, sentimentelor şi trăirilor pe care le avem astăzi.
 
Visul meu suprem în anul 2016 este să punem în scenă, la Teatrul de Operă „Dialogul de dragoste” Mihai Eminescu-Veronica Micle. Cât priveşte strada care îmi poartă numele, încă nu am văzut-o, dar am proiecte frumoase acolo, nu le dezvălui, deocamdată, dar ceea ce Vă pot spune, e că va fi un centru spiritual.            

 Mem. cor. Tudor Lupaşcu, directorul Institutului de Chimie al AŞM
În anul 2015, Institutul de Chimie a efectuat cercetări în cadrul mai multor proiecte, inclusiv: 8 proiecte instituţionale (2 fundamentale şi 6 aplicative); 2 proiecte din cadrul Programului de Stat; 5 proiecte bilaterale; 3 proiecte internaţionale (PC7, SCOPES, ORIZONT 2020, Conectarea Centrelor de Excelenţă din RM la Infrastructura de Cercetare Europeană). Pe parcursul anului au fost publicate în total 252 lucrări ştiinţifice, inclusiv monografii în ediţii internaţionale, culegeri de lucrări practice pentru studenţi, 96 articole, inclusiv 29 în reviste cu factor de impact etc. Un lucru îmbucurător e şi faptul că cercetătorii institutului au obţinut 19 brevete de invenţie, 12 hotărâri pozitive şi depuse 8 cereri de brevet. Invenţiile au fost prezentate la 5 expoziţii naţionale şi internaţionale, unde au fost menţionate cu 10 medalii de aur, 5 medalii de argint, 4 medalii de bronz, 15 Diplome de menţiune, Premiul Special, Cupa de Aur,Certificat de apreciere, Premiul Guvernului „Cel mai dotat inventator al anului 2015”  (m.c. T. Lupaşcu), Trofeul „Cea mai bună invenţie creată de o femeie inovator” (dr. hab. A. Arîcu)).
De remarcat că, în anul 2015 au fost realizate 3 testări în practică, implicit: au fost efectuate experimente privind eficacitatea preparatelor Enoxil, Trifenamid şi Coditiaz la plantele legumicole (în comun cu Institutul Transnistrean de Cercetare a Agriculturii); au fost efectuate testări preclinice ale compuşilor noi din grupul derivaţilor oxadiazolului cu proprietăţi antituberculoase (în Laboratorul de Evaluare Preclinică şi Clinică a Medicamentelor al Centrului Ştiinţific în Domeniul Medicamentului din USMF „Nicolae Testemiţanu”); a u fost efectuate testări ale compuşilor organici biologic activi noi cu activitate bacteriostatică faţă de M. tuberculosis (Laboratorul Microbiologie şi Morfologie al Institutului de Ftiziopneumologie).
 
Institutul de Chimie a fost organizatorul celei de-aXVIII-a Conferinţe Internaţionale „Physical Methods in Coordination and Supramolecular Chemistry” dedicate memoriei acad. C. Turtă şi mem. cor. M. Revenco.
 
În 2016 ne propunem să continuăm cu acelaşi elan cercetările în cadrul proiectelor, să obţinem rezultate la fel de bune sau, poate şi mai bune decât în anul care s-a scurs, să asigurăm şi să promovăm susţinerea tezelor de doctor şi doctor habilitat, într-un cuvânt, să muncim, să ne dedicăm activităţii alese şi să fim utili ţării.
  
Dar.hab., prof. Valeriu Сuşnir, directorul Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al AŞM     
Ajunşi la finele anului 2015, făcând o privire înapoi, în tablou apar realizările noastre, care au fost nu puţine. Dacă ar fi să sumez toate realizările, înregistrate pe parcursul anului, aş pune accentul pe câteva lucruri importante în opinia mea. În primul rând, am reuşit să creăm o entitate care are în vizor securitatea naţională - Centrul de cercetări strategice. O altă realizare a fost crearea Laboratorului care se axează pe studiul de opinii, direcţionat preponderent spre cercetarea situaţiei politice, sociale şi economice din Republica Moldova. În acest context, ţin să menţionez faptul că am realizat împreună cu colegii câteva studii foarte importante şi interesante deopotrivă şi mă refer, în primul rând, la Studiul lansat în iulie curent, studiu ce efectua analiza situaţiei politice şi economice din Republica Moldova. Un alt studiu, nu mai puţin important a fost cel din decembrie care se referea la modernizarea sistemului politic. Bineînţeles, în contextul situaţiei actuale din ţară, crizelor care au avut şi au loc până în prezent, fonul general a afectat oarecum şi activitatea de cercetare a institutului nostru. Drept consecinţă, n-am reuşit să publicăm anumite rezultate.
 
Sperăm că anul care vine va fi mai favorabil atât pentru institut, cât şi pentru Academia de Ştiinţe, în general. De la noul an aşteptăm ca actul guvernării să sporească în calitate şi Guvernul să favorizeze cu adevărat dezvoltarea ţării, să nu fie un impediment şi un generator de noi crize. Într-o altă ordine de idei, ne dorim un buget mai puţin auster, favorabil şi corespunzător activităţilor de cercetare, astfel încât să reuşim să canalizăm şi să orientăm cercetările noastre la necesităţile ţării, iar instituţia noastră să rămână una de referinţă atunci când vorbim de sistemul juridic şi politic al Republicii Moldova.          

 Dr.hab., prof. Victor Moraru, coordonator al Secţiei ştiinţe sociale şi economice a AŞM
Întotdeauna la sfârşit de an venim cu anumite realizări şi lucruri neîmplinite şi totdeauna un An Nou este un hotar între ceea ce ai împlinit şi ceea ce urmează se să întâmple, iar gândurile la sfârşit de an sunt întotdeauna bune şi speranţele mari, încrederea în împlinirile noi şi optimism care trebuie să ne domine.         
Am ceva deosebit în planul de activitate pentru 2016 - vreo patru cărţi pe masă care trebuie să le definitivez şi să vadă lumina tiparului. Aş dori să le aduc la cunoştinţa societăţii, comunităţii ştiinţifice şi colegilor mei atât din ţară, cât şi de  peste hotare.     
 
Dr. Constantin Manolache, director al Instituţiei Publice Biblioteca Ştiinţifică Centrală „A. Lupan (Institut) a AŞM  
 Anul 2015, de la care ne luăm rămas bun, este un an al lucrului făcut cu dăruire de sine. A fost un an al consolidării noului nostru colectiv, care s-a format prin fuziunea Institutului de Studii Enciclopedice cu Biblioteca Ştiinţifică Centrală. A fost un an, în care au fost puse mari sarcini, planuri şi idei, pe care le-am realizat. Şi când spun aceasta, am în vedere cărţile pe care Instituţia Publică Biblioteca Ştiinţifică Centrală „A. Lupan (Institut) a AŞM le face, drept urmare a cercetărilor enciclopedice, alte cercetări pe care le-am început. Totodată, ţin să specific şi faptul că anul acesta a fost anul acreditării institutului în domeniul istoriei ştiinţei, anul acesta am iniţiat toate procedurile pentru ca Institutul să devină instituţie organizatoare de doctorat. Astfel, încheiem anul 2015 cu realizări care ne bucură şi, totodată, cu senzaţia că am fi putut face şi mai multe, dar le vom face în anul care vine.        
 
Dr. hab. prof. Grigore Zapuhlah, directorul Institutului de Neurologie şi Neurochirurgie
Anul 2015 a fost unul interesant şi plin de surprize. Unele dintre speranţe nu s-au împlinit, altele au întrecut orice aşteptări. În plan profesional am obţinut o poziţie care îmi dă anumite pârghii mai puternice de intervenţie în mecanismele dezvoltării Institutului de Neurologie şi Neurochirurgie.
 
In Anul Nou 2016 sper să materializez aceste oportunităţi, cu ajutorul organelor de resort. Dezvoltarea tehnico-materială a institutului este prerogativa de bază a activităţii mele. Avem pentru realizarea acestor deziderate o echipă echilibrată, formată din specialişti experimentaţi, dar şi tineri, doctori şcoliţi în SUA, Germania, Japonia, Rusia etc.

Dr. habilitat, prof. univ. Ion Gagim, rector al Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi
Acest an l-am încheiat cu trăiri şi emoţii duale. În primul rând, pe plan social, mai puţin vesele. Am impresia că trăim experienţa lui Sisif, tot urcăm piatra în sus şi ea cade. Sub aspect material, aceasta nu este o realizare, pentru că nu ne-am propus să ducem piatra în vârful muntelui, dar în plan psihologic este o realizare, pentru că este o experienţă de viaţă şi noi învăţăm. Ne consolidăm spiritul prin aceasta şi învățăm a gândi, învăţăm unde sunt greşelile fundamentale.  Avem de învăţat încă multe şi în anul 2016. Eu sper că se va produce o ruptură în acest sens. În plan profesional, domeniul pe care îl reprezint - filozofia  şi psihologia muzicii, fiind şi decan de facultate, am avut realizări foarte frumoase împreună cu colegii mei. Facultatea noastră s-a situat în topul universităţilor cu realizări foarte frumoase în domeniul de activitate profesională. Am publicat o monografie, intitulată „Fenomenul muzical Gheorghe Mustea”, în care am pus atâta suflet. Lucrarea este despre maestrul Gheorghe Mustea, dar în acelaşi timp este şi despre noi, despre neamul nostru, pământul nostru, plaiul nostru, esenţa spirituală a noastră care este de natură artistică, poetică şi muzicală.  Aceştia suntem noi, acesta e aurul pe care îl are Moldova noastră - spiritualitatea.
 
În plan personal, m-am aventurat într-o competiţie la postul de rector al Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, pe care o reprezint şi unde activez o perioadă de peste 30 de ani. Am câştigat această competiţie, comunitatea universitară a preferat să mă aleagă pe mine, motiv pentru care îi mulţumesc frumos. Am zis, însă, că a câştiga nu este punctul culminant. Punctul culminant este a doua zi, când îţi pui în spate instituţia şi trebuie să ai responsabilitatea să o duci undeva.
 
De aceea, 2016 va fi pentru mine un an responsabil, deşi nu mă sperie absolut deloc, pentru că am experienţă. Cunosc universitatea, cunosc domeniul universitar din tălpi până în creştet, am fost lector, şef de catedră, decan, prorector pentru ştiință, secretar ştiinţific al senatului, membru al biroului senatului etc., fapt ce îmi va ajuta să dirijez cu bine Universitatea din Bălţi care este o universitate deosebită. Vom încerca să menţinem pe această linie de plutire, cu această imagine care s-a creat în cei 70 de ani ai ei, deci, cu speranţă şi optimism. Dacă există greutăţi, ele sunt, în primul rând, în mintea noastră, pentru că în viaţa fizică putem depăşi orice greutate. Privim cu lumină în viitor, pentru că viaţa este dată. Să o trăim frumos orice s-ar întâmpla.