Aţi reflectat succint sumarul activităţii mele. Vă mulţumesc şi mă voi referi la întrebare.

Probabil ca şi toţi cei îndrăgostiţi de activitatea de-a lungul anilor şi chiar a vieţii, la această vârstă am ajuns pe neobservate. În lipsa calendarului, dacă l-am lasă în umbră, aş afirma că privitor la slujitorii ştiinţei aspectele legate de vârstă nu se prea referă. În domeniul ştiinţei este ceva specific, se vorbeşte nu de vârstă, ci de acumularea cunoştinţelor şi generarea lor. Activând toată viaţa în cadrul Academiei, cu o singură înregistrare în carnetul de muncă, ocupând toate funcţiile de cercetare şi conducere la Institutul de Fizică Aplicată, am trecut prin ani şi peste ani ca printr-un vis. Un vis frumos şi aş zice împlinit.

La întoarcerea în Chişinău, de la Institutul de Energetică „G. Krjijanovski” din Moscova, unde am finalizat doctorantura şi am susţinut teza în terminul stabilit, deseori, mă furau gândurile şi neliniştea cum se va forma viitorul? Luând în considerare realizările, menţionate de Dumneata şi analizând retrospectiva activităţii academice aş concluziona că s-au adeverit aşteptările începutului de cale, ale anilor 60, de peste o jumătate de secol. Toată viaţa sunt preocupat de procesele de transfer, îmbinând cunoştinţele universitare în electrofizică şi cele doctorale în termofizică. Sunt domenii captivante, este o lume a minunăţiilor, un câmp imens de activitate, de  comori şi descoperiri fericite. Iată de ce vorbeam de un vis frumos academic şi, astăzi aş zice, împlinit. Astfel, întreaga viaţă a fost dedicată ştiinţei academice, unei activităţi extrem de nobile şi promiţătoare.

Din frageda copilărie şi până acum rămân permanent convins afirmaţiei şi aş dori să nu par lipsit de modestie, că fizica este regina ştiinţelor. Am fost mereu surprins de frumuseţea legităţilor universale, care se reflectă la fiecare pas în realitate. Mă mândresc că această pasiune de a cunoaşte am altoit-o şi în sufletele feciorilor Andrei şi Alexandru. Ştiinţele fizico-inginereşti sunt surori gemene, de-a lungul secolelor aceste ştiinţe au predeterminat direcţiile prioritare de dezvoltare a societăţii.

 

Un moment crucial pentru un tânăr în cercetare a fost şi a rămas naşterea erei cosmice. Am admirat naşterea ei fiind doctorand în sistemul academic la Moscova. A fost un triumf al ştiinţei şi gândirii inginereşti. Încurajat de aceste succese sublime, iniţiind şi dezvoltând cercetările în Academia de Ştiinţe a Moldovei, iniţial la Institutul de Energetică şi Automatică (1961), reorganizat în Institutul de Probleme Electrofizice (1963) şi în final în Institutul Fizică Aplicată (1964) sunt mândru că am participat şi la elaborări – tehnologii şi aparataj – demne de atare înălţimi şi zboruri. Permanent am adaptat cercetările la cerinţele şi realităţile  timpului. În plus, problemele schimbului de căldură şi masă totdeauna s-au bucurat de o dezvoltare ascendentă. De-a lungul anilor această direcţie nouă în termo- şi electrofizică – transferul de căldură şi masă în câmpuri electrice – a fost stăpânită şi dezvoltată cu mari străduinţe şi sufletism. A devenit recunoscută în cercurile largi ştiinţifico-inginereşti şi motivată cu rezultatele enunţate de Dumneavoastră. Ele sunt rodul muncii de peste o jumătate de secol într-o bună colaborare cu colegii din cadrul laboratorului (înfiinţat în 1964), doctoranzii şi competitorii, care şi-au adus plenar contribuţia şi care s-au încununat cu numeroase lucrări şi comunicări ştiinţifice, tehnici şi tehnologii, monografii, teze de doctoraţ şi doctor habilitat. Toate acestea au adus în ansamblu recunoaşterea care ne bucură şi încurajează. Un merit aparte-i revine revistei noastre „Prelucrarea Electrică a Materialelor”, care este pe larg difuzată, traversează meridiane şi paralele, fiind ambasadorul Institutului şi Academiei. O satisfacţie aparte trezeşte perspectiva cercetărilor, unele rezultate şi inovaţii marcante, viziunea aşteptărilor.

 

 

Popularizarea ştiinţei este o activitate admirabilă. Dăruirea de sine în slujba ştiinţei şi promovării imaginii Ţării este esenţa vieţii în sistemul academic. Spre mare mea fericire şi satisfacţie personală şi profesională, îngrijesc revista Institutului de peste o jumătate de secol. La direct şi figurat, englezii şi americanii, reeditând revista Institutului în limba engleză – despre prioritatea ei aţi accentuat – de facto popularizează rezultatele noastre, inclusiv prin Internet. Astfel, suntem în sistemul planetar de distribuire a informaţiei ştiinţifice, devenim mai cunoscuţi şi, de ce nu, mai apreciaţi în lume. Recunoaşterea în universul editorial, unde predomină o concurenţă acerbă este un merit predeterminat de direcţiile noastre de cercetare şi publicaţiile respective, care reflectă şi determină notorietatea.

Aprecierea muncii şi randamentului actualităţii şi viitorului activităţilor ştiinţifice şi inovaţionale este specifică şi problematică. Permanent suntem cuprinşi de preocupările de a asigura cercetări actualizate cerinţelor timpului, aprofundate, cu rezonanţă ştiinţifică şi aplicativitate. Nu aş împărtăşi comparaţia – „mai bun sau mai savant”. Deseori revin la criteriile care le discutam şi analizam cu primul director al Institutului. Ne întrebam cine totuşi este savantul adevărat? Purtătorul anumitei totalităţi de cunoştinţe? Exploratorul, care pic cu pic intră şi cunoaşte tainele naturii? Persoana care caută pas cu pas adevărul? Academicianul Boris Lazarenco a fost şi a rămas original în acest sens, generalizând: savantul adevărat este nu acel ce mult cunoaşte, savantul adevărat este acel care cunoaşte mai mult decât cunoşteau până la el şi care e capabil de a se repeta în ucenici, continuatori. Răspunsul a venit de la sine peste ani, atunci când s-au manifestat discipolii distinsului savant Lazarenco, devenind doctori şi doctori habilitaţi, profesori, laureaţi ai premiilor remarcabile, autori ai elaborărilor de valoare, personalităţi. Astfel, academicianul Lazarenco şi-a  onorat crezul şi concepţia sa, regăsindu-se în ucenici. De aceste criterii conştientizate la început de cale academică, rămân cuprins şi călăuzit permanent.

 

Consider că ştiinţa şi slujitorii ei trebuie să ofere la maximum multitudinea şi diversitatea rezultatelor şi realizărilor care penetrează şi pot penetra activităţile, dezvoltarea  şi viitorul societăţii. Societatea a fost şi rămâne în aşteptare şi aceasta este motivarea care ne face să ne simţim îndatoraţi. Doar atare atitudine şi conştientizare vor rămâne a fi mereu cheia succesului.

 

Statutul omului de ştiinţă, al intelectualului în toate şi în orice timpuri este de a sluji cu devotament profesionalismul, pe care-l consider scopul şi esenţa vieţii, savantul ar trebui să fie mereu cu un pas înainte, să fie previzibil.

În toate împrejurările şi situaţiile care se creează, un merit aparte este de a vedea şi a aprecia părţile şi aspectele pozitive. Negativismul unora creează dezapreciere şi disconfort, nu este un însoţitor bun pe drumul vieţii. Rolul, impactul, utilitatea ştiinţei penetrează toată activitatea omenirii şi a fiecărui individ aparte. Din primele clipe cu hrana şi aerul respirat, jucăriile şi bucuriile copilăriei, abecedarul şi necesităţile vieţii, la direct şi figurat, totul ce folosim şi ne înconjoară este prinosul ştiinţei. A subestima rolul şi importanţa ştiinţei este cel mai mare neadevăr despre ea.

Pe masa intervievatului la moment, practic ca şi totdeauna, de altfel, se află lucrări în redactare, ediţia următoare a revistei, agenda cu însemnările curente interminabile şi unele schiţe de perspective, dintre care, sincer să fiu, le selectez cu preponderenţă, pe cele cu rezultate mai vizibile, mai transparente. Celelalte, deloc secundare, sper le vom soluţiona pas cu pas, cu credinţa într-un viitor mai prosper, pe care ni-l dorim şi-l merităm cu certitudine.              

Desigur, rutina, cu regret, există în ştiinţă, de altfel ca şi în orice activitate. Meritul fiecăruia este de a o minimiza la maximum.

 

Stimată colegă, ca şi colegii de breaslă sunt condus de sentimentul că mereu mă aflu şi trebuie să rămân la datorie. Prefer să fiu însoţit de pozitivism şi să-l generez în toate împrejurările şi activităţile care le îmbrăţişez, să depăşesc incertitudinile motivat, colegial, binevoitor şi la calm, de a schimba lucrurile din bine în şi mai bine. Trăsăturile de caracter le-am preluat de la părinţii mei, Chiril şi Parascovia, profesori de meserie şi de la personalităţi cu care am avut fericirea să fiu alături de-a lungul anilor şi vieţii. Cu atenţie maximă ascult interlocutorul, mă strădui să creez un dialog cât mai util, să fiu atent, să-l aud şi să-l înţeleg. De fiecare dată, imaginar, încerc să fie empatic, să ne schimbăm cu locurile şi mă întreb ce aş fi aşteptat, cum sar fi procedat mai bine şi care ar fi rodul întâlnirii. Respectând pe cineva te respecţi pe tine. În plus, mă strădui să fiu optimist, să-mi asum responsabilitatea, să altoiesc discipolilor şi continuatorilor  ce am acumulat pozitiv şi folositor.

 

Domnule academician, tocmai aţi anticipat răspunsul la o întrebare a mea care viza anume noţiunea de respect, dar aş dori să deschidem câteva paranteze. „Nimic nu destabilizează mai tare o societate decât lipsa respectului de sine şi a încrederii în sine", este o lecţie pe care am învăţat-o dintr-un interviu oferit de Alteţa Sa Principele Radu, aflat recent într-o vizită la Chişinău. Prin ce se face omul respectat, dar mai ales liber?

La cincizeci de ani ai Institutului de Fizică Aplicată (2014), fiind autor al ediţiei aniversare a revistei „Prelucrarea electrică a materialelor”, am accentuat importanţa respectului de sine şi încrederii în sine. Este o călăuză, care s-a consolidat şi maturizat pe parcursul vieţii. Împărtăşesc opinia Dumneavoastră, este o lecţie care trebuie mereu învăţată şi însuşită. Am accentuat încrederea în posibilităţile proprii, cerinţa şi necesitatea de a fi cuprins de stima faţă de profesia sa şi de a medita ce trebuie de întreprins pentru a deveni mai eficienţi, mai cunoscuţi, de a deveni un model de activitate ştiinţifică. Fiecare muncă are specificul şi frumuseţea ei şi trebuie doar să ne străduim să o vedem. Astfel, viaţa noastră poate fi asemănată cu o culegere de poveşti – cercetări şi elaborări, soluţii şi speranţe, iar la general – raţionamente şi deducţii. Este viaţa visătorilor, profesionaliştilor.

Particularitatea specifică a ştiinţei este faptul că ea nu are sfârşit, tainele naturii sunt inepuizabile. În orice perioadă a vieţii totul poate fi luat de la început, numai trecutul nu poate fi recuperat, inversat şi în aceasta constă distincţia şi unicitatea lui. Important este să credem în tradiţiile noastre şi să le promovăm. Dorinţa de a atinge unitatea dintre gândire şi realitate, dintre formă şi conţinut, racordate timpului corespunde cerinţelor şi încurajează. În cercetare permanent este loc pentru credinţă şi speranţă şi aceasta mereu trebuie să ne mobilizeze.

Ştiinţa apropie multe aşteptări. Profesionalismul şi cooperarea sunt destine încărcate cu inovaţii şi succese remarcabile. Datoria noastră este să investim în valori ştiinţifice şi spirituale, să promovăm cercetătorul cu atitudine binevoitoare şi prospeţimea viziunilor, cu curajul şi încrederea în posibilităţile sale, promovând inteligenţa gândirii şi etica ştiinţifică, competenţa şi erudiţia, armonia problemelor şi aşteptărilor. Totodată, trebuie să ne conducem mereu de bunătate, ea este însoţitoarea sufletului ales, care totdeauna rămâne tânăr şi binevoitor.

Omul devine respectat prin activitatea sa, atitudinea faţă de colegi, de generaţia tânără care ne va urma, de comunitatea profesională, prin atitudinea faţă de problemele care-l înconjoară şi le poate influenţa. Se simte liber prin independenţa sa, verticalitate şi posibilitatea de a iniţia şi promova poziţiile conştientizate, motivate spre binele nostru, prosperitate şi viitor.

 

Mă consider o fire devotată neamului, plaiului natal, baştinei. Tradiţiile seculare, moştenirile spirituale mă însoţesc şi încurajează mereu, ele nasc şi generează  pasiuni pe care le împărtăşesc şi le transmit celor apropiaţi şi celor care mă înconjoară. Rămân permanent captivat de afirmaţia, deseori, repetată a tatălui – „Unde-i zarea mai albastră, acolo-i Moldova noastră”. Această avuţie naturală şi spirituală naşte şi dezvoltă pasiuni, care fac viaţa mai variată şi mai frumoasă, mai consistentă, inspirată şi mai dorită.

 

 

Starea de spirit o caracterizează sentimentul datoriei îndeplinite, posibilităţile prelungirii activităţii cu randamentul spre care tind şi am impresia că permanent nu-l pot atinge, dorinţa de a păstra sănătatea, dispoziţia şi succesele familiei, celor apropiaţi, ale colegilor, binele în ţară şi a neamului din care fac parte şi cu care mă mândresc. Starea de spirit o caracterizează credinţa spirituală şi profesională, responsabilitatea în toate activităţile actuale şi de perspectivă. Cuvântul care-mi caracterizează starea de spirit este armonie. Armonie în ceea ce gândeşti – vorbeşti – îndeplineşti. Îmi doresc aşa să fie.

În contextul interviului, aş dori să ne însoţească liniştea în ţară, Academie, Institut, seninătatea sufletească. Să păstrăm cu demnitate mândria de a face parte din familia Institutului şi a Academiei, atitudinea faţă de activitatea de cercetare şi inovaţională, o responsabilitate aparte faţă de dezideratul timpului şi al societăţii, care ar provoca admiraţie pentru avansarea creativă, pentru şansa de a transpune idealurile în realităţi, de a continua a surprinde prin sârguinţă, respectul profund faţă de profesie şi specialitate. Sunt recunoscător că am fost şi rămânem împreună în familia academică, iar drumul parcurs este o încercare şi experienţă deosebită.

Nu-mi pot imagina viaţa fără munca permanentă, grijile de familie, nepoţei, cei apropiaţi, faţă de colegi, fără susţinerea şi ajutorul aşteptat din partea mea. Nu mi-aş închipui viaţa în afara hotarelor Ţării. Rămân convins de crezul: aici murim, aici ne naştem, aici ne naştem şi murim – realitate şi convingere fermă.

Opt decenii le voi marca cu frumoase amintiri şi mari speranţe, la fel şi cu sentimentul că au trecut fulgerător de repede. Se prea poate nu totdeauna am mers pe căile optime ale cercetării. E clar, a observa unele abateri, a primi sau a da un sfat (mai cu seamă după evenimentele ce s-au scurs) este uşor, dar îmi vine greu să mă gândesc cât de problematic era altădată, uneori. Am trecut prin diferite încercări şi am trecut cu demnitate. N-am uitat niciodată şi nu uit colegii care nu mai sunt printre noi şi datorită cărora am devenit acei cine suntem.

Înţeleg responsabilitatea că după cele opt decenii parcurse în cercetări şi elaborări vine al nouălea, care trebuie să-l parcurgem cu o maximă eficienţă. Intrând în această fază vom face tot ce este posibil, avem spre ce tinde şi rămân cu speranţele că cele mai fascinante realizări aparţin viitorului, că realizările cele mai surprinzătoare rămân în aşteptarea de a fi cucerite. Este necesară încrederea în forţele proprii, iar fiecare succes încurajează. Nu e uşor să corespunzi cerinţelor în  creştere accelerată şi este unica posibilitate – ele trebuie îndeplinite. Astfel, este necesar să rămânem perfecţionişti şi să atingem maximul realizabil.

Opt decenii le voi marca cu cele mai senine gânduri despre Academie, despre Patria mică academică – Institutul de Fizică Aplicată. Este tinereţea noastră, zborul nostru, dorinţa de a cerceta şi elabora. Noi ne emoţionam, nelinişteam, simţeam şi resimţeam responsabilitatea. Am crescut împreună cu Institutul, cream tradiţii, le respectam, le păstram şi le dezvoltam. Pentru mine Institutul de Fizică Aplicată a fost prima, unica şi ultima dragoste profesională. La această succesiune a generaţiilor tinerii îşi vor desfăşura activităţile într-un Institut cu tematică originală şi de perspectivă, cu renumite şcoli ştiinţifice, bogate tradiţii, având încrederea că rezultatele viitoare vor confirma prioritatea Institutului.

Rămâne să ne dorim perseverenţă, deşteptăciune, să păstrăm calmul, atmosfera de creaţie, colegialitatea, liniştea sufletească, iar Institutului – undă verde şi continuitate pe calea lui surprinzătoare. Tuturor – putere de viaţă şi succese în cercetare. Fiecare dintre noi are atitudinea şi abordarea sa, reuşita, norocul şi şansa sa. Fie ca oricând să ne însoţească armonia realităţii, dorinţelor şi speranţelor.

 

 

Vă mulţumesc şi eu.

 

A consemnat:

Eugenia Tofan,

şef Centrul Media al AŞM