2015 a fost un an de încercări şi realizări pentru comunitatea ştiinţifică din Republica Moldova.
Cele mai importante succese au fost înregistrate în cadrul proiectelor europene, dar şi în cele naţionale, la care au participat cercetătorii din diferite domenii. Toate au fost orientate spre dezvoltarea unei societăţi bazate pe cunoaştere, dar şi în ideea de a contribui la refacerea economiei naţionale.
Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei (AŞM), Gheorghe Duca, a făcut totalurile şi a spus care sunt priorităţile pentru 2016:
„Pentru 2016 trebuie să realizăm principala problemă, să reformăm comunitatea ştiinţifică, nu numai de dragul unei administrări bune, dar în primul rând pentru cercetători. Vreau să doresc colegilor mei din cercetare să realizeze planurile pe care şi le-au pus, pentru ca ţara noastră să se dezvolte mai bine şi vreau ca noi să păşim pe un făgaş pozitiv, să avem un Guvern, să avem o bună societate care ar susţine dezvoltarea şi noi am porni pe calea integrării europene, ca să devenim performanţi ca ţările europene”, a declarat Gheorghe Duca.
Sursa: FlacăraTV.md
|