Cărți de suflet, scrise cu pasiune, plăcere, drag și sinceritate, lansate la Bookfest 2016

2016-09-03
 
La 1 septembrie a avut loc lansarea cărților a trei cercetători de la Institutul de Filologie al AȘM: Nina Corcinschi, Cărțile care mă iubesc, Aliona Grati,  Cronici în rețea. Metaliteratura.net și Vitalie Răileanu, Străin printre ape. Toate cărțile au apărut în 2016, la Editura Junimea, Iași. Cărțile au fost  lansate în cadrul Salonului International de Carte Bookfest Chişinău, ediţia a XXV-a, care are loc la Chișinău în zilele de 1-4 septembrie.
 
La eveniment au fost prezenți scriitori, critici literari, filologi, studenți, iubitori de carte.
Pe marginea volumelor lansate s-au pronunțat exegeții - Maria Șleahtițchi, Maria Pilchin și Dumitru Crudu, Leo Botnaru, Valentin Talpalaru, Elena Ungureanu. Cu referire la volumul Cărțile care mă iubesc, vorbitorii au remarcat faptul că Nina Corcinschi scrie o critică empatică, creativă și cu mijloace profesioniste, în același timp. Titlul cărții e un intertext cu Discursul îndrăgostit al lui Roland Barthes și se referă la relația de intimitate profundă care se poate stabili între cititor și text. Autoarea și-a justificat titlul prin capacitatea deosebită de-a empatiza cu textele despre care a scris, de-a intra într-un dialog foarte personalizat cu ele.
 
Cartea Ninei Corcinschi conține pe coperta a patra aprecierile lui Bogdan Crețu, care o consideră un critic onest, subtil, curajos, capabil să-și justifice convingător preferințele. „Cărțile care mă iubesc” este una dintre cele mai frumoase pledoarii pentru literatura contemporană. De dincoace și de dincolo de Prut – pentru că e vorba de aceeași literatură”, scrie Bogdan Crețu.
 
Poetul și dramaturgul Dumitru Crudu a remarcat că sunt aproape poeme critice textele Ninei Corcinschi, dar și ale Alionei Grati.  Aceste două cărți care „l-au sedus și l-au cucerit” pe dramaturg, certifică faptul că Aliona Grati și Nina Corcinschi sunt într-o evoluție foarte vizibilă. De la carte la carte sunt tot mai competitive și tot mai bune, acestea, în opinia sa, fiind cele  mai bune cărți ale lor de critică literară, cărțile lor de vârf. „Sunt cărți care, după părerea mea, vor face, chiar o revoluție în domeniul criticii de întâmpinare din spațiul dintre Prut și Nistru, cărți pe care le poți citi și ca pe niște istorii literare”, a precizat Dumitru Crudu. Ceilalți vorbitori s-au referit la stilul antrenant al cărții Ninei Corcinschi, la intuițiile autoarei confirmate judicios, la analizele fidele textului.
 
În luarea sa de cuvânt, dr. Maria Șleahtițchi, scriitoare, secretar științific al Secției Științe Umanistice și Arte a AȘM, a menționat că lucrarea dr. în filologie, Nina Corcinschi, Cărțile care mă iubesc, apărută la  prestigioasa editură Junimea, pe care o conduce scriitorul Lucian Vasiliu, se constituie din cronici literare scrise în ultimii doi- trei ani. Urmărind sumarul, scriitoarea Maria Șleahtițchi a constatat că volumul este organizat din trei fascicole - cronici la cărțile de poezie, cronici la cărțile de proză și cronici la cărțile de critică literară. Deși este critică literară, susține vorbitoarea, cartea Ninei Corcinschi este scrisă cu sentiment, cu dragoste, cartea constituind, de fapt, un prag în devenirea criticului Nina Corcinschi. „De altfel, acest tip de critică literară, de întâmpinare, asta trebuie să facă, să prezinte în așa fel o carte, încât să vrei să cauți acea carte și să vrei să o citești”, a remarcat dr. Șleahtițchi, subliniind faptul că autoarea Nina Corcinschi face o critică impresionistă și, așa cum spunea și cu alte ocazii, acest tip de scriitură descinde din  stilul încetățenit de Eugen Lovinescu.
 
Totodată, dr. Șleahtițchi a adus aduc mulțumiri criticului literar, scriitoarei Aliona Grati, pentru lucrarea Cronici în rețea, cu cronici literare online, publicate pe siteul metaliteratură.net. „În ea ea e și o cronică la cartea mea, scrisă cu atâta delicatețe și cu atâta pătrundere încât am reluat lectura propriei mele poezii”, a mărturisit Maria Șleahtițchi.
 
Cu referire la cartea dr.hab. Aliona Grati, dr. Elena Ungureanu a remarcat  multitudinea de autori care se regăsesc în carte și ținuta profesionistă a scrisului. Cartea cercetătoarei Aliona Grati se deosebește prin intenția de a pune în pagina tipărită texte apărute mai întâi în spațiul online, pe site-ul de specialitate Metaliteratura.net, spune Dna Ungureanu. Cronicile selectate pentru acest volum sunt grupate pe genuri: proza, poezie, critica. Plăcerea de a ține cartea în mâini față de textele publicate online vine, probabil, de la sentimentul de proprietate, pe care digitalul nu-l poate oferi. Textul online este și nu este, e suficient să nu avem contact la rețea, ca acesta să dispară. „Cu toate acestea, autoarea, spre deosebire de mulți cercetători din vechea garda, este deschisă față de enormele posibilități ale tehnologiilor, pe care le fructifică și pentru documentare, și pentru scriere, și pentru redactare sau editare. Îi mulțumim”, a menționat filologul. Totodată, Elena Ungureanu a exprimat onoarea pentru faptul ca Aliona Grati a luat în seama și cartea Domniei Sale, dedicată hypertextului, remarcând faptul că,  atunci când textele se iau de pe online și se aranjează într-un cuprins de carte, se nasc noi semnificații la fiecare intersecție a textelor între ele, a acestora cu prefață și postfață, a cărții în relația lor cu comentariile cititorilor, care și ele ar merita sa între într-o carte. Una viitoare. „Felicitări pentru cartea apărută la editura Junimea, la fel ca si colegei Nina Corcinschi, pentru o carte de critica la fel de apreciabilă. Si lui Vitalie Brăileanu, pentru volumul de versuri”
 
Despre poezia lui Vitalie Răileanu s-a pronunțat prefațatoarea cărții, Maria Pilchin, care a remarcat calitatea poeziilor și faptul că poetul, fostul ei profesor de la universitate, acoperă onorabil o nișă nouă în poezia din R. Moldova – poezia maritimă.
Autorii Nina Corcinschi și Aliona Grati și Vitalie Raileanu și-au exprimat recunoștința pentru această sărbătoare. Au mărturisit că volumele lor s-au scris cu pasiune, plăcere, drag, sinceritate și sunt cărți de suflet. Mulțumirile s-au îndreptat, de asemenea, către editura Junimea, care a avut bunăvoința să facă posibilă apariția lor. Onorați au fost și de criticii  care s-au expus pe marginea cărților.

Galerie foto
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AȘM