Preşedintele Academiei de Ştiinţe a avut o întrevedere cu Ambasadorul Italiei în Republica Moldova

2015-03-17
 

La 16 martie 2015, preşedintele Academiei de Ştiinţe, acad. Gheorghe Duca a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Italiei în Republica Moldova, Enrico Nunziata. La întrevedere au participat conf. dr. Silvia Corlăteanu-Granciuc de la Institutul de Istorie al AŞM, dr. Lidia Romanciuc, director Centru Proiecte Internaţionale, Mihai Barbulat, şef Direcţie Relaţii Externe a AŞM.

Dialogul părţilor s-a axat pe aspecte privind analiza cooperării dintre instituțiile de cercetare din Italia şi cele subordonate Academiei de Ştiinţe a Moldovei în scopul elaborării unei agende comune pentru anul în curs în vederea punerii în aplicare a Declaraţiei comune, semnate între Ministerele de Externe ale ambelor ţări în octombrie 2014 (Mogherini-Gherman) cu referire la cooperarea bilaterală între cele două ţări în domeniul ştiinţific.

În cadrul întrevederii, preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca a punctat cele mai relevante realizări ale savanţilor din Republica Moldova pe dimensiunea cooperării ştiinţifice bilaterale cu Italia din mai multe domenii, precum: chimiei ecologice, fizicii, sectorului agroalimentar, nanotehnologiilor, fiziologiei, seismologiei, istoriei, culturii etc. Preşedintele Duca. a menţionat faptul că actualmente sunt sectoare, în care colaborarea ştiinţifică moldo-italiană poate avea o perspectivă avantajoasă, evidenţiind domeniile sănătăţii, mediului, inclusiv, protecţia apelor terestre şi subterane, sectorul rural, producţia agricolă, conservarea patrimoniului naţional, probleme ce vizează istoria şi identitatea naţională în context european, cooperarea în domeniul economic etc. În context, academicianul a specificat că personal a ţinut un curs de lecţii în domeniul chimiei ecologice la Universităţile din Mestre, Milano, Torino, Perugia, care i-a îmbogăţit şi diversificat experienţa.

Ambasadorul Italiei în Republica Moldova, Enrico Nunziata a mulţumit preşedintelui AŞM pentru informaţia prezentată, subliniind la rândul său faptul că după semnarea Acordului între Ministerele de Externe ale ambelor ţări a sosit timpul de a transpune în practică prevederile acestuia. În acest sens, diplomatul a precizat că Italia este dispusă să acorde ajutor în domeniul susţinerii parteneriatului ştiinţific, precizând că în Contextul protocolului de la Roma (2014) s-au făcut deja paşi concreţi în mai multe domenii, inclusiv, în domeniul migraţiei şi deplasării populaţiei, agriculturii, perfecţionării certificatelor de calitate şi siguranţei alimentelor. Excelenţa Sa a subliniat faptul că în domeniul ştiinţei se deschide un spectru larg de priorităţi: de la schimbul interacademic şi în sistemul educaţional - la facilitarea stabilirii punctelor de legătură dintre instituțiile similare din ambele ţări, susţinerea proiectelor comune, recomandări şi stabilirea contactelor, organizarea treningurilor comune în domenii de interes comun. Ambasadorul s-a arătat interesat, de asemenea, în depistarea şi stabilirea instituțiilor concrete cu care se preconizează colaborări de perspectivă în plan ştiinţific.

Conf. dr. Silvia Corlăteanu-Granciuc de la Institutul de Istorie al AŞM, conducător de proiecte bilaterale moldo-italiene a subliniat faptul că proiectele bilaterale oferă posibilitatea stabilirii unor teme de cercetare comune între savanții din ambele ţări şi posibilitatea pregătirii echipelor de a participa în proiecte comune de cercetare în programul Orizont 2020. Cercetătoarea a identificat o serie de probleme pentru domeniul ştiinţelor umanistice din Republica Moldova care ar putea fi soluţionate prin susţinerea Ambasadei. Una din acestea constituie posibilitatea schimbului de stagii academice între instituțiile partenere care ar putea fi soluţionată prin recomandările şi facilitarea accesului la un şir de arhive centrale din Italia, susţinerea logistică a unor stagii de cercetare de scurtă durată, în Arhivele şi Bibliotecile din Italia, susţinerea schimbului de publicaţii ştiinţifice din ambele ţări, organizarea întrunirilor şi seminarelor comune. Dna Corlăteanu-Granciuc s-a referit şi la necesitatea extinderii spectrului de activităţi prin susţinerea creării unui Centru Ştiinţific şi cultural italian la Chişinău care ar putea prelua sarcinile organizatorice în domeniu. Totodată, cercetătoarea a mai remarcat faptul că până în prezent lipseşte o ediţie academică a Istoriei Moldovei în context românesc şi european, în limba italiană, care ne-ar prezenta bine definit şi cu drepturi depline în familia europeană.

Dr. Lidia Romanciuc, director Centru Proiecte Internaţionale (CPI) a menţionat activitatea Centrului în domeniul consultării cercetătorilor pentru a crea grupuri comune cu potenţial ştiinţific, capabile să aplice în proiecte cu finanţare europeană. Directorul CPI a subliniat, totodată, importanța training-urilor comune cu savanţi din Italia care au o experienţă mai bogată în acest domeniu.

La finele discuţiei, părţile au punctat sarcini concrete pentru realizarea în practică a prevederilor Acordului interministerial în domeniul ştiinţific.

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM