Institutul de Pedologie, Agrochimie şi Protecţie a Solului (IPAPS) „Nicolae Dimo” a găzduit, la 4 decembrie 2015, Seminarul Ştiinţifico-Practic „Solul Republicii Moldova – principala resursă naturală a țării: probleme şi perspective”. Evenimentul a fost dedicat Anului Internaţional al Solului – 2015.
La deschiderea lucrărilor Seminarului au fost prezenţi vicepreşedintele AŞM, m.c. Ion Guceac, ministrul şi viceministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ion Sula şi, respectiv, Vladimir Loghin, acad. Boris Gaina, academician-coordonator al Secţiei ştiinţe agricole a AŞM, reprezentanţi ai Ministerului Mediului, unor Agenţii cu tangenţă în activitate, mediului academic, universitar.
Dr. Iurie Moşoi, director IPAPS „N. Dimo” a salutat asistenţa, adresând felicitări tuturor celor care, prin activitatea lor cotidiană, promovează consecvent politici şi acţiuni eficiente pentru un management durabil şi de protecţie a resurselor de sol.
Participanţii la întrunire au fost salutaţi de vicepreşedintele AŞM m.c., Ion Guceac, care a transmis un mesaj din partea conducerii Academiei, Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică. Vicepreşedintele Guceac a apreciat faptul că Institutul, care ocupă un loc important în cadrul organizaţiilor din sfera cercetării-dezvoltării are curajul să organizeze un atare eveniment, în pofida situaţiei deloc simple în care se află ţara noastră, în special, domeniul cercetării, exprimând convingerea că impactul acestuia va fi pe potriva implicării şi aşteptărilor. Pornind de la faptul că, criza politică, în care se află ţara care, de fapt, generează dificultăţi şi de altă natură şi care, în mod direct sau indirect, afectează şi bunăstarea social-economică a societăţii, m.c. Guceac a subliniat că sfera ştiinţei şi inovării se află într-un continuu proces de reformare. Folosind acest prilej, a făcut un apel către toţi cei prezenţi să se includă plenar în acest proces, astfel încât împreună cu partenerii, în special, cu Ministerul Agriculturii, să se reuşească menţinerea realizărilor performante în acest domeniu şi să fie asigurată o evoluţie în sistemul de administrare al acestui domeniu important pentru ţară noastră. În continuarea acestui raţionament, vicepreşedintele Guceac a reiterat faptul că Academia de Ştiinţe a acordat mereu sprijinul necesar şi va fi permanent alături de aspiraţiile şi problemele cu care se confruntă colectivul instituţiei. Domnia Sa a mulţumit pentru eforturile întreprinse în vederea realizării unor cercetări ştiinţifice performante, dar mai ales, pentru impactul acestora asupra situaţiei reale din acest domeniu.
Ion Sulă, Minisrul Agriculturii şi Industriei Alimentare a Republicii Moldova a exprimat onoarea de a participa la eveniment, aceasta fiind, de altfel, şi prima sa vizită la Institut. Mai mult decât atât, i-a făcut o deosebită plăcere să fie alături în această zi semnificativă, de cei care îşi dedică întreaga activitate studierii şi protecţiei solului, cea mai mare bogăţie a ţării. În contextul faptului că anul 2015 este declarat Anul Solului la nivel mondial, oficialul a exprimat speranţa că în cadrul seminarului vor fi lansate mai multe propuneri şi vor fi trasate concluziile necesare, astfel încât, împreună cu Ministerul Agriculturii, producătorii agricoli, fermierii, cu fiecare cetăţean în parte să fie implementate acele politici la nivel de ţară, care ar face posibil ca această resursă naturală să rămână cea de bază a ţării.
Academicianul Boris Gaina, academician-coordonator al Secţiei ştiinţe agricole a AŞM a mulţumit tuturor celor prezenţi la acest important eveniment care elucidează o tematică atât de importantă şi de actuală nu doar pentru ţara noastră, ci şi pentru întreaga umanitate, iar prezenţa oficialilor de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare certifică acest lucru. Referindu-se la grija, interesul, responsabilităţile pe care trebuie să le aibă Guvernul, ţara vizavi de problema solului, academicianul a semnalat existenţa unor probleme foarte serioase în acest domeniu, remarcând faptul că toţi obişnuiesc să spună că „solul este bogăţia noastră”, însă nu toţi înţeleg că această bogăţie nu este valorificată pe deplin. Totuşi, acad. Gaina a exprimat speranţa că agenda şi tematica întrunirii este una foarte bine structurată, de la resurse până la perspectiva cercetărilor, astfel încât, la o bună parte din întrebări se vor găsi soluţii relevante care se vor face auzite.
În cadrul sesiunii de comunicări ştiinţifice, dr. Iurie Moşoi, a prezentat un raport, în care s-a referit la resursele de sol şi managementul funciar al Republicii Moldova. Raportorul şi-a început prezentare prin a sublinia motivaţia globală şi aspectul local – Anul Solului 2015, menţionând funcţia solului în biosferă, relaţia biosferă-om, necesitatea elaborării unui nou Cod Funciar funcţional, reexaminarea legislaţiei funciare. Totodată, în prezentare a fost expus sistemul informaţional al terenurilor destinate agriculturii, măsurile de protecţie, amplasarea punctelor de monitoring, raţionalizarea cercetării ştiinţifice pedologice, inclusiv asigurarea ştiinţifică a strategiei de dezvoltare a sectorului agroalimentar şi mediu etc.
Acad. Andrei Ursu a vorbit despre savantul Nicolae Dimo, cel care a pus bazele organizaţionale şi instituționale a pedologiei în republică, a organizat catedre şi direcţii de cercetare. Acad. Ursu a exprimat, totodată, speranţa că propunerile şi recomandările înaintate de savanţi în cadrul seminarului, vor fi auzite în sfârşit de autorităţi şi vor fi întreprinse măsurile necesare, inclusiv de identificare a soluţiilor la problema pe care specialiştii o consideră astăzi una foarte importantă şi îngrijorătoare privind utilizarea raţională a solului.
Vorbind despre importanța forului pentru protecţia solului, dr. hab. Alexei Gumaniuc, Institutul de Cercetări Ştiinţifice în domeniul agriculturii din or. Tiraspol, a spus că şi cei din stânga Nistrului au trecut pregătirea profesională la distinşi specialişti de la Chişinău, menţionând, în context, colaborarea pe care o are instituţia tiraspoleană cu Institutul de Pedologie. „Suntem pedologi de specialitate şi permanent suntem preocupaţi de menţinerea fertilităţii solului, de restabilirea proprietăţilor fizice, chimice ale solului”, a subliniat specialistul, relevând că astăzi problema majoră care sta în faţa specialiştilor este de a opri degradarea solurilor.
Seminarul a inclus o serie de comunicări în expunerea dr. conf. Iurii Rozloga: Sistemul Geoinformaţional pedologic – suport pentru agricultura durabilă şi protecţia mediului; dr. conf. Vladimir Filipciuc: Solurile fondului ameliorativ; dr.conf. Vasile Lungu: Deservirea agrochimică – verigă importantă în obţinerea recoltelor scontate; dr. hab, prof. Valerian Cerbari: Remedierea şi păstrarea pe termen lung a calităţii solurilor; dr. conf. Ecaterina Kuharuk: Eroziunea solului: Starea actuală și monitoring-ul; dr. conf. Gheorghe Jigău: Concept de program național ”Managementul durabil al resurselor de so; dr. Iulia Corman: Inventarierea transfrontalieră a terenurilor degradate (r-l Criuleni; dr. conf. Tamara Leah: Perspectiva cercetărilor ştiinţifice şi activităţilor practice în domeniul pedologiei, agrochimiei şi protecţiei solurilor.
La finele întrunirii, participanţii au adoptat o Hotărâre, în care şi-au exprimat îngrijorarea vizavi de amploarea şi consecinţele negative economice şi ecologice a proceselor de degradare a solului, care reprezintă unica bogăţie naturală a ţării. Preocupaţi de starea actuală a Fondului Funciar, nivelul scăzut al capacităţii de producţie a solului, specialiştii au trasat un complex de măsuri de stopare a degradării şi de sporire a fertilităţii solurilor. Totodată, Seminarul ştiinţifico-practic consideră oportună necesitatea elaborării și adoptării unei Legi a Solului şi a unei noi redacţii a Codului Funciar.
Evenimentul este organizat de Academia de Științe a Moldovei, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a RM, Institutul de Pedologie, Agrochimie și Protecție a Solului „Nicolae Dimo”, Societatea Naţională a Moldovei de Ştiinţa Solului.
Galerie foto
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM
|