Întâlnire istorică a Academiei de Ştiinţe a Moldovei și a Academiei Române

2014-12-01
 

La 28 noiembrie 2014, la Bucureşti, a avut loc, pentru prima dată, o şedinţă comună a Biroului Academiei Române şi a conducerii Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Președinții celor două academii, academicianul Gheorghe Duca și academicianul Ionel Valentin Vlad, au semnat Memorandumul de cooperare dintre Academia de Ştiinţe a Moldovei şi Academia Română în cadrul Programului Uniunii Europene pentru cercetare și inovare Orizont 2020.

Părţile au convenit să colaboreze în domeniul cercetărilor fundamentale, să coopereze în organizarea școlilor doctorale și pregătirea cadrelor, să elaboreze o foaie de parcurs pentru crearea cadrului instituțional propice participării în Programul Orizont 2020.
Totodată, drept acțiuni concrete și imediate, părțile au decis să organizeze în comun simpozionul consacrat aniversării a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Stere, precum și editarea și lansarea monografiei dedicate lui Nicolae Donici.

Semnarea documentului s-a desfăşurat într-o ambianță festivă ce a premers sesiunii solemne, dedicate Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, în al cărei cadru preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca a ţinut un discurs despre Marea Unire din 1918 şi consecinţele ei pentru dezvoltarea ştiinţei şi culturii în Basarabia.

Secretarul ștințific general interimar al AȘM,
dr.hab. Aurelia Hanganu

Detalii http://www.academiaromana.ro/relExterne/doc2014/d1127-MemorandumMoldoRoman.pdf