(30.08.1936 - 11.11.2015)
La 11 noiembrie 2015 s-a stins din viaţă academicianul Simion TOMA, doctor habilitat în ştiinţe agricole, profesor universitar, savant în domeniul agrochimiei şi fiziologia nutriţiei minerale a plantelor. Institutul de Genetică, Fiziologie şi Protecţie a Plantelor al ASM, comunitatea ştiinţifică a pierdut un savant onorabil, un coleg şi un prieten.
Academicianul Simion TOMA s-a născut la 30 august 1936 pe atunci s.Mârzaci, actualmente r. Orhei. Calea vieţii în lumea ştiinţei tânărul Simion Toma a început-o de la porţile Colegiului Agricol din s. Cucuruzeni, r. Orhei în anii 1950-1954, trecând apoi, în perioada 1954-1959, prin forjeria Institutului Agricol din Chişinău (astăzi – Universitatea Agrară de Stat din Moldova). Cu 50 de ani în urmă, ca tânăr cercetător, şi-a asumat o misiune captivantă şi nobilă – cea de a decripta tainele interacţiunii lumii vegetale cu solul la lumina Soarelui. Timp de peste jumătate de secol, cercetătorul de cel mai înalt grad al ştiinţei agricole din R. Moldova a studiat interacţiunea intimă între pământ şi regnul vegetal ce aparţine plantelor cultivate. Activitatea sa a fost remarcată şi de oficialităţile acelor timpuri, dar şi actuale şi de cele mai titrate instituţii ştiinţifice naţionale şi de peste hotarele ţării. Dovadă sunt şi înaltele funcţii ştiinţifice şi manageriale deţinute de savant în ultimii 40 de ani.
Acad. Simion Toma a făcut parte din generaţia de cercetători, formată în deceniile V-VI ale secolului al XX-lea, care, venind pe tărâmul cercetării, a configurat reperele de formatare a ştiinţei autohtone. Calitatea umană, cât şi cea profesionala a „întemeietorilor" au constituit garanţia succesului: respectul faţă de muncă, zelul nepotolit pentru cunoaştere şi progres, devotamentul cu care era slujită cercetarea şi răspunderea pentru a propaga ştiinţa şi a face educaţie universitară de valoare. Drept urmare firească a acestor eforturi şi a devotamentului celor implicaţi a fost ctitoria unui spectru întreg de laboratoare de cercetare, orientate în cazul dat al cercetării agrare spre soluţionarea problemelor cu care se confruntă agricultura modernă. Acad. Simion Toma a fost preocupat de efectele secetei, arşiţei, cuplate cu inundaţii catastrofale. Anume pe acest segment şi-a orientat investigaţiile în ultimii ani.
Domnia Sa şi-a început calea spre olimpul academic la Catedra de agrochimie a Universităţii Agrare de Stat din Moldova, cunoscând toate treptele urcuşului pe scara ierarhică: asistent, conferenţiar, ulterior – profesor universitar. Rezultatele remarcabile ale activităţii sale ştiinţifice, precum şi a celei didactice, realizate concomitent în cadrul Alma Mater, s-au soldat cu atribuirea gradului superior de calificare ştiinţifică – doctor habilitat, la vârsta de doar 37 ani. Rămâne a fi pentru zeci de generaţii de tineri, unul dintre cei mai valoroşi mentori pe care i-a avut catedra şi Universitatea.
Din anul 1978 intră pe porţile Academiei de Ştiinţe a Moldovei, plămădindu-şi cercetarea agronomică în cadrul Institutului de Fiziologie a Plantelor. Competenţa profesională, rezultatele ştiinţifice obţinute de o înaltă valoare teoretică şi aplicativă, au fost recunoscute de colegii de breaslă, acordându-i-se în anul 1978 titlul onorific de membru corespondent, iar în anul 1981 – de membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, la vârsta de 46 de ani, plasându-se, astfel, printre cei mai tineri academicieni în istoria instituţiei menţionate şi a domeniului de cercetare. După promovarea în forul naţional academic este ales vicepreşedinte, academician coordonator al Secţiei de Știinţe Agricole, director al Institutului de Fiziologie a Plantelor şi, astfel, pe parcursul a mai bine de trei decenii, aduce o substanţială contribuţie în „blazonarea" AŞM.
Relevanţa cercetărilor realizate este confirmată de cele 55 brevete de invenţii, 18 monografii şi broşuri pentru utilizatori, care se numără printre cele peste 800 de lucrări ştiinţifice publicate de-a lungul anilor de activitate fructuoasă. Relevanţa rezultatelor obţinute este confirmată de 56 medalii de aur, argint şi bronz, obţinute la saloanele naţionale şi internaţionale ale deţinătorilor de brevete şi patente, desfăşurate în URSS, Republica Moldova, SUA, Republica Populară Chineză, Regatul Belgiei, România, Federaţia Rusă, Elveţia, Republica Coreea etc.
Vizibilitatea şi recunoaşterea naţională şi internaţională a investigaţiilor întreprinse privind mecanismele fiziologice şi biochimice de creştere a rezistenţei plantelor la acţiunea factorilor stresogeni, elaborarea principiilor de optimizare a nutriţiei minerale a plantelor de cultură, precum şi a celor de majorare a productivităţii prin metode ecologic inofensive este certă şi de netăgăduit. Cu atare carte de vizită impresionantă este firească acordarea calităţii de membru al unui şir de societăţi ştiinţifice în domeniu din ţară şi de peste hotare şi a mai multor distincţii şi titluri, printre care : „Ordinul Republicii”, ordinele„Drapelul Roşu de Muncă”, „Insigna de Onoare”, medaliile „Dimitrie Cantemir”, „Veteran al Muncii”, titlurile de Om Emerit, Doctor Honoris Cauza al Universităţii Agrare de Stat din Moldova, Diploma de Onoare a Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti, Diploma Guvernului Republicii Moldova etc. Însă poate mai importante decât aceste recunoaşteri oficiale rămân dragostea pe care i-o poartă colegii săi, aprecierea şi respectul, cu totul deosebite, ale foştilor săi elevi.
Antrenarea academicianului Simion Toma în activităţile Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare a demarat în anul 2006, odată cu numirea Dumnealui în funcţia de preşedinte al Comisiei de experţi în agricultură (profilul Agronomie). Timp de doi ani şi jumătate au fost examinate 23 de dosare privind solicitarea acordării gradelor ştiinţifice şi a titlurilor ştiinţifice şi ştiinţifico-didactice de către comisia respectivă, demonstrând o exigenţă sporită, asigurând obiectivitatea şi transparenţa deciziilor luate.
În anul 2008, prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova, academicianul S. Toma a fost numit în funcţie de vicepreşedinte al Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare, conducător al Comisiei de acreditare. În această postură înaltă de demnitar public, Domnia Sa şi-a reafirmat calităţile manageriale, fiind mereu deschis pentru noi idei, diriguind un colectiv unit în cadrul Direcţiei de evaluare şi acreditare şi promovând în activitatea de zi cu zi astfel de valori ca principialitatea, onestitatea, colegialitatea şi bunăvoinţa.
În situaţiile critice, care nu lipsesc în activitatea cotidiană a CNAA, academician Simion Toma dă dovadă permanent de abilităţi de-a dreptul diplomatice, pentru care a fost înalt apreciat şi respectat în mediul ştiinţific şi cel al persoanelor de decizie din ţară. Respectiva calitatea, promovează ideea constituirii sistemului naţional de evaluare, atestare şi acreditare în sfera ştiinţei şi inovării, care, prin aplicarea unor instrumente unice de estimare a performanţei, ar asigura continuitatea procesului de evaluare, atestare a colaboratorilor, a subdiviziunilor de cercetare şi de acreditare a organizaţiilor.
Domnia Sa a fostadeptul perfecţionării cadrului legal actual de evaluare şi acreditare, implementării standardelor de calitate în sfera ştiinţei şi inovării, precum şi ierarhizării organizaţiilor acreditate în baza performanţei demonstrate. În toate aceste metamorfoze necesare, vicepreşedintele CNAA vede oportunităţile aplicării unei susţineri financiare distincte din partea statului; stimulării procesului de dezvoltare a entităţilor ştiinţifice; fortificării întregului domeniu de cercetare-dezvoltare-inovare din ţară; facilitarea integrării acestuia în spaţiul european şi cel mondial de cercetare şi educaţie.Concomitent cu activitatea de funcţionar public, academicianul Simion Toma şi-a continuă munca prodigioasă de consultant ştiinţific la Institutul de Genetică şi Fiziologie a Plantelor, aducându-şi contribuţia la realizarea proiectelor ştiinţifice ale institutului.
În ultimii ani acad. Simion Toma efectua cercetări de actualitate pentru ţara noastră: împreună cu numeroşii săi discipoli, a stabilit căile de atenuare a consecinţelor acţiunii factorilor climatici nefavorabili asupra plantelor cultivate. Academician a creat şcoala ştiinţifică Microelementele în obiectele biosferei: plante, sol, apă, furaje, produse alimentare. 38 de doctori şi doctori habilitaţi, pregătiţi de dumnealui, confirmă prestigiul acestei şcoli, fiind plasaţi în funcţii decizionale, care determină politicile statale cu atribuţie la domeniul agroalimentar.
În aceste clipe cernite suntem alături de familia, rudele, prietenii şi colegii, celui care a fost doctorul habilitat în ştiinţe agricole, profesorul universitar Simion TOMA, exprimându-le sincere condoleanţe şi sentimente de profundă compasiune.
Dumnezeu să-i dea iertare şi odihna binemeritată între aleşii Săi.
Gheorghe Brega, Gheorghe Duca, Mircea Snegur, Ion Sula, Ion Tighineanu, Stanislav Groppa, Gheorghe Cimpoieş, Teodor Furdui, Valeriu Canțer, Andrei Sangheli, Vasile Bumacov, Ion Guceac, Aurelia Hanganu, Boris Gaina, Andrei Ursu, Vasile Micu, Mihail Lupaşcu, Aurelian Gulea, Ion Toderaş, Valeriu Rudic, Serafim Andrieş, Gheorghe Şişcanu, Nicolae Balaur, Vasile Babuc, Andrei Palii, Petru Patron, Eugen Zgardan, Ion Hăbăşescu, Mihail Vronschih, Mihail Rapcea, Vasile Botnari, Larisa Andronic, Eugenia Dobândă, Simion Grosu, Ion Ustian, Gheorghe Tudorache
Corpul neînsufleţit al academicianului Simion Toma va fi expus În Sala Aurie a Academiei de Ştiinţe a Moldovei (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 1) vineri, 13 noiembrie 2015, cu începere de la ora 9:30.
Mitingul de doliu va avea loc vineri, 13 noiembrie 2015, ora 10:30, la Academia de Ştiinţe a Moldovei.
Academicianul Simion Toma va fi înmormântat la Cimitirul Central din Chişinău. |