Ieri, 10 iunie, a fost condus pe drumul neîntoarcerii doctorul habilitat în filologie, Nicolae Băieşu, cunoscut om de ştiinţă, renumit etnolog, specialist în folcloristică, domeniul de cercetare: folclorul calendaristic, folclorul copiilor, istoria folcloristicii. Cei care au venit să-i deplângă plecarea regretatului folclorist Băieşu, cel care a fost pentru mulţi dascăl, îndrumător, profesor, coleg, prieten, părinte s-au adunat la Biserica „Sf. Dumitru”, unde a avut loc un miting de doliu.

 

„Ne-a părăsit Nicolae Băieşu. E fără îndoială un nume ilustru în ştiinţa noastră românească din Basarabia”, a menţionat directorul Institutului de Filologie, dr.hab. Vasile Bahnaru, subliniind că lucrările sale realizate în timpul vieţii rămân cărţi de căpătâi pentru cei care urmează să studieze cultura noastră populară.

 

Un cuvânt de adio a rostit acad. Mihai Cimpoi, mandatat să vorbească şi în numele conducerii Academiei de Ştiinţe, care a transmis sincere condoleanţe familiei şi celor apropiaţi în legătură cu plecarea la cele veşnice a unui om de valoare, unui om cumpătat şi înţelept, care a fost Nicolae Băieşu. Şi pentru că i-a cunoscut foarte bine şi satul unde s-a născut regretatul său coleg, academicianul a dorit să spună că într-adevăr omul seamănă cu satul - un sat de oameni frumoşi şi buni gospodari. Citindu-i şi recitindu-i opera, acad. Cimpoi a mărturisit despre profunzimea cărţilor scrise de către veşnicul îndrăgostit de cultura populară şi despre folclorul nostru, dar şi din întreg spaţiul românesc. Îl va păstra în memorie pentru faptele extraordinare pe care le-a făcut şi pentru ştiinţa filologică.

 

Dr. Iulian Filip, poet, scriitor, şef al Sectorului de folclor al Institutului de Filologie, în care a activat şi regretatul etnolog a relevat că dictonul „Să ai noroc de viaţă, să ai noroc de moarte” e aplicabil la cazul lui Nicolae Băieşu, care a încetat întrerupt numărătoarea fără chinuri. Unica durere, unicul regret al răposatului, cu siguranţă, e că nu şi-a dus la capăt nişte proiecte, mai avea de lucru, mai avea vise. A avut propria formulă, propriul model de viaţă şi de lucru, a ştiut să bată insistent la uşa necesară ca să editezi cele două volume care, pe ultima sută de metri, le-a editat din proiectul „Tezaur”. A făcut şi o conferinţă omagială care i-a numărat cei 80 de ani şi i-a cântărit prinosul. Înainte de acest cântar de ultimă oră, acest cântar de trecere, colegul Iulian Filip a mărturisit că dincolo de cărţile scrise şi tezaurul lăsat, rămân discipolii săi care acum plâng în două feluri – unul creştineşte, omeneşte, pentru că s-a trecut un om valoros şi al doilea - pentru că şi-au pierdut conducătorul ştiinţific, îndrumătorul şi părintele. E de tors acest fir incandescent al continuităţii şi e de folosit, de aplicat acest model al lui de om care nu mai ştia ce e odihna, vacanţa şi mereu era în arhivă, la bibliotecă, îngrijorat pentru materialul care l-a acumulat şi trebuie valorificat, consideră poetul. Pentru institut a rămas cu un prinos stabilit care prefigurează şi în arhivă şi în biblioteci, şi în conştiinţa lumii auzitoare, lumii care nu confundă urmele celor care au trecut cu plinul prin această viaţă şi urmele lumii care numai într-o vacanţă o duce.

 

Nicolae Băieşu este omul omeniei şi unul dintre cei mai mari folclorişti contemporani, pentru că el a adunat sufletul poporului, avea să spună Pavel Popa, cercetător ştiinţific la Institutul de Filologie. Plecarea profesorului a răvăşit şi îndurerat discipolii care au rămas oarecum orfani. „ Ne va fi foarte dor de scumpul, multstimatul şi apreciatul profesor şi coleg”, a mărturisit unul din discipolii regretatului, Mariana Cocieru, care a spus cu vădită durere că mentorul ei a dat roade enorme prin îndrumarea a zeci de generaţii de studenţi, masteranzi, doctoranzi care îi vor fi veşnic recunoscători pentru vorba caldă şi sfatul înţelept.

 

Către scumpul şi distinsul lor profesor şi părinte s-a adresat şi Victor Pletosu, un alt discipol, care a mărturisit că doctoranzii, iubitori de folclor, de data aceasta, nu au venit la lecţii de excelenţă în domeniul valorificării folclorului naţional, a tradiţiei, a istoriei, a etnogenezei poporului nostru. Au venit să-i spună că-i sunt recunoscători pentru că le-a orientat drumurile, direcţiile de cercetare.  Făcând parte din generaţia de sacrificiu în numele creaţiei, pentru adevărul istoric, artistic, ştiinţific, pentru afirmarea identităţii naţionale le-a cultivat, a sădit în inima lor dragostea pentru cultura populară, fapt pentru care i-au mulţumit şi îi vor păstra luminoasă amintirea.

 

Sincere regrete şi compasiune au fost exprimate şi de colegii de facultate, Ion Diordiev şi Ion Buga, dar şi alţi prieteni şi oameni dragi.

 

Deja nu se va mai bucura, n-o să mai răspundă la nimeni, va fi multă tăcere aici, pe Pământ. Poate de acolo, de Sus, va încerca să aline inimile celor rămaşi fără zâmbetul, sprijinul şi mângâierea profesorului, colegului, tatălui, bunicului. 

 

Celor care l-au cunoscut şi l-au apreciat nu le rămâne decât să-i păstreze amintirea în cele mai curate locuri ale conştiinţei şi îşi vor pleca frunţile la tristul său mormânt.

 

Dumnezeu să-i apere liniştea de veci alături de cei aleşi.

 

Eugenia Tofan,