Preşedintele AŞM le-a urat La Mulţi Ani colaboratorilor

2015-12-31
 
Cu ocazia Sărbătorilor de Iarna, sfârşitului de an 2015, dar şi intrarea într-un Nou An, preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca a felicitat, la 31 decembrie,  colaboratorii din cadrul Aparatului, acadaemicienii-coordonatori ai AŞM, secretarii ştiinţifici, adresându-le cele mai calde urări de bine şi împliniri.
 
Preşedintele AŞM a făcut retrospectiva anului ştiinţific 2015, evidenţiind succesele  cele mai relevante ale comunităţii ştiinţifice care au marcat anul, dar şi provocările cu care s-a confruntat elita oamenilor de ştiinţă. Academicianul a apreciat efortul celor care au demonstrat constant deschidere pentru valorile autentice şi au oferit, ori de câte ori a fost necesar, soluţii marilor provocări ale timpului, păstrând, în acelaşi timp, verticalitatea, identitatea spirituală, consecvenţa, dar şi spiritul academic.
 
Preşedintele Duca le-a dorit colaboratorilor ca Anul 2016 să fie unul cu semne bune, să aducă tuturor armonie, împăcare, prosperitate şi noi speranţe. Totodată, academicianul i-a îndemnat să fie şi în anul care vine un nou exemplu de rezistenţă şi demnitate, să fie încrezători în propria putere şi în puterea cunoştinţelor pe care le produce şi asta pentru a putea  oferi certitudinea zilei de mâine şi a crea un viitor demn pentru noi şi pentru urmaşii noştri.
 
O cupă de şampanie, o poză comună şi un La Mulţi Ani! au încheiat ultima zi din anul 2015.

Galerie foto
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM